Se rezolvă, nu se rezolvă… important este că Prefectura a mai făcut...

Se rezolvă, nu se rezolvă… important este că Prefectura a mai făcut o comisie pentru combaterea poluării

0 250

Pentru că nu se rezolvă problema poluării, Prefectura Braşov a constituit un ,,grup de lucru informal”  care se ocupă de problematica protecţiei mediului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, a fost şi prima şedinţă acestui grup, care de acum se va întruni în fiecare săptămână. La şedinţă au fost invitaţi consilierul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Bogdan Micu (fost consilier a lui George Scripcaru), primarul Braşovului, George Scripcaru, şeful Comisariatului Judeţean Braşov al Gărzii de Mediu, Mircea Paraschiv, şi directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, Ciprian Băncilă. „Întâlnirile acestui grup de lucru informal se vor desfăşura săptămânal şi îmi doresc să avem o abordare integrată a problematicii de mediu la nivelul judeţului Braşov”, a afirmat prefectul Cătălin Văsii.

Prefectul Braşovului a propus simplificarea procedurilor de contestare a sancţiunilor pentru încălcarea legislaţiei de mediu, după modelul existent în achiziţiile publice (unde există un Consiliu Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor). O altă propunere din partea prefectului a fost crearea posibilităţii de a se deschide linii de finanţare din Fondul de mediu pentru unităţile administrativ-teritoriale, în vederea achiziţionării de laboratoare mobile pentru monitorizarea calităţii aerului.

Pe ordinea de zi a şedinţei au  mai figurat deci mai multe propuneri privind unele modificări ale legislaţiei de mediu, reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului având câteva proiecte în acest sens, bazate pe activitatea practică. Hărţogăraia a fost preluată de consilierul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a fi analizate la nivel de minister.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.