Se mai merita sa faci scoala?
Sa lasam balta scoala
23 Ianuarie 2007 | de Mircea Cartarescu
Ma intrebam intr-un articol de acum cativa ani ce rost mai are sa
predai limba si literatura romana in scoli. Cum pomul se cunoaste dupa roade,
spuneam, e limpede ca toate vrajelile noastre cu „Miorita” si Eminescu,
si Sadoveanu, propozitiile subiective, predicative sau incidentale sunt
timp pierdut de pomana. Mai bine-am lasa-o balta cu materia asta, si cu
scoala in general. Mai bine s-ar face adolescentii ucenici, ca pe
vremuri, decat sa mai piarda vremea prin scoli.
La ce-a folosit educatia natiei asteia, cand vedem ca jumatate de
milion de oameni care-au citit „Luceafarul” si, unii, chiar „Joc secund” au
putut pierde ore-n sir uitandu-se la nasterea in direct a Monicai
Columbeanu, de parca ea urma sa-l nasca pe insusi Mantuitorul, Doamne
iarta-ma, si prin asta spargand toate recordurile de audienta? La ce
foloseste audienta, daca ea se face pe socoteala unor insi ca Becali
sau ca Columbenii (cacofonia e aici nu doar intentionata, ci de-a dreptul
inevitabila)? Nu la tampirea unui popor intreg? Nu la impunerea unor
modele de oameni care ne tin la marginea lumii civilizate?
La ce folosesc orele de limba si literatura romana cand tinerii nu mai
citesc nimic? Cand ideea de cultura, de stiinta, de arte a ajuns
marginala si demodata, cand toti stiu numele celei mai jalnice „vedete”
care-si fataie fundul la emisiunile de divertisment, dar n-a auzit
nimeni de cel mai mare matematician, fizician, filozof sau poet roman
de azi? Nu vi se pare o lume pe dos? O inversare a tot ce invatam in
scoala? O schizofrenie ce opune educatia si realitatea? De ce mai
invatam? De ce mai ducem mai departe, ca pe o limba rituala moarta,
numele lui Eminescu, Caragiale, Creanga, Rebreanu? Ca sa ajungem sa ne
uitam masiv, un popor intreg, in fundul Monicai Columbeanu, care naste
in direct?
I-am chinuit eu insumi pe elevi, timp de zece ani (ca sa nu mai vorbesc
de lucrul cu studentii, inca saptesprezece) cu pronumele relative, cu
acordurile, cu virgulele, cu regulile ortografice. Acum ma-ntreb de ce.
Lumea vorbeste tot cum a invatat ea, ala-n dala. Si ce sa te mai miri,
cand primul-ministru insusi, intr-un bilet adresat presedintelui, ii
scrie de parc-ar fi repetentul clasei, intr-o limba romaneasca
imposibila: „Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?”.
Ce-nseamna fraza asta? Nimic, e un nonsens. Nu se poate scoate nimic,
nici pro-Basescu, nici pro- Tariceanu de-aici. E doar o exprimare cu
picioarele a celui care, dincolo de pacatul ca e omul lui Patriciu
pana-n varful unghiilor, ne mai si chinuie urechile, de ani de zile, cu
exprimari de tipul: „Omul care l-am vazut”… Discursul sau din noaptea de Anul Nou
a fost o balmajeala de cuvinte fara nici un fel de continut real.
Crezusem ca Nastase e marele maestru in arta de a nu spune nimic in cat
mai multe cuvinte. Uite ca Tariceanu pare sa-l intreaca.
Veti spune: treaba unui prim-ministru nu e sa respecte ortografia, ci
sa-si vada de ministerele lui. Uite, Vanghelie, cat e el de simplut,
face treaba la primarie. Uite, cei 300 din topul „Capitalului” nu s-au
omorat nici ei cu scoala, si ce bine-au ajuns, pe cand belferimea si
doctorimea, cu toate diplomele lor, dau din colt in colt. Eu cred insa
ca un analfabet (la propriu, sau doar politic, cultural, stiintific
etc.) nu poate face nicaieri treaba.
Ca un popor de „simpluti” smecheri, care stiu sa-nvarta o suveica a
bancilor si sa cumpere echipe de fotbal, fara habar de ce-nseamna o
comunitate, binele public, valorile reale, nu face decat sa-si fure
caciula la nesfarsit.
Sa-nchidem naibii portile scolii si sa deschidem in loc scoala
smecheriei, a ticalosiei si-a tembelismului national. Ar fi mai
adecvata
realitatii.
Numai bine,
