Se poate spune și adevărul despre ce se întâmplă în Ucraina?
N-am vorbit despre ceea ce se întâmplă la est de noi, iar vidul informațional – constând într-o propagandă deșănțată – este atât de mare încât oamenii n-au habar despre ce este vorba. De aceea este necesar ca treburile să fie puse într-un context logic pentru a putea înțelege cum stăm și, mai ales, cum va arăta lumea în scurt timp.
Pentru început vă voi spune că Volodimir Zelenski, actualul președinte al Ucrainei, acționează sub steag fals. El are un rol strict de păpușat, decupat din serialul în care a jucat. Ucrainienii ar fi trebuit să înțeleagă că alegându-l pe unul ca el nu fac altceva decât să-și pună o grenadă sub fund, grenadă al cărei cui e controlat de Zelenski. Task-ul său nu este, sub nicio formă, acela de a crea o țară puternică ci, din contră, de a o distruge și a o transforma în ceea ce fusese programat cu mai bine de o sută de ani în urmă.
Schimbarea de regim de la Kiev(cea inițială, făcută prin „revoluția colorată”) a reprezentat pentru ruși o linie roșie. Însă nu a fost atât de neașteptată pe cât vă imaginați. De fapt, s-a trecut la un nou proiect despre care Rusia știa, dar pe care îl supervizează cu atenție pentru a nu-i fi afectate interesele. Vă voi spune că preluarea Crimeei a fost negociată înainte de lovitura de stat de acolo. Teatrul s-a jucat destul de bine, dar există o singură observație: rușii au acționat mai devreme decât negociaseră pentru a se asigura că treburile nu sunt scăpate de sub control.
Să vedem care sunt actorii jocului. În primul rând Rusia, care știe despre ce este vorba. Rusia își joacă impecabil rolul, însă e conștientă că se află într-un moment istoric. Rusia, tradițional, are obsesia cetății asediate. De aceea, ca orice cetate, pentru a fi sigură de propria securitate, are nevoie de zone buffer- care să se constituie în linii roșii de demarcație – și de căi de aprovizionare. Obsesia Stalingradului este și va fi prezentă în sufletul rusesc.
Să trecem la ceilalți participanți. SUA este, de departe, celălalt gigant în discuție. Interesul SUA ține de punerea în practică a proiectului de acum 100 de ani. Condițiile actuale permit o asemenea construcție geopolitică astfel încât SUA le-a propus-o rușilor care, surpriză!, au acceptat-o.
Cine mai e implicat? Păi mai sunt idioții utili: România și Polonia, cei care fac figurație și care se pot arde teribil din acest joc. Și-ar mai fi Ungaria, cea care face o echilibristică extrem de interesantă între cei doi giganți. România, ca și Polonia și Ungaria, au de recuperat teritorii de la Ucraina și, culmea, în loc să-și vadă interesul, susțin Ucraina într-o construcție absolut irațională păstorită de SUA. Și nu doar că susțin Ucraina, dar mai fac și investiții absolut aberante în echipamente militare ieșite din uz, justificând achiziția cu „agresiunea rusă”. Asta însă ține de un tribut pe care sclavii păpușați și-l asumă. Și, mai mult, reprezintă un bilet dus către SUA pentru toți trădătorii care, dacă treburile se împut, vor părăsi corabia precum șobolanii. Trebuie să înțelegeți că tot ceea ce se plătește – la modul aberant – nu-i nimic altceva decât un certificat de asigurare al trădătorilor din interiorul țării!
Mai e cineva în ecuație? Desigur, mai e subiectul, adică Ucraina. Ce e Ucraina? E o construcție fără niciun sens, crescută peste măsură de un context geopolitic favorabil. Ea însă nu a fost crescută chiar fără sens, ci pentru a se putea da la o parte atunci când interesele „superioare” o vor impune.
Să revenim acum în prezent. Putin a masat 90 000 de soldați la granița cu Ucraina. Peste tot vi se spune că e un gest gratuit al Moscovei. Nu-i adevărat! Rușii nu se mișcă precum berbecii, ci în urma unei provocări. Care-i acea provocare? Ceea ce a făcut președintele-pațachină al Ucrainei: cică pași concreți pentru reintegrarea Crimeei, dublați de agresiuni și intimidări în estul Ucrainei. Ca să înțelegeți situația, estul țării e un „no man’s land”, care aparține doar formal Ucrainei. Format într-o proporție extrem de mare din ruși, estul este o zonă oarecum intangibilă pentru puterea de la Kiev. Amenințând estul Ucrainei e ca și cum i-ai declara război direct lui Putin. Toată lumea știe asta, inclusiv președintele-păcălici de la Kiev. Și-atunci de ce a făcut-o? Să mai spunem că tot sudul Ucrainei e plin de manifestații împotriva Kievului și pro-Moscova? Asta nu v-a spus-o nimeni. Las că v-o spun eu ca să înțelegeți contextul. Și mai e ceva.
Păcăliciului i s-a ordonat să treacă la provocări deoarece se intră într-o fază superioară a proiectului. Care-i aceea? Stați ușurel și veți înțelege. Practic, întreaga „operațiune Ucraina” a fost dezvoltată în serialul în care papagalul a fost actorul principal. Totul se va întâmpla exact ca în „Sluga poporului”, cu excepția finalului deoarece în final țara care va rezulta nu va fi Ucraina. Iar aceasta se va constitui într-o lecție usturătoare pentru populația care are tentații accentuate de extremă dreaptă. De aceea și lecția primită va fi una dură. Extrem de dură!
Așadar avem trupele rusești masate la graniță și o reacție puternică a „forțelor internaționale”. Cât de mult sunt afectați rușii s-a văzut din atitudinea lui Lavrov. Mai avea puțin și-l pufnea râsul. Pentru spectacol a fost și o videoconferință Putin-Biden. Ați citit probabil multe bălării despre ce s-a discutat acolo, dar nimeni n-a punctat esențialul: Biden i-a dat asigurări lui Putin că, în cazul unui conflict, SUA nu va interveni direct! Așa-i că nu v-a spus nimeni asta? De altfel, aceasta este etapa următoare a proiectului K: războiul ruso-ucrainean. Mai țineți minte ce spuneam despre Rusia și complexul cetății asediate? Ei bine, estul reprezintă zona buffer și sudul – sau drumul către Crimeea – o parte a căilor de aprovizionare. Cu alte cuvinte, Rusiei urmează să i se dea asigurări de securitate sub forma zonelor rusofone din est, precum și teritorii din sud. Toate acestea, în ciuda faptului că ei vor fi „agresorii”, „dușmanii”, „tiranii” s.a.m.d. Mă întreb însă sincer ce tiranie e aia pe care oamenii din teritoriile respective și-o doresc din tot sufletul?
Există însă o chichiță. În ciuda faptului că acele provincii vor fi, în esență, entități cvasi-rusești, ele vor continua să fie – din punct de vedere al dreptului internațional – entități independente. Așadar, nu vor intra în componența Rusiei, dar vor fi controlate de aceasta. Ce se va întâmpla însă în restul teritoriului? Ați ghicit, exact ca în „Sluga poporului”, țara se va împărți în mai multe republici de sine stătătoare. Estul Niprului va fi dominat de construcțiile rusești și de „culoarul Crimeea”, în timp ce centrul și vestul țării se vor despărți în cel puțin două entități. Acesta e momentul de care vrea să profite Ungaria, care așteaptă nerăbdătoare să-și anexeze ceva teritorii. Și tot în acest moment ar trebui să ne preocupăm și noi să ne reluăm teritoriile ocupate. Însă, cu trădătorul la putere și trădătorii de pe fiecare palier executiv, nu-i de mirare dacă nu ne vom trezi fără nimic din toată afacerea asta.
Și totuși, ce joc face Zelensky? Dacă ar fi să pornesc de la ceva, aș începe cu o zicere foarte plastică a domnului Severin, anume că „Biden a promis că va sprijini Ucraina până la ultimul ucrainian”. Deci ce face Zelensky? Își trimite propriul popor în luptă. Are vreun sens? Bineînțeles că nu, dacă judeci logic. Trebuie să fii tâmpit să crezi că te poți opune mașinii de război rusești. Dar, ca orice război, și acesta e menit „să-i mai rărească”. Iar pentru actuala confruntare se va folosi o strategie folosită la noi în Al Doilea Război Mondial. Mai țineți minte ce le-a făcut Antonescu legionarilor de care dorea să scape? I-a trimis în linia întâi în lupta cu rușii,aproape complet neechipați. Ei erau orbiți că luptă pentru țară, dar de fapt își semnaseră condamnarea la moarte.
Cam asta e strategia lui Zelensky pentru lupta care urmează. Elementele cele mai radicalizate de dreapta sunt recrutate pentru „lupta istorică” împotriva rușilor. Ei vor fi carnea de tun necesară, de care oricum se dorește să se scape. Așadar, armata rusă, dincolo de preluarea teritoriilor care i se cuvin, ar mai avea și rolul „sanitar” pentru elementele radicale din Ucraina.
După confruntare, Ucraina poate fi spartă, exact ca-n serialul în care a jucat papagalul. Populația va accepta cu gândul că, la un moment-dat, se va produce miracolul. Cel mai probabil Zelensky – sau succesorul său – vor conduce fundația a ceea ce va deveni Republica K. Va fi un succes absolut deoarece acolo se vor clama toate aberațiile prezentului: corectitudinea politică absolută, lupta anticorupție, politica verde s.a.m.d. Succesul însă va fi dat de finanțarea „pe la spate”. Se vor băga sume imense, timp în care în acea republică se va schimba „natural” structura etnică prin încurajarea repatrierilor și a anumitor migrații „naturale”. Treptat, pe măsură ce Republica K se va ridica, diferența dintre nivelul său de trai și cel al vecinilor va fi imens. De aceea, unele republici – cel mai probabil eșuate la acel moment – vor dori să fie asimilate. Doar că asimilarea se va face condiționat de acceptarea fără crâcneală a condițiilor impuse, condiții care vor șterge orice naționalism și vor permite modificări ale structurii etnice. Astfel, „integrarea” se va produce treptat și controlat, astfel încât situația să nu fie scăpată de sub control. Și uite-așa, proiectul de acum un secol va ieși la lumină, statutând o nouă realitate. O realitate despre care vom vorbi ceva mai târziu. Pe moment priviți spectacolul. Și rugați-vă să nu fim iar în situația de a juca în linia întâi, ca actori în toată această mizerie!
Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com
