Cei care se ocupă de studiul istoriei, adică de reconstituirea cât mai fidelă a evenimentelor care s-au petrecut în trecutul mai îndepărtat ori mai apropiat, sunt istoricii. Pentru o cercetare cât mai completă se consultă o gamă foarte variată de izvoare istorice, care se analizează fiecare în parte, se coroborează între ele, se compară și se evaluează sub raport faptic, juridic, temporal, și nu în ultimul rând cauzal. Judecarea lor trebuie să fie, în mod evident echilibrată. Marea problemă o constituie faptul că după un război, învingătorul l-a judecat întotdeauna pe cel învins, lucru normal și logic, dacă este să avem în vedere pagubele produse.
Cineva trebuie tras la răspundere și pus la plată. Numai că învingătoriul scrie și istoria, ceea ce nu mai este corect. Intrăm în sfera subiectivismului, în sensul că învingătorul „scriitor de istorie” pune accentul doar pe aspectele care-i convin, și trece sub tăcere toate faptele negative, adică încălcarea legilor internaționale privind purtarea războiului, de care s-a făcut și el vinovat, în egală măsură cu cel învins. Se produce falsificarea istoriei prin omitere. Așa s-a ajuns să ni se servească tot felul de variante și istorioare despre eroismul marelui învingător, deși în realitate, istoria reconstituită după metode științifice ne demonstrează exact contrariul.
Să luăm ca exemplu Al Doilea Război Mondial. Tribunalul internațional de la Nürenberg i-a condamnat doar pe criminalii de război din Germania, procedându-se aproape idendic și în Japonia, România, Ungaria și în alte țări aliate de conjunctură cu puterile Axei. În schimb, cei care au săvârșit crime de război și crime contra umanității, la fel de grave, din rândul Aliaților (anglo-americani și sovietici) au fost înscriși în cărțile de istorie ca mari eroi. Asta nu-i împiedică pe istorici să reconstituie cu obiectivitate adevărul istoric.

Crimele Armatei Roșii
Mai întâi au fost crimele săvârșite de sovietici, înțeleși cu germanii la acea dată, prin tratatul Molotov-Ribbentrop (din 23 august 1939) asupra populației românești din Basarabia, Bucovina de Nord și Tinutul Herța imediat după cedarea acestor teritorii în urma ultimatumului sovietic, considerat în dreptul umanitar internațional ca agresiune, din 26-27 iunie 1940.
În ianuarie 1941 în „Lunca Prutului”,  peste 500 de țărani din Bucovina de Nord, dornici să treacă granița în România au fost împușcați de grănicerii sovietici, iar trupurile lor au fost aruncate în patru gropi comune. În ziua de 1 aprilie 1940, la Fântâna Albă, localitate aflată pe teritoriul de azi al Ucrainei au fost mitraliați câteva mii de români (între 4000 și 5000) care doreau să treacă noua graniță dintre URSS și România. Martorii au povestit că supraviețuitorii au fost arestați, anchetați, torturații, iar pe unii dintre ei i-au aruncat de vii în gropi comune[1].
Pe teritoriul Basarabiei cedate, s-au petrecut, de asemenea, fapte abominabile. Documentele Serviciului Special de Informații atestă cu cifre și date de necontestat alte masacre. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 3000 de români, au fost împușcați în ceafă, cu mâinile legate la spate, și aruncați în gropi comune pe terenul numit „Spolka”, în apropiere de localitatea Tătarka[2]. Cercetările au fost făcute în 1943 de către o Comisie de Cruce Roșie internațională, din care au făcut parte și doi medici sovietici. Pe bună dreptate Parlamentul României, prin Legea 68/2011. a hotărât ca ziua de 1 aprilie să fie considerată ca zi de sărbătoare națională care comemorează martiriul românilor din perioada de ocupație sovietică a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutul Herța.

La începutul lunii aprilie 1940 a fost tragedia de la Katyń, localitate aflată la 20 de km vest de orașul Smolensk, acolo unde poliția secretă sovietică (N.K.V.D.) a împușcat și aruncat în gropi comune peste 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky)  de militari și civili polonezi. În epocă și imediat după al Doliea Război Mondial se scria în presă că aceste crime fuseseră săvârșite de germani.
Abia după căderea comunismului în partea central-estică a Europei, Mihail Gorbaciov și autoritățile de la Moscova au recunosc cine au fost adevărații făptași, dar fără să se ia alte măsuri de ordin juridic, pentru că astfel de fapte, crime contra umanității, nu se prescriu niciodată. Interesante sunt și evaluările făcute în epocă de către liderii celor două țări aliate U.R.S.S. Așa bunăoară, în opinia lui Churchill, premierul Marii Britanii, crima de la Katyń a fost „fără vreo importanță politică practică”, iar pentru Roosevelt, președintele S.U.A., masacrul era doar „propagandă germană”. Chiar așa?! Istoricii au reconstituit cu exactitate că ordinul de asasinare a fost dat direct de către Stalin, și a fost publicat abia în 1992. Ne putem aștepta și la alte surprize, întrucât întreaga arhivă secretă a lui Stalin încă nu a fost declasificată în întregime, după cum ne spun cercetătorii din Federația Rusă.

La 24 februarie 1942, aproximativ 800 de evrei români, care doreau să emigreze în Palestina și-au găsit sfârșitul vieții pe vasul „Struma”. Ambarcațiunea, care a pornit la drum în 12 decembrie 1941 din portul Constanța, cu un echipaj bulgăresc lipsit total de experiență,a dovedit de la început defecțiuni grave la motor, lipsa unui medic la bord, dar și a unui radiotelegrafist, precum și lipsa oricărui mijloc de comunicație. Mai mult, călătorii nu aveau certificate de emigrare, astfel că autoritățile turcești nu au permis debarcarea călătorilor, forțînd echipajul vasului să îndepărteze nava de rada portului Istambul. În aceste circumstanțe, vasul a fost torpilat de un submarin sovietic din Marea Neagră. A fost doar un singur supraviețuitor salvat de o barcă de pescari turci, la cinci mile de țărm. Ulterior, acest supraviețuitor a povestit întreaga tragedie[3].
lată două evenimente la fel de tragise, în care au fost implicate submarine sovietice s-au petrecut în primele luni ale anului 1945. Pe 30 ianuarie 1945, vasul german care transporta pasageri „Wilhelm Gustloff” a fost torpilat de submarinul sovietic „S-13” scufundându-se. Din estimările făcute de istorici rezultă că au murit în jur de 9 400 de persoane, echipaj și pasageri[4]. În dimineața zilei de 11 februarie 1945, același submarine sovietic a torpilat o altă navă germană, „General von Stauben”, care se afla în drum spre Copenhaga și transporta soldați răniți și imobilizați la pat, precum și alți pasageri civili. Bilanțul morților a fost cutremurător: peste 4 000 de persoane[5].
Ca să rămânem tot în registrul crimelor nepedepsite săvârșite de armata sovietică, se cuvine menționat Ordinul de zi pe Armată dat de mareșalul Jukov, în aprilie 1945, în timpul operațiunilor militare pe Oder, în Germania, înainte de ultimul asalt care viza cucerirea Berlinului, permițând militarilor din subordinea sa „să radă tot”, adică să ucidă pe oricine ar întâlni în cale.
Așa se face să istoricii au identificat tot felul de sălbăticii, numeroase jafuri, violuri și omoruri comise pe teritoriul german de către trupele comandate de mareșalul Gheorghi Constantinovici Jukov, care i-a dezgustat până și pe aliații anglo-americani. Generalul Titus Gârbea ne spune în memoriile sale că ordinul permitea soldaților sovietici „să ucidă fără milă pe oricine […] să batjocorească orice femeie, tânără, bătrână sau fată cât de mica… fapte nedemne pentru o armată civilizată”[6].
S-au produs peste 10.000 de violuri, iar jumătate din femeile rămase însărcinate s-au sinucis, neputând suporta umilința. Cu toate acestea numele mareșalului Jukov rămâne înscris în manualele de istorie cu onoruri și titlul de mare erou al „Războiului pentru Apărarea Patriei”, adică a U.R.S.S. Fără îndoială că a avut merite incontestabile, conducând nu mai puțin de douăsprezece campanii în Al Doilea Război Mondial, dintre care a obținut victorii clare în doar șapte[7], dar crimele contra umanității nu pot fi șterse din istorie.
La fel s-au purtat trupele sovietice și pe teritoriul României după august 1944, numai că atrocitățile au fost semnalate sporadic, istoricii români nereușind să facă un bilanț serios susținut de documente. În schimb, istoricii basarabeni, din Comisia numită de Academia Republicii Moldova au ajuns la cifra de 73.000 de români victime ale atrocităților săvârșite de sovietici în teritoriile ocupate. Si tot istoricii basarabeni vorbesc pe baza documentelor de arhivă că în vara și toamna anului 1944, deci când eram deja aliați ai sovieticilor au fost împușcați de autoritățile militare sovietice nu mai puțin de 5.000 de prizonieri români, germani, maghiari, italieni și finlandezi care se aflau concentrați în lagărele de la Bălți.

Crimele anglo-americanilor
În schimb, aliații sovieticilor în Al Doilea Război mondial, adică anglo-americanii, s-au remarcat prin bombardamente masive asupra unor orașe, utilizând bombe incendiare cu napalm, interzise la acea vreme de legile războiului, pricinuind, la rândul lor, sute de mii de victime omenești în rândul populațiilor civile necombatante. Să menționăm mai întâi că, la începutul războiului, 1 septembrie 1939, la propunerea președintelui american Franklin Delano Roosevelt, toți participantii la conflagrație, respectiv SUA, Marea Britanie, Franța, și din 18 septembrie 1939 chiar și Germania, au fost de acord să se bombardeze doar obiective militare. Ulterior s-a renunțat destul de repede, pe 15 mai 1940, la această paradigmă și s-a trecut la ceea ce în limbajul de specialitate se numește dehausing, noțiune definită prin „tactica bombardamentelor de noapte asupra unor zone locuite de civili pentru masacrarea acestora”[8]. Se urmărea demolarea unor centre și cartiere muncitorești din orașele industriale, ceea ce ar fi trebuit să provoace migrarea populației și lipsirea acestor zone de forța de muncă necesară, de importanță strategică în timpul unei conflagrații. De aceste așa-zise „bombardamente strategice”, în realitate atacuri teroriste de masacrare a populației civile s-au făcut vinovate toate marile puteri beligerante, în special S.U.A., Marea Britanie, Germania și Japonia. U.R.S.S. stătea foarte rău la capitolul aviație și a purtat, în special un război de apărare în cea mai mare parte a conflagrației pe propriul teritoriu. Armata sovietică a excelat însă la „aprovizionarea” din teritoriile ocupate, adică jafuri, violuri, asasinate. Cu toții au încălcat sistemul de drept umanitar privind purtarea războiului, atunci în vigoare, în special tratatele de la Haga (!907) și de la Geneva (1925). Pentru Marile Puteri genocidul a devenit astfel „o treabă bine făcută”, spulberând ordinea internațională bazată pe legi. Reflectând asupra învățămintelor rezultate pentru umanitate după Al Doilea Război Mondial, generalul român Titus Gârbea menționa în memoriile lăsate un adevăr, valabil și astăzi, anume că „armele noi și moderne, oricât de perfecționate ar fi, nu pot învinge greșelile politice și strategice”[9].

Pe data de 15 mai 1940 s-a produs atacul de noapte al Royal Air Force (R.A.F.) forța aeriană a Forțelor Armate Britanice asupra unor ținte din regiunea germană Ruhr, inclusiv uzinele civile care contribuiau la efortul german de război. În replică, aviația germană a bombardat Londra la 24 august și 7 septembrie 1940, în special centrele de est și nord-est ale capitalei britanice. S-a deschis astfel o perioadă de represalii reciproce asupra centrelor locuite de civili. Această strategie, pe care o putem numi fără greșeală a genocidului, a rămas valabilă până în ultimele luni ale războiului, atât în Europa cât și în Asia[10]. 

În ultimii ani au apărut în spațiul public, tot ca rezultat al cercetării istorice, informații despre „Operațiunea Gomora”, realizată între 24 iulie și 3 august 1943 de către forțele aeriene americano-britanice, care a constat în bombasrdarea orașului port german Hamburg. Operațiunea a fost concepută de primul ministru britanic. W. Churchill și de Mareșalul Forțelor Aeriene Regale Sir Arthur Travers Harris, poreclit „Bomber”. A fost prima acțiune de coordonare a forțelor aeriene britanice cu cele americane într-o operațiune de mare anvergură. Noaptea operau avioanele britanice, iar pe timp de zi cele americane. Au intrat în acțiune 740 de bombardiere din care aliații au pierdut 12. Rezultatele bombardementelor au fost devastatoare. Mare parte din orașul Hamburg a fost distrus, peste un million de civili lăsați fără adăpost, între 40.000 și 50.000 de civili uciși, iar două treimi din populație a fost nevoită să se retragă în zone din provincie. Întreaga infrastructură a orașului a fost demolată Majoritatea victimelor s-a datorat focului produs de bombele incendiare. Au fost distruse 16 000 de blocuri de locuințe și 10 kilometri pătrași din oraș reduși la moloz[11].

Foarte bine documentat este și masacrul din orașul german Dresda, din noaptea de 14-15 februarie 1945 exercitat de aviația aglo-americană, comandată de mareșalul Montgomery. La acea vreme, orașul Dresda era declarat de Liga Națiunilor ca oraș sit istoric, iar conform sistemului de drept privind purtarea războiului, orașele care se bucurau de un astfel de statut trebuiau protejate de operații militare. În Dresda nu se afla nici o unitate de producție în legătură cu frontul și armata germană. Dar, încă de la începutul anului 1945, populația orașului  a crescut foarte mult datorită refugiaților din zonele amenințate de Armata Sovietică. Așa se face că numărul victimelor a fost foarte mare. Cele mai mici cifre atestă nu mai puțin de 26.000 de civili morți, alte statistici indică cifre de ordinul sutelor de mii. Dar nu mai contează cifrele, ci faptele. Este o crimă contra umanității nepedepsită până astăzi.

E foarte adevărat că piloții americani și britanici au indicat următorul motiv de așa-zisă confuzie: „ținta primară, o fabrica de benzină sintetică de lângă Leipzig, nu putuse să fie detectată datorită plafonului dens de nori. Atunci când planificatorii americani anticipau existența unui plafon de nori denși deasupra țintelor, USAAF (The United States Army Air Forces) a folosit un amestec de bombe incendiare și explozive diferit de cel utilizat în atacurile de precizie, destinat masacrarii civililor asemănător cu cel folosit de RAF în bombardamentele de distrugere a populatiei inamice”[12].

Berlinul, capitala celui de-Al Treilea Reich a suferit 363 de raiduri aeriene din partea aliaților, fiind bombardat de R.A.F. între 1940-1945, de U.S.A.A.F. între 1943-1945, de Armata Roșie în principal între aprilie-mai 1945 și de Forțele Armate Franceze între 1944-1945. Bombardierele britanice au aruncat 45.517 tone de bombe, iar cele americane nu mai puțin de 23.000 de tone de bombe. Circa 1,7 mlioane de locuitori au părăsi orașul, iar numărul morților și răniților din rândul civililor necombadanți ajuge, de asemenea, de ordinal zecilor de mii.

Istoricii militari au lăsat o statistică tulburătoare asupra atacurilor aviație britanice asupra Germaniei în al Doilea Război Mondial. Totul a fost premeditat, bine organizat și pus în aplicare ca strategie a terorii.
Mareșalul Arthur Harris, comandantul britanic al aviației s-a adresat poporului Germaniei cu aceste cuvinte. „Vom bombarda Germania, un oraș după altul. Te vom bombarda din ce în ce mai tare până când nu vei mai duce războiul. Acesta este scopul nostru. O vom urmări fără încetare. Oraș după oraș: Lübeck, Rostock, Köln, Emden, Bremen, Wilhelmshaven, Duisburg, Hamburg – și această listă va crește doar”. Acest text a fost distribuit pe paginile a milioane de pliante împrăștiate în Germania.
Iată și ce a rezultat din acestă amenințare. Oraș după oraș, mari și mici, importante sau neimportante pentru susținerea mașinii de război germane, centre universitare sau pur și simplu târguri de provincie, unele pline de refugiați sau înfundate de industrie militară, orașele germane, așa cum a promis mareșalul britanic, s-au transformat unul după altul în ruine fumegânde. 
Iată și procentele distrugerilor: Bingen (96%), Dessau (98%). Chemnitz (75%), Stuttgart (65%). Magdeburg (90%). Köln (65%). 
Istoricul berlinez Jorg Friedrich ne-a lăsat o evaluare curemurătoare și imposibil de contrazis: „Acesta este principiul torturii: victima este torturată până când face ceea ce i se cere. Germanilor li s-a cerut să-i dea afară pe naziști. Faptul că efectul scontat nu a fost atins și răscoala nu s-a produs s-a explicat doar prin faptul că astfel de operațiuni nu mai fuseseră niciodată efectuate.
Nimeni nu și-ar fi putut imagina că populația civilă va alege bombardarea. Doar că, în ciuda amplorii monstruoase a distrugerii, probabilitatea de a muri sub bombe până la sfârșitul războiului a rămas mai mică decât probabilitatea de a muri în mâinile unui călău dacă un cetățean a arătat nemulțumire față de regim”[13].
Un atac devastator al Royal Air Force, aviația britanică, s-a produs pe 3 mai 1945 asupra navei germane „Cap Arcona” care transporta prizonieri, și călători militari și civili, între 7.000 și 10.000 de persoane. Prizonierii se aflau încuiați sub puntea vasului, fără mâncare, apă sau îngrijiri medicale.
Atacul a avariat foarte grav nava germană. Au fost doar 350 de supraviețuitori. Avem și mărturia cutremurătoare a unuia dintre piloții englezi, Allan Ways, care și-a amintit: „Am folosit tunurile împotriva celor care erau în apă. A fost un lucru oribil, dar ni s-a spus că asta este misiunea. Așa se întâmplă în război”.
Trupurile victimelor au fost îngropate în gropi commune. Din cercetările realizate de istorici rezultă că prizonierii au fost de 30 de naționalități (americani, belaruși, belgieni, canadieni, cehoslovaci, danezi, olandezi, finlandezi, francezi, germani, greci, unguri, italieni, letoni, lituanieni, luxemburghezi, norvegieni, polonezi, români, ruși, sârbi, spanioli, elvețieni, ucrainieni)[14].
Un alt masacru, aproape identic cu cel de la Dresda, îl întîlnim și în aprilie 1945 când a fost bombardat de către aviația americană orașul Tokio. Americanii nu uitaseră atacul criminal, fără declarație de război, al marinei imperiale japoneze de la Perl Harbor, Hawaii, locul unde se afla cantonată o mare parte din flota de război a S.U.A. Evenimentul s-a produs în dimineața zilei de duminică, 7 decembrie 1941, ceea ce a determinat intrarea S.U.A. în război, și mai mult ca sigur că americanii au dorit să se răzbune. Ca urmare a atacului aviației americane asupra orașului Tokyo au murit nu mai puțin de 80.000 de civili, locuitori ai orașului și din împrejurimi. Aceleași motivații și justificări, aceleași bombe incendiare, aceiași criminali nepedepsiți, numai că urmașii lor dau astăzi lecții de moralitate[15].

La 29 ianuarie 1945, comandantul Flotei din Insulele Mariane a fost numit în persoana generalului Curtis Le May, militar cu o bogată experiență căpătată în bombardamentele asupra Germaniei și Manciuriei. Pană la începutul lunii august 1945, acest general american a comandat toate atacurile asupra orașelor japoneze. Urmările evidențiate astăzi de către istoricii americani sunt cutremurătoare: au fost distruse 52 de orașe și au făcut 700.000 de victime (între care 200.000 de morți), forțând alte 8 milioane de japonezi civili să se refugieze în localități din provincie[16].

La începutul lunii august 1945, alte două orașe nipone (Hiroshima și Nagasaki) au devenit ținte ale aviației SUA, aplicându-se tactica terorizării populației civile, dehausing, numai că bombele incendiare au fost înlocuite de o nouă tehnologie, cea a bombelor nucleare. Motivul alegerii celor două orașe nipone dintr-o listă foarte lungă a fost mărturisit de președintele american, Harry S. Truman, care a considerat că: „aceste două orașe includ atât instalații militare, cât și case sau alte construcții foarte susceptibile la avarii”[17].

A fost primul și sperăm ca și ultimul holocaust atomic din istoria omenirii. Numărul victimelor, morți, răniți, rămași cu diferite afecțiuni, sau pur și simplu schilodiți trece de câteva sute de mii. Motivația acestei atrocități nucleare a fost explicată de istoricul britanic Liddell Hart, cel mai important analist militar, fost ofițer cu gradul de locotenent colonel în Armata britanică. Sovieticii se hotărâseră să iasă din tratatul de neutralitate și neagresiune cu Japonia, încheiat în aprilie 1941, pentru ca la sfîrșitul războiului să capete influență în Orientul Îndepărtat prin ocuparea Insulelor Curile și a Manciuriei. Prin urmare, americanii au dorit să-i țină pe sovietici la distanță prin utilizarea celor două bombe atomice[18].

Un alt motiv invocat, de data aceasta din partea specialiștilor atomiști implicați în proiectul „Manhattan”, care a avut misiunea de a crea bombele nucleare, a foat formulat cât se poate de clar: „Bomba trebuia neapărat să fie un succes – prea mulți bani fuseseră cheltuiți. Dacă am fi dat greș, cum am fi putut justifica costurile enorme?”[19]. Printre capetele cele mai înfierbâbtate care susțineau utilizarea bombelor nucleare asupra Japoniei, într-un moment în care Imperiul Nipon în frunte cu împăratul se hotărâse să capituleze se numără o serie de politicieni în frunte cu președintele Truman, care, aflat la bordul avionului care-l transporta de la Conferința de la Posdam, fiind informat despre lansarea bombei de la Hiroshima a exclamat, după mărturiile celor prezenți: „Acesta este cel mai mare lucru din istorie”[20]. Oare!?, ne mirăm și ne întrebân noi, în același timp. Dar au existat și oameni lucizi, în special din rândul militarilor. Așa se face că amiralul William Leahy, șeful de Stat Major al Armatei SUA spunea cu multă amărăciune în suflet: „Aveam sentimental că, fiind primii care o vom folosi, ne vom coborî la nivelul barbarilor. Eu nu am învățat să lupt astfel, războaiele nu pot fi câștigate prin asasinarea femeilor și copiilor”[21].

Bombardamente genocidare în România
Am lăsat la sfârșit tragediile petrecute pe teritoriul României în urma raidurilor aeriene săvârșite de aviația americană. A fost un prim atac, în ziua de 12 iunie 1942, când 13 bombardiere B-24 Libertador, au bombardat orașele Constanța, Ploiești, Buzău, Medgidia și alte mici localități. Pierderile de partea română și germană au fost minore, iar americanii au pierdut două avioane, după cum ne spune generalul Platon Chirnoagă, în calitate de analist și istoric militar[22]. Începând însă cu 4 aprilie 1943 și până la 19 august 1944, bombardamentele aliaților anglo-americani sau intensificat. În ultimii ani au fost publicate o serie de documente din arhivele militare care reflectă mai fidel adevărul istoric. Pentru tema cercetată este suficient să prezentăm doar cifrele de bilanț. S-au înregistrat în total 17 bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie asupra Bucureștilui.
S-au folosit aproximativ 3.620 de avioane de bombardament de diferite tipuri însoțite de 1.830 de avioane de vânătoare, care au aruncat 860 de tone de bombe. Pagubele au însemnat 5.524 de civili uciși, dintre care 562 de copii, 3373 de răniți, iar 47.947 de locuitori au rămas fără adăpost, devenind sinistrați. La acest tragic bilanț, în realitate un adevărat carnagiu mai trebuie adăugate și alte cifre: 3.477.401 de locuințe avariate și 2.305 de incendii. Bombardamentele au vizat câmpurile petrolifere din Valea Prahovei, nodurile de cale ferată, depozitele de carburanți, și nu în ultimul rând centrele unde se aflau concentrate mari colectivități de muncitori pentru demoralizarea populației. Per ansamblu pagubele înregistrate de statul roman se ridică la 186 miliarde de lei, din vremea aceea și la pierdera a 90% din capacitatea de rafinare a petrolului.
Au fost și aparate de zbor americane doborâte, piloții fiind luați prizonieri și internați la Timișul de Sus, respectându-se cu strictețe statutul prizonierilor de război. Iar în memoria piloților americani care și-au pierdut viața în aceste raiduri au fost ridicate două monumente în parcurile capitalei de la Kiseleff și Cișmigiu[23], ceea ce demonstrează o anumită mentalitate a oamenilor politici postdecembriști de pe Malurile Dâmboviței.
Pe Frontal de Est, de la intrarea în război a armatei române (22 iunie 1941) și până la 23 august 1944 aviația a participat cu 233 de aparate de zbor (avioane de vânătoare, bombardiere și aparate de recunoaștere). Printre cele mai performante avioane erau Henschel Hs-129, Messerschmidt 109, SM-79, Junkers 87 și IAR-80, care au obținut peste 2000 de victorii aeriene în bătăliile de la Odessa, Stalingrad, din Ucraina și Crimeea.
De reținut că nu a fost atacată nici o localitate sau comunitate civilă, prin care să se urmărească efectul de „descurajare” (a se înțelege bombardamentul genocidar). Conducătorul de atunci al statului roman, mareșalul Ion Antonescua a declarant că România a respectat legile de purtare a războiului, iar Tribunalul Poporului, în așa-zisul „Proces al marii trădări naționale”, nu a fost capabil să aducă dovada nici măcar a unui singur caz de încălcare a sistemului de drept internațional[24].
Să mai consemnăm că prin acordul de la Londra din 1945 s-a stabilit ca un Tribunal Militar să-i judece pe cei mai mari criminali de război din rândul germanilor, adică a învinșilor. Corect politic! Învingătorul și-a luat partea leului, la fel de corect!, dar asta nu înseamnă că au scăpat de judecata istoriei, mai precis reconstituirea corectă a adevărului istoric, „sine ira et studio” (fără ură și părtinire), după cum ne-a învățat istoricul roman Cornelius Tacitus.

În loc de concluzii
După acest demers fugitiv, fără pretenții de exhaustivitate, ne punem următoarele întrebări: ce învață, din experiența celui de Al Doilea Război Mondial, mai marii lumii, conducători de popoare, de armate și servicii secrete de azi, utilate cu cele mai noi și performante tehnologii cu aplicabilitate în domeniul militar?
La ce folosește truda istoricilor de a reconstitui cu cât mai mare fidelitate adevărul, fără omisiuni ori interese politce?
Cui mai folosește sistemul international de drept umanitar și instituțiile aferente care implică acest sistem?
Cine sunt eroii și cine sunt criminalii de război? Fiecare dintre noi este dator să răspundă la astfel de întrebări. Sunt chestiuni profunde, nu de circumstanță, care țin nu numai de cultură ci și de conștiință ori de bunul simț al activismului civic. Personal, consider că nu trebuie să se mai ajungă la alte tactici teroriste, motivate și argumentate sub diverse formule ale așa-zisei „corectitudini politice”.
În realitate este vorba despre simetria răzbunării pe care istoria o dezvăluie că nu are început și probabil nici sfârșit, din nefericire pentru întreaga umanitate. Iar actualul război din Ucraina îl demonstrează pe deplin. Și o altă evaluare ce se impune de la sine: nimic solid și durabil nu se poate construi pe minciuni, ci doar pe adevăr.
Nici măcare Noua Ordine Mondială, proiect strategic ce se află în atenția cancelariilor marilor puteri, acolo unde se iau deciziile strategice pe termen lung. Dacă se dorește ca omenirea să supraviețuiască pe acesată planetă, principiul promovării adevărului devine fundamental în aranjamentele de securitate globală.

Autor: General Br. (rtg) Prof. univ. dr. Cristian Troncota
Sursa: art-emis.ro

[1] https://www.youtube.com/embed/awuZvkERLR8?wmode=transparent&controls=1&showinfo=1&rel=1&modestbranding=1&fs=1&loop=0&html5=1&theme=dark&color=red&autohide=2&sound=on
[2] Vezi documentele publicate de Cristian Troncotă, Glorie și tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Editura Paul Edition, București 2022, pp. 196 și urm.
[3] Vezi pe larg Florin Stan, Emigrarea evreilor între speranța salvării și realitatea dezastrului. Cazul Struma (1941-1942), în „Analele Universității Ovidiu”, Seria istorie, 2008.
[4] Mihai Spătar, Tragedia navei Cap Arcona.5.000 de prizonieri din lagărele de concentrare SS au murit într-un atac britanic, în „Evenimentul istoric”, nr. 61, 31 martie- 28 aprilie 2023, P. 92.
[5] Ibidem, pp. 92-93.
[6] Gheorghe F. Anghelescu, Octavian Roske, Ion Constantin, O viață în slujba țării: Convorbiri cu Generalul Titus Gârbea, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2020, p. 202.
[7] Vezi Robert Forczyk, Gheorghi Konstantinovici Jukov. Viața, strategiile, tacticile și bătăliile celor mai mari comandanți militari din istorie, Editura Litera, București 2012, pp. 121 și 125.
[8] https://ro.wikipedia.org/wiki/Bombardamentele_strategice_%C3%AEn_timpul_celui_de-al_Doilea_ R%C4%83 zboi_ Mondial.
[9] Gheorghe F. Anghelescu, Octavian Roske, Ion Constantin, op. cit., p. 171.
[10] Ibidem.
[11] https://ro.eferrit.com/operatiunea-gomorra-bombardarea-hamburgului/
[12] Ibidem.
[13] https://go.zdos.ru/iibiu?q=click&p=imsbeufi-ibiu-ibht-isri-isri-c7be3e674&ref=https%3A%2F%2Fik-ptz.ru%2Fro%2Fdiktanty-po-russkomu-yazyku–2-klass%2Fbombardirovka-nemeckih-gorodov-soyuznikami-bombardirovki.html&sub1=207114
[14] Mihai Spătar, loc cit.
[15] https://historia.ro/sectiune/general/inainte-de-hiroshima-bombardarea-japoniei-in-581700.html.
[16] https://historia.ro/
[17] Vezi Liddell Hart, Istoria celui deal Doilea Război Mondial, Editura Orizonturi și Editura Lider, București, f.a., vol.2, p.418.
[18] Ibidem, pp. 419 și urm.
[19] Ibidem, p. 421.
[20] Ibidem, p. 419.
[21] Ibidem, p. 417.
[22] Vezi, Platon Chirnoagă, Istoria Politică și Militară a Răsboiului României contra Rusiei Sovietice,Editura Carpați, Madrid, 1986, passim.
[23] https://identitatea.ro/aprilie-1944-americanii-au-omorat/
[24] Procesul mareșalului Antonescu. Documente,  Ediție îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă, Editura Saeculum I.O., Editura Europa Nova, București, 1995, vol. 2, p.167.

Prof. dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE (Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctoratat la Sorbona): Multă lume gândește că este o întâmplare că indivizi nebuni pot intra în politică. Nu este o întâmplare, este un sistem, este un program, este o școală care a fost constant dezvoltată de-a lungul deceniilor, cel puțin 50 de ani, stare recunoscută cu întârziere. Totul a fost conceput și realizat în serviciul Globalismului.
Toți au fost cu grijă selecționați. Cei care erau bine structurați, în cunoștință de cauză, integri, inteligenți, puternici, care nu puteau fi manipulați, au fost din start excluși. Căutările au fost pentru cei slabi, maleabili.
Teorie: conceptul de Inconștiență, individual sau colectivă, este foarte important, pentru că toată manipularea prin asta se face.
Trei elemente principale au fost utilizate și folosite riguros în ultimii 3 ani: observarea experimentală, repetiția și controlul.

Strategiile folosite:

1. Divertismentul,
2. Crează o problemă și propune o rezolvare pe care vrei s-o realizezi,
3. Impunerea de măsuri impopulare, încetul cu încetul, nu în mod brusc,
4. Impunerea de măsuri nepopulare pentru viitor (pregătirea populației cu 2-3 ani în avans, privind războiul, o pandemie: C-XIX; trebuie obișnuită populația că Moartea este un lucru necesar),
5. Infantizarea populației prin sectorul publicitar,
6. Folosirea Emoției în locul Gândirii: nu fi critic, nu gândi, renunță la convingerile tale, la analiza ta,
7. Încurajarea Mediocrității (a cărei victime suntem de cel puțin 50 de ani); este strategia cea mai importantă a Centrelor informatoare și formatoare, în alegerea personajelor mediocre obediente(servile, slugi) spre a fi propulsate în Politică,
8. Convertirea Revoltei umane în Culpabilitate, sufocarea revoltei prin culpabilizarea oamenilor spre a-i face slabi și vinovați, spre a nu se mai revolta vreodată,
9. Atitudinea Marelui Inchizitor (exemplificat de Dostoevski), acela care vede și știe tot: noi vă cunoaștem mai bine decât vă cunoașteți voi înșivă, voi nu știți, noi știm ce vă trebuie, nu vă îngrijorați, nu vă gândiți la sănătatea voastră, noi știm ce trebuie făcut pentru ea, noi știm de câte doze aveți nevoie, 5-8-10, noi vom decide pentru voi (evident că vă vom omorî, aici nu este nicio problemă);

OMS-Marele Inchizitor! este o IPOCRIZIE MAJORĂ, în numele Sănătății, în numele Umanității, în numele Filantropiei (și cunoaștem o grămadă de „filantropi” care sunt de fapt psihopați mascați), va gândi și va decide în locul nostru, în strategia de a ne ANIHILA.
Acestea au fost și sunt manipulările politico-mediatice la adresa maselor din toată lumea.
Pentru a înțelege ce sunt PSIHOPAȚII, trebuie precizat câteva date despre MORALĂ.
Toți filozofii în Etică: Epicur, Socrate, Platon, Aristotel…, Bergson, Kant, Sartre…se pot clasa în 2 categorii :

1. DEONTOLOGIE/ETICĂ (nu trebuie sacrificați inocenții),
2. UTILITARISMUL, care precizează că toți oamenii sunt egoiști prin natură (Thomas Hobbes), caută să-i distrugă pe ceilalalți.

Când trebuie să alegi, o faci între BINE și RĂU, aici nu există relativism; în Deontologie conceptul de BINE este mult mai important decât cel de UTIL. Avem BINELE de-o parte și UTILUL de cealaltă parte, ce este BINE, poate fi UTIL, dar ce este UTIL, nu este obligatoriu și BINE.
Pentru Pentagon este foarte util să bombardeze țări (trafic de arme, îmbogățire), pentru B.Gates este foarte util să vândă false produse de inoculare, va câștiga foarte mult, dar în schimb, pentru noi, este un lucru criminal; ce este UTIL este rar să fie și BINE.
Ce este UTILITAR poate fi și PATOLOGIC. În patologie vorbim despre bolnavi inocenți și bolnavi răi. Utilitarismul este apanajul societăților manipulatoare, a societăților de astăzi, globaliste, al finanțelor speculative, al capitalismului nesănătos și cultivă personajul PSIHOPAT.
Psihopatul este profilul preferat, cultivat, promulgat și susținut. Toate sistemele ideologice au avut prototipul personajului preferat: naziștii rasa superioară, supraomul nazist, comuniștii noul om comunist, societățile de astăzi (Davos, BigPharma, Cartelurile Bancare), psihopatul.

Se conturează 3 tipuri de diagnostic:

1. NEVROZELE, conștienți de boala lor, sunt în realitatea zilei;
2. PSIHOZELE AFECTIVE, tulburările emoționale, beneficiază de tratament;
3. PSIHOPAȚII, cei care pierd contactul cu realitatea.

Grupul PSIHOPAȚILOR este cel cu tulburări de caracter manifestate din mica copilărie, greu de diagnosticat și foarte dificil de tratat, câteodată intratabili.
Sunt conștienți de ceea ce fac, fac rău celorlalți în mod conștient, premeditat, bine gândit, pot fi Inteligenți, nu pot interioriza niciodată Morala, Etica, nu au ego, nu au empatie, nu au emoții, nu au sentimentul de vinovăție, nu au niciodată rușine, nu au scrupule, se servesc de ceilalți în mod egoist și utilitar, spiritualitate zero. Dacă acceptăm termenul de bolnavi, aceștia sunt bolnavii RĂI.
Nu este un grup pe care să-l tratăm în Centre de Terapie, este un grup patologic în care dezvoltarea cognitivă, până la vârsta aproximativă de 6 ani, poate fi alterată. Partea genetică și educația pot avea partea lor de contribuție. Când sunt diagnosticați se poate decide doar între izolare sau condamnare.
PSIHOPATUL este tipul preferat de societățile manipulatoare, totalitate, ale marilor finanțe, de astăzi. Dacă psihopații sunt inteligenți, dacă au un factor cognitiv ridicat, se vor dirija spre meseriile care pot duce spre puterea de dirijare, de a se servi de alții, adesea în politică.
Dacă inteligența lor nu este suficientă, factorul cognitiv nu este prea mare, din păcate, din acest grup se triază asasinii, criminalii în serie, gâtuitorii de copii. Un psihopat inteligent va deveni un politician, un psihopat prost va deveni un criminal în serie.
În Psihopatologie sunt recunoscuți prin faptul că nu se pocăiesc niciodată de relele făcute, din cauza lipsei sentimentului de culpabilitate, iar câteodată sunt chiar mândri de actele săvârșite. Amintiți-vă de Procesul Nuremberg. Copiii care chinuie animalele, dacă nu sunt luați în atenție și atitudine imediat, spre a li se atenua agresivitatea și structurarea caracteriologică să nu devină psihopatică, la vârstă adultă vor face același lucru cu o ființă umană.
Dacă sunt inteligenți este dificil să-i diagnostichezi de la început, iar dacă acest lucru se va întâmpla este important să-i împiedicăm de a urca pe scara socială, de a ajunge la putere. Nefiind diagnosticați, acești indivizi urcă rapid spre poziții de responsabilitate. Ajunși la putere este foarte dificil să-i anihilăm, avem deja destule exemple.
Strategia de a ajunge la această societate, manipulatoare și totalitară, durează de cel puțin 50 de ani. A fost un program bine studiat, premeditat și aplicat.
A avut 2 părți:
* Alegerea personajelor de această factură și eliminarea tuturor celor care nu sunt psihopați, sunt integrați, bine structurați, inteligenți, competenți, puternici, curajoși, cu un ego normal; au fost selecționați din școli și facultăți și promovați prin burse, stagii, programe ca tânăr om de afaceri, tineri lideri, guverne din umbră, etc…spre a fi propulsați ulterior.
Profilul celor care dețin funcții: nu prea urâți, foarte docili, ușor de manipulat, avari, ambițioși, fără cunoștințe aprofundate, în aparență simpatici, fără cultură, fără spiritualitate, adesea complexați, sau perverși.
Au toți cam același profil (Trudeau, Macron, Zelensky…), în Cartelul Bancar cunoaștem toți copiii Rothschild, același profil.
* Instalarea în funcții. Toate alegerile prin vot sunt trucate, cine ar crede că ucrainienii au ales un asemenea idiot, ăsta a fost instalat!, la fel în Muntenegru, Serbia, Canada…

Va continua cu exemple contemporane: Kushner, Solana, George Bush Jr, Joschka Fischer, Jack Lang, regele Belgiei, Bertrand Delanoe, Laurent Fabius și fiul, Coroana engleză, prințul Andrew, Clintonii, N.Sarkozy, Bertrand Levy, Biden, Trudeau, Bill Gates, Jeffrey Epstein, K. Schwab, der Leyen.
Pentru țara noastră vă las pe dumneavoastră să decideți! (Dr. Damian Baciu)

A consemnat pentru dumneavoastră dr. Damian Baciu.
Sursa: culturaromana.ro

Ne-ați vândut ca pe vite, ați devalizat țara și ați lăsat oameni să moară în pandemie, ați călcat în picioare Constituția, ați îndatorat românii pe mai multe generații, doar pentru a vă demonstra slugărnicia în fața partenerilor strategici: UE, SUA, NATO, în realitate o mască pentru jefuitorii și criminalii lumii moderne! Toate acestea, pentru ce? Pentru o nouă și grea umilință adusă României și poporului român. Poate măcar acum, slugi nenorocite, veți înțelege că niciodată trădătorii, lingăii, umiliții, nu au fost apreciați sau respectați.

Să nu lungim agonia! Responsabili pentru umilința de ieri, jucată perfid de Austria, în cârdășie cu marile țări europene, sunt președintele Klaus Iohannis, premierul Nicoae Ciucă, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, Ambasadorul Emil Hurezeanu, dar și ministrul de Interne, Lucian Bode. Dacă ar avea minimă onoare și responsabilitate, cei menționați și-ar prezenta demisiile.

Ca o curiozitate, absolut toți sunt din stirpea PNL, care cu carnet de membru, care cu protecție iohannist-liberală. Asta nu absolvă cu nimic responsabilitatea PSD-ului condus de Marcel Ciolacu, alt imbecil al politicii românești, care deunăzi se lăuda cu victoriile coaliției lui „Nicu și Marcel”, care „a fost formată tocmai pentru a livra acele obiective majore pentru interesul nostru naţional”. Ați reușit, nătărăilor! Dar nu să livrați obiective majore, ci să umiliți odată în plus țara și poporul.
Lamentațiile, președintelui, premierului, ministrului de externe, și ambasadorului la Viena, sunt obscenități specifice derbedeilor de cartier, prinși de miliție – pentru că poliția de azi nu mai prinde niciodată infractorii, ci doar fraierii.
Niciunul nu a avut minima onoare să iasă la declarații, să apară public, după rușinea de ieri. Toți s-au limitat să se ascundă în spatele unor mesaje și comunicate sterpe, care nu fac decât să reconfirme micimea diplomației și guvernării României.

Principal responsabil, Klaus Iohannis a transmis că „atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”. Ridicol! Pe cine interesează ce spune acest leneș? Cine ține cont de rumegatul lui în Europa?
Alt vinovat pentru eșecul înregistrat ieri, Nicolae Ciucă s-a declarat „profund dezamăgit de lipsa consensului la nivelul Consiliului JAI, în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen”. Cum, generale? În timp ce îți curge în conturi salariul și pensia specială lunară de mii de euro, tot tu ești dezamăgit? Ce să mai spună românul sărăcit de incompetența ta și a vânduților din guvernul pe care îl conduci?
Alt responsabil, Bogdan Aurescu a anunțat că „Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm ca total inadmisibilă poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen” … așa, și? Cine îl bagă în seamă pe acest liliputan al diplomației?

Nu cel din urmă, însă în mod cert cel mai slinos dintre diplomații vinovați pentru umilința de ieri, Emil Hurezeanu, va rămâne principal imbecil în spectacolul tragediei Schengen.
Cum este posibil ca un român, un ardelean să transmită public o scrisoare în care să afirme că este „rezident temporar al unui spațiu comun care se revendică de la uzanțele unei tradiții și culturi administrative inițiate de împărăteasa Maria Tereza”? Că „de secole admirăm și ne orientăm după acțiunea politică, socială și economică a unei Viene încărcate de tradiții, atât în ceea ce privește practica de guvernare și administrare, cât și modul în care se construiește și se transmite acțiunea diplomatică”.
Chiar atât de ramolit intelectual a ajuns Hurezeanu, încât a uitat ce reprezintă Maria Terza pentru Transilvania? Adică: iobăgie, refuzul drepturilor pentru majoritatea reprezentată de români, crime, jafuri și umilințe, pentru românii care s-au ridicat pentru drepturile ardelenilor!
Prin gestul său public, Hurezeanu și-a bătut joc încă odată de memoria și istoria românilor din Transilvania, călcați secole de-a rândul în picioare de minoritățile austro-ungare. Pentru această prăbușire, Hurezeanu și-a demonstrat spiritul germanofil, odată cu disprețul pentru adevăr, istorie și românii care din munca lor plătesc lunar zeci de mii de euro pentru plata și confortul unor politicieni și diplomați ratați: Klaus Iohannis, Nicoae Ciucă, Bogdan Aurescu, Emil Hurezeanu, Lucian Bode, Marcel Ciolacu.

DEMISIA, NĂTĂRĂILOR! DEMISIA, VÂNZĂTORI ȘI TRĂDĂTORI DE ȚARĂ!

Dan Tomozei
Sursa: DanTomozei.ro

Maria Diana Popescu – Domnule Ion Măldărescu, m-am bucurat să descopăr impresionanta dumneavostră biografie de plumb. Ce consideraţi că ar fi relevant să se ştie despre dumneavoastră?
Ion Măldărescu: Sunt un om mărunt, asemenea miliardelor de pe această planetă, iar biografia mea nu este altceva decât o simplă şi comună poveste de viaţă. „Relevant” ar putea fi faptul că exist… poate că sunt suprasaturat de politică şi fals patriotism, de incompetenţa conducătorilor ţării, de intoxicare şi de falsele valori, de comoditate şi de îndobitocire, de prejudecăţi, de laşitate, de hoţie…
Din nefericire, „relevantă” ar mai putea fi constatarea tristă că în România contemporană, verbul „a trăi”, se impune a fi înlocuit cu „a supravieţui” (și, citându-l pe regretatul Dinu C. Giurescu, „În România, a fi patriot e aproape o infracțiune!” – n.r., 2022).

MDP: Domnule Ion Măldărescu, intrând direct în miezul dialogului, ce vă spune criza financiară mondială? Este una reală sau este alimentată artificial de noii slujbaşi ai unei alte ordini mondiale?
IM: Războaiele de agresiune ale imperiului numit U.S.A., eşecurile războiului din Vietnam şi, ajungând în prezent (martie 2009 – n.r.), din Afganistan şi Irak, precum şi de generos mediatizata luptă împotriva „terorismului” au pregătit, cu exces de minuţie, declanşarea „evenimentului” apoi, la momentul oportun, l-au „plantat” pe terenul devenit fertil. Într-un fel, „criza” asta aduce tare mult cu fantomatica „gripă aviară” ce bântuia prin lume de colo-colo şi de care sper că vă amintiţi. Atunci a fost o repetiţie pregătitoare pentru etapa pe care o trăim acum, ambele fiind cuprinse în acelaşi vast şi studiat scenariu (după Ebola, HIV și gripa aviară au urmat pesta porcină, Covid-19, variola maimuței, apoi, Covid universal… făcătorii de boli anunță vibrionul de holeră… – n.r., 2022).
Folosind drept pretext „terorismul”, tranzacţiile de peste 10.000 USD sau Euro au fost şi sunt monitorizate, însă atât timp cât s-au încasarea de comisioane substanţiale a funcţionat, băncile americane au vândut, fără reţinere, asemenea de credite nesigure, iar administraţia s-a abţinut de la orice ingerinţă. Acum, când avalanşa a pornit, când şandramaua se clatină din încheieturi, bănci americane şi europene, de-a valma, dau faliment sau sunt naţionalizate.
Liderii instituţiilor financiare ale lumii emit insistente şi repetate mesaje despre necesitatea stringentă de a se construi „o lume nouă” (parcă şi protagoniştii celui de-Al Treilea Reich promovau „o nouă ordine” de o mie de ani, nu-i aşa?). Următoarea Nouă Ordine Mondială nu se vrea declarată „pentru o mie de ani”, ci pentru totdeauna!
La sfârşitul anului 2008, un înalt funcţionar al Băncii Naţionale a României, membru În Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale – (grup format din 300 de persoane proeminente în domeniile de afaceri, politică, intelectuali cu putere de decizie în cele trei mari centre Europa de Vest, America de Nord si Japonia), definea astfel „criza” din România: „Criza este ceva, ca şi cum ţi-ai da singur foc la casă… Cine vrea, va putea înţelege ce vreau să spun!” […] iar în urmă cu câteva zile: „Nu pot să scap de ideea de ciclicitate. Experienţa şi senzaţia de deja-vu, tind să dea fluiditate întregului proces. S-ar putea să fim la sfârşitul unei epoci mai îndelungate şi începutul alteia. Există intr-adevăr ceva ce va schimba definitiv lumea”.
Un alt marcant economist român nu are nici un fel de reţineri, afirmând că „pieţele libere nu mai pot aduce soluţii la probleme globale. Mesajul este clar: impunerea unui « leadership global » pentru soluţionarea problemelor, pentru o «lume nouă»”.
Asemenea apeluri au un accentuat impact emoţional, însă discursul falsifică realitatea în totalitate şi creează orizontul de aşteptare necesar pentru intervenţia în forţă a instituţiilor mondialiste. Comandamentele ocultei sunt amplasate în băncile mondiale de unde dirijează operaţiunile financiare, iar O.N.U. (U.N. Headquarters), instrumentul de „oficializare” la nivel planetar (mai nou, oficinele O.M.S., și Forumul Economic Mondial de la Davos – n.r., 2022).
Nimeni altcineva decât actualul sistem financiar-monetar mondial, sistem realizat şi intreţinut de aceiaşi finanţişti care acum se prefac disperaţi de soarta omenirii au creat, în mod deliberat, criza actuală. Dacă aşa-numitele pieţe libere au existat sau nu vreodată, de acum inainte, va pieri orice urmă a libertăţii economice. „Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Åzi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun” (Mihai Eminescu, Scrieri politice).

MDP: Dar sintagma intrarea României în U.E. Nu-i cumva o altă formă de servilism la o postmodernă „Înaltă Poartă”?
IM: Din păcate este vorba de ceva mult mai serios. Asistăm la transformări radicale şi bulversante pe toate planurile: economic, social, juridic, tehnologic, politic, procese în care societatea românească pare a fi lipsită în totalitate de reperele fundamentale care valorizează persoana umană, o protejează şi îi conferă demnitate.
În opinia mea, deosebirea dintre expansiunile Imperiului Roman, Campaniile lui Napoleon Bonaparte, Blitz-Krieg-ul celui de-Al Doilea Război Mondial, extinderea Uniunii Europeane și N.A.T.O. constă doar în modalitatea de abordare. Scopul este identic: crearea imperiului european sau, dacă doriţi o exprimare „modernă”, a unui superstat european. El face parte din programul globalizării agresive, programul creării de super-state-imperii: Eurolandul – Uniunea Europeană, North American Free Trade Agreement (N.A.F.T.A.) – Canada, S.U.A., Mexic) despre care Henry Kissinger spunea ca este: o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale şi a unui similar mamut asiatic, creat în jurul Japoniei.
Înfiinţarea lor oficială constituie o altă etapă inevitabilă, precursoare a declarării „Statului Planetar”, în care totul va fi controlat, în care nu va mai exista intimitate sau libertate. Noul imperiu va fi condus de superpotentaţii planetei, autoerijaţi într-un fel de „şefi de familii” şi autoinstalaţi confortabil în fotoliile guvernului mondial (deja existent), sub egida O.N.U. (Un Headquarters) – instrumentul de „oficializare” la nivel planetar.
În privinţa servilismului, aveţi dreptate: României i s-a impus să cerșească aderarea la U.E., dar a ignorat autorităţile de la Bruxelles neezitând, să se prosterneze și la picioarele Unchiului Sam. (Cele doua organizaţii aparent concurente, sunt, în realitate, elemente componente ale aceluiaşi sistem). În contrast cu situaţia de la noi, o ţară mică, a avut demnitatea şi curajul să înfrunte colosul, respingând prevederile controversatului Tratat de la Lisabona. Lecţia de verticalitate a Irlandei, de ea este vorba, nu a căzut bine şi de aceea se doreşte ascunsă „sub preş”.

MDP: Ne ia, încetul cu încetul, în primire şi globalismul pan-american, alt „Big Brother”. Mai e ceva de făcut?
IM: Întrebarea dvs. se mulează perfect pe subiect. Personal, nu agreez sintagma – „Big Brother” – mediatizată, aplicată şi mâzgălită prea des şi total neadecvat, cu inspiraţii „grafitti”. Cândva ne plăcea să ne mândrim cu Franţa – „sora mai mare” a României, dar asta a fost demult, acum… Atunci aveam o „soră” mai mare, astăzi avem un „frate” mai mare… Astăzi nu numai că dansăm după cum ne cântă „orchestra” Ocultei „Big Brother, dar mai arborăm şi o grimasă tâmpă de slugă obedientă…
Globalizarea înseamnă pierderea identităţii naționale, personale şi geografice, anihilarea suveranităţii naţionale, spălarea creierelor şi imprimarea unei noi ideologii în scopul dominării, a conducerii lumii, cu forţa, de către unica putere: Guvernul Mondial. De „luarea în primire” putem vorbi „la trecut”. Din păcate, după 1989, cu ajutorul „vătraielor” autohtone, tăvălugul globalizării a adus deja România în pragul falimentului, oferind condiţii optime dezastrului şi „viitorului globalizat” al omenirii.

MDP: Ce-au făcut cu România conducătorii de după 1989?
IM: Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros: conducătorii postdecembrişti, unii incompetenţi, alţii interesaţi doar de propriul profit material şi nu în ultimul rând, cei „avizaţi” – cu toţii, nocivi şi cu influenţe nefaste asupra viitorului României – au vândut aproape tot ce se putea vinde, iar restul l-au dat pe gratis. Faptul că la nivelul anului 2009, la două decenii de la evenimentele decembriste, ponderea economică a României se situează la jumătatea celui mai prost an „ceauşist” (1989), demonstrează mai elocvent decât orice altă statistică.
După frustrări prelungite ale locuitorilor mioritici, „dictatorul” a lăsat ţara fără datorii, ba chiar cu creanţe de recuperat şi o economie concurenţială. „Postdecembriştii”, au deformat realitatea, au devorat sistematic economia României, cu lăcomia lăcustelor nesăţioase şi au demolat-o ireversibil, pas cu pas.
N.A.T.O. şi Occidentul ne-au pricopsit cu „beneficiile” războiului, împotriva Iugoslaviei respectiv ale embargoului impus, măsurile discriminatorii fiind aplicate, evident, în favoarea vest-europenilor… Până la urmă, „Turcu’ plăteşte!” … Pentru că am adus vorba de războiul împotriva Serbiei, permiteţi-mi o scurtă divagaţie: Madeleine Korbel Albright personal şi fără a avea vreun scrupul, a influenţat bombardarea Serbiei, transformată în poligon. Vă reamintesc, cinismul „democraţiei” contemporane: pe bombele lansate în ziua de Paşti asupra oraşelor sârbeşti era scris „Paşte Fericit!”. După încetarea ostilităţilor, „aliaţii” nu au putut ierta şi uita faptul că sârbii le-au tras o mare păcăleală, „invitându-i” să bombardeze şosele din folie de plastic, tancuri, baterii de tunuri din carton sau din din lemn şi doborându-le cele mai moderne avioane.
Revenind la subiect, „aliatul” de conjunctură al României, SUA, după ce şi-a văzut sacii-n căruţă, a spus României să-şi ia adio de la datoria irakiana. Fabricile, intreprinderile, uzinele „comuniste” au fost transformate în fier vechi, apoi „lichefiate” şi îndrumate spre buzunarele „îmbogăţiţilor de război”, sau concesionate pe durata deceniilor în favoarea celor generoşi cu comisioanele… Vastele reţelele de irigarţii, cândva funcţionabile şi eficiente pe suprafaţe cumulând mii de hectare fertile, s-au „volatilizat” iar peste pământul Bărăganului şi al Olteniei bate astăzi vântul deşertizării. A patra flotă comercială a lumii a „intrat la apă”, dispărând fără urmă, asemenea enigmaticului „Zbor 19” în raidul neterminat spre Bahamas, din „Triunghiul Bermudelor”. Armata României, care cândva impunea respect, s-a metamorfozat, efectivul acesteia reducându-se, în prezent, la câteva regimente „profesioniste” de mercenari în slujba puterii mondiale. Restul este legendă.
România mileniului trei are datorii de peste 60 de miliarde de Euro (acum, la nivelul 2022, după drogata guvernare Cîțu, datoria externă s-a dublat, depășind 50% din P.I.B. – n.r.)  şi conform filmului „crizei”, guvernanţii autohtoni bat la uşa cămătarului-demolator mondial – F.M.I. rivind retrospectiv, pe unde a trecut „alizeul” F.M.I., a lăsat în urmă sărăcia, lacrimile şi pustiul. „Ubi solitudinem faciunt, pacem appelant!” (Unde fac pustiu, ei numesc pace, Tacit, Viaţa lui Agricola).
Gafele politicii externe promovate de conducătorii noştri sfidează orice urmă de competenţă profesională, de raţiune ori de demnitate naţională (Adrian Cioroianu este, cred eu, un exemplu mai mult decât edificator la nivelul anului 2009). (Între anii 2020-2022 și în continuare, anii înșelătoriei istoriei pământenilor, pleiada reptilienilor: K.W. Ionannis, L. Orban, D. Cioloș, F. Cîțu, N. Tătaru, R. Turcanu, M. Ciolacu,  N. Ciucă, A. Gorghiu, Raed Arafat… și droaia de miniștri obedienți Bruxelles-ului au dus-duc țara în infern – n.r., 2022).
În căutarea realizarii materiale pe alte meleaguri, românii au ajuns mână de lucru ieftină, sclavi în țara altora. Există state europene unde astăzi, buni şi răi, la un loc, românii sunt stigmatizaţi cu pecetea fărădelegii şi a crimei – numai pentru că sunt români. Nu vi se pare că discriminarea „la vedere” a românilor expatriați seamănă  cu cea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial… Evreii numai petru că erau evrei, iar azi, românii, numai penntru că sunt români? Păstrând proporţiile, la această situaţie şi-au adus „contribuţia” din plin, deopotrivă, românii certaţi cu legea şi ţiganii. (În ceea ce mă priveşte, sunt sceptic, mă îndoiesc că cea mai mare parte a ţiganilor doresc integrarea reală în societatea civilizată, însă până una alta, în percepţia străinilor, ei sunt tot români şi Vestul s-a săturat de matrapazlâcurile lor).
Mediatizaţi agresiv şi discriminatoriu la televiziunile şi presa scrisă din acele ţări, (chiar şi prin mijloacele audio-vizuale din România), mass-media internaţională omite relatarea, cu aceeaşi vehemenţă, a faptelor comise de criminalii şi violatoriii „băştinaşi”, superiori numeric, dar… la ei acasă. Consecinţele sunt dezastruoase.

MDP: Dincolo de controverse şi prejudecăţi, unde aşezaţi în istorie ziua de 23 August? Istoricii contemporani şi-au intensificat dezbaterile pe această temă.
IM: De teamă, puţini se încumetă să spună adevărul despre acea nefastă zi, a românilor. Excepţie fac câţiva istorici oneşti, cu coloană vertebrală verticală. Atunci când soarta războiului nu era încă hotărâtă, fostul suveran a trădat poporul român, a arestat, în plin conflict militar pe conducătorul – de facto – al Oştirii Române şi l-a predat plocon inamicului. „Un mareşal al României şi primul ministru al ţării au fost daţi pe mâna inamicului cu aceeaşi uşurinţă cu care erau vânduţi odinioară negrii în târgurile americane.” (prof. univ. dr. Șerban C. Andronescu, N.Y.-S.U.A.).
În cele ce umează voi reda câteva rânduri din volumul „Delirul” al scriitorului Ștefan Dumitrescu (continuare a romanul omonim al lui Marin Preda): „Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare”.
Actul de la 23 August 1944, asumat direct de regele Mihai aparent ignorat, dar „valorificat” de U.R.S.S. – declararea unilaterală a armistiţiului și semnarea acestuia la 12 septembrie 1944 (de fapt, o capitulare necondiţionată), s-a soldat cu consecinţe catastrofale pentru România. În intervalul 23 august – 12 septembrie 1944, au fost luaţi în prizonierat a unui număr cuprins între 130.000 şi 170.00 de ostaşi şi ofiţeri, români (estimarea aparţine evidenţelor Statului Major al Armatei Române din anul 1946), puşi în situaţia de a nu se putea apăra. Dintre ei, puţini au mai revăzut locurile natale, cei mai mulţi pierind în minele din Dombas, în tundra siberiană sau în imensitatea gulagului sovietic. Aproape 100.000 de români au fost deportaţi (peste 20.000 de români şi 72.000 de români de origine germană), 50% din efectivele a 19 divizii au pierit în luptele angajate alături de sovietici la care putem adăuga pierderea libertăţii şi sovietizarea forţată a ţării.
„Procedându-se la arestarea mareşalului şi la capitularea întregii armate înaintea semnării oricărui armistiţiu, am pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor României şi ne-am dezonorat singuri, iar mareşalul în loc să fie tratat ca mareşalul Mannerheim al Finlandei, ca un erou, a fost considerat trădător şi criminal de război”. (Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu „Privire sub coroană”, Ed. Carpatia Press).
Regele Mihai a trădat România şi pe români, deschizând calea tancurilor sovietice şi facilitând instaurarea unui regim-marionetă, subordonat intereselor Kremlinului. Gurile rele pomenesc şi de posibile contacte (încă nedovedite) ale fostului suveran cu serviciul secret sovietic (N.K.V.D.), „că nu degeaba i-a acordat Uniune Sovietică cea mai înaltă medalie” – Ordinul „Victoria” (Орден „Победa”) – pe care o purta doar I.V. Stalin şi care nu mai fusese acordată decât lui F.D Roosevelt şi lui W. Churchil. Dacă acest detaliu „jenant”, va fi cândva dat publicităţii, (după „desecretizarea” arhivelor fostului şi temutului N.K.V.D.-KGB-F.S.B.), va demonstra dacă este vorba de speculaţie ori de o imensă infamie.
Nu trebuie ignorat nici cadoul personal al lui Stalin: după predarea României „cu arme şi bagaje”: ştiind că-i plac jucăriile cu motor, i-a trimis Regelui Mihai două avioane drept supliment…
La 23 august 1944, aliaţii au primit un cadou, pe cât de gratuit, pe atât de binevenit care, în opinia aceluiaşi Ștefan Dumitrescu, a fost: „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”.
Răsplata? România fost abandonată de aliaţi şi lăsată la discreţia aliatului din răsărit (vezi notiţa olografă a lui W. Churchill, cu acel 90%, transformat în 100%), iar la încheierea păcii, nu i-a fost recunoscut nici măcar statutul de ţară cobeligerantă. Consecinţele le suportăm şi astăzi.

Aniversarea împlinirii a 60 de ani de la terminarea războiului, „toată floarea cea vestită a întregului apus” s-a întâlnit pe coasta Atlanticului, în vreme ce fostul suveran a preferat vizita la Moscova, unde a primit de la „Țarul” Putin încă o distincţie, pentru acelaşi motiv – confirmarea trădării. Opţiunea i-a aparţinut fostului suveran. Nimeni nu l-a forțat!

MDP: Dar evenimentele de la 1989?
IM: Mă bucură că aţi folosit termenul „evenimente”. Personal nu am agreat, încă de la început, de la spectacolul consumat în faţa Palatului Regal şi de la acel Crăciun însângerat cuvântul „Revoluţie”. Evenimentele din decembrie 1989 au făcut parte – fapt demonstrat – din acţiunile serviciilor secrete aparţinând unor state puternice ale planetei, iar Bush-senior şi Gorbaciov nu au fost străini de iniţierea şi punerea lor în practică. Cât ar fi fost Nicolae Ceauşescu de rupt de realitate, „inabilitatea” organizării acelui miting, din decembrie ’89 nu i-a aparţinut. „Agenturili străine” şi personajele autohtone (unele chiar cu picior în ghips) şi-au spus cuvântul. Atunci s-a produs „schimbarea”. Au căzut victime tineri „vinovaţi” pentru că au crezut în himere de genul „Vrem o țară ca afară!”. Acum o avem. Episodul „România 1989” a fost un act dintr-un spectacol în desfășurare. Asemenea altor împrejurări cruciale (a se vedea circul ucrainean, ediția 2022 – n.r.), aşa cum spunea marele Nicolae Iorga, România s-a aflat iarăşi şi iarăşi, ca întotdeauna… „la poarta furtunilor şi a trecerii oştilor…”

MDP: Libertatea atât de trâmbiţată în ţara noastră la ce e bună?
IM: Libertatea? Care libertate? Libertatea de a striga în pustiu fără să te asculte nimeni? Este un fel de a te certa cu oglinda.
Libertatea celor puternici de a nu respecta prevederile legilor și ale actului fundamental al Țării? Libertatea bătrânilor de a muri pentru că nu le ajung banii pentru plata obligaţiilor şi a medicamentelor absolut necesare supravieţuirii? Libertatea de a fi şomer? Libertatea de a fi atacat de intruşi în propria locuinţă sau pe stradă, fără posibilitatea de a riposta în legitimă apărare? Libertatea de a fi buzunărit fără milă de Statul Român prin taxe inrobitoare care, indirect, se varsă şi în conturile multimiliardarilor îmbogăţiţi peste noapte?
Libertatea acestora de a nu putea suporta regimul de detenţie, în cazul când jafurile lor au fost dovedite juridic? Libertatea de a vinde, bucată cu bucată solul şi subsolul României? Libertatea de a „cheli” pădurile Țării? Libertatea de a ceda străinilor suveranitatea României? (actualizare 2022  n.r.)? Libertatea Țării de a fi transformată în Colonie Corporatistă sub Ocupație Militară americană, franceză, belgiană, italiană… (actualizare 2022  n.r.)? Mai pot fi enumerate încă multe alte asemenea „libertăţi”…  Oare la care din ele vă referiţi?

Abuziva şi neconstituţionala Hotărâre de Guvern nr. 31/2002 prin care a fost instituită cenzura oficială, impunându-se „tabu-ul” holocaustului (metamorfozată până la actuala versiune – Legea 157/2018 – Legea Vexler – n.r.,2022), recenta Lege 298/2008, privind înregistrarea tuturor comunicaţiilor cetăţenilor români constituie dovezi că „dictatorul” şi hulita Securitate procedau timid în comparaţie cu actualii conducători ai României. Până şi americanii au protestat împotriva legii 298, având experienţa lor proprie la acest capitol. Există libertatea reală de a pleca în lumea largă, unii au şi făcut-o deja, însă cu ce preţ? Cu ce sacrificii? Să întrebăm românii cinstiţi aflaţi în Italia, U.K., Germania, Spania… Pentru că tot a venit vorba, România „liberă” nu mai este, de multă vreme, condusă de români… O descriere uimitor de reală a libertăţii mileniului trei, de care aţi amintit, aparţine poetului nostru naţional: „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă si întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti”. Nu vi se pare că slova „Luceafărului” semănă mai degrabă cu un fel de „amintiri din viitor”?

MDP: În cultură, cum s-a răsfrânt libertatea de după 1989? Petre Țuţea spunea că „libertatea e o frânghie agăţată de cer – poţi urca participând la actul mântuirii tale sau poţi coborî în întuneric”. Iată bipolaritatea libertăţii.
IM: Aţi citat corect, însă contează sensul vectorului. Românii au avut, mai au încă, valori excepţionale în știință și cultură; din păcate, asemenea celei de care aţi amintit, unele au trecut în altă dimensiune şi cu excepţiile de rigoare, astăzi „întunericul” dă, deseori, frâu liber absurdităţilor culturale. Scandalurile provocate de expoziţiile de „artă” (a se citi aberaţii made „Zacusca-sexual” ş.a.) la reprezentanţele Institutului Cultural Român de la New York şi de la Berlin aduc deservicii ireparabile imaginii României. Sfidând orice urmă a bunului simţ, directorul acestei instituţii plătite pe banii contribuabilului român, într-o emisiune a unui post de televiziune a ridicat expunerea aberaţiilor pornografice la rangul de „succes imens”.
Împotriva intereselor româneşti şi spre sfidarea Constituţiei României, recent, bustului „Führerului” de la Institutul Cultural Român (H.R. Patapievici – n.r.) i s-a acordat permisiunea de a rămâne pe „tron” pe o perioadă de încă patru ani (2009 – n.r.). „Apa trece, reziduurile rămân…”. Autointitulata elită intelectuală deţine astăzi monopolul culturii româneşti contemporane: Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Ștefănescu, Alina Mungiu Pippidi, Dinescu, Cărtărescu… & Co, personaje care apar mult prea des pe ecranele televizoarelor. Această „genereţie expirată” înainte de termen deţine poziţii cheie şi puteri decizionale economice în cultura românească. Peste ea „nu se trece!”.
Se pare că frânghia lui Țuţea a permis „elitei” să coboare aşa de mult, încât s-a izolat complet de realitate; „iluminaţii naţiunii” hibernează în clubul lor exclusivist, iar valorile autentice ale tinerei generaţii nu pot ocupa locurile meritate, pentru că mumiile stau lipite de fotoliile mai mult sau mai puţin „academice”.
După spusele unora, Mihai Eminescu nu mai este astăzi „la modă”, iar „înalta” înţelepciune a „Führerului” de la I.C.R. a decis: „Eminescu reprezintă cadavrul din debaraua românilor”. Vreme de zeci de ani scrisul doctrinar, alături de o considerabilă parte a operei poetului au stat întemniţate. Având o părere diametral opusă faţă de cea a autorul fițuicii „Politice”, mă simt obligat să redau câteva rânduri din scrierile, valabile şi astăzi: „Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”.
Condamnabilele aberaţii ale salariaţilor acestei instituţii plătite din banii contribuabilului român sunt infatuarea și tupeul de a batjocori limba română, prin stimularea „îmbogăţirii” ei abuzive cu ghiveciul româno-spaniol numit rumaniol și cu „romgleza” asemănătoare „furculisionului” Coanei Chirița. Cui mă sfătuiţi să dau crezare? „Demodatului” Eminescu ori „Führerului” I.C.R.? După cum vedeţi, ecoul „libertăţii” are asemenea funiei lui Țuțea, numeroase reverberaţii dizarmonice în cultura românească actuală.

MDP: Dar asupra învăţămîntului românesc?
IM: Începând cu marele reformator al şcolii româneşti, Spiru Haret, sistemul românesc de învăţământ a devenit unul dintre cele mai performante din lume. Chiar şi cu modificările nu tocmai fericite din perioada de până în decembrie 1989, sistemul a funcţionat aproape corect. Dovada o constituie multitudinea performanţelor românilor răspândiţi pe toate meridianele lumii, imediat după 1989. Din nefericire, aşa numita şi mult trâmbiţata reformă postdecembristă s-a dovedit a fi un fiasco total. Miniştrii Educaţiei (?) au ordonat, după un amatorism dăunător şi raţiuni doar de ei ştiute, fel de fel de schimbări.
Întregul sistem s-a deteriorat, bulversându-i pe elevi şi pe profesori, deopotrivă și transformând școala în neșcoală. Profesorii sunt timoraţi, terorizaţi de „democraţia” destrăbălării, de grija zilei de mâine şi – sine die -, interesul lor pentru educarea tinerelor generaţii s-a diminuat. Cu puţină vreme în urmă, am fost şocat de răspunsul unui profesor „modern” la întrebarea mea: „Domnule profesor, nu credeţi că educaţia elevilor face parte din obligaţiile cadrelor didactice?” Răspunsul lui a fost, pentru mine, stupefiant: „Educaţie? Să-i facă măsa şi tac-su’. Eu predau doar specialitatea. Restul, nu mă interesează!”.
Desigur, nu generalizez. Există numeroşi dascăli de elită, devotaţi profesiei lor, însă din păcate, pe cale de dispariție. Modul de gândire impus menţionat s-a instalat temeinic în şcoli. Rezultatul acestei politici nu poate fi decât „începutul sfârşitului” învăţământului românesc. Aş vrea să vă prezint şi aspecte din situaţia reală: chiar după decăderea regretabilă a sistemului educativ şi de învăţământ, exodul românilor spre vestul Europei a demonstrat că absolvenţii şcolilor româneşti sunt, încă, mai bine pregătiţi decât mulţi colegii ai lor din „ţările civilizate”. Iată două exemple edificatoare (Atenție! Constatări valabile pentru anul 2009, nu pentru 2022 – n.r.): – un copil de clasa a treia din România, are cunoştinţe compatibile cu cele ale unui coleg din Italia aflat în clasa a cincea. Reîntors în ţară, acelaşi elev care a frecventat clasa a cincea în şcolile italiene, este înscris în clasa a patra; – la Sibiu, copiii germani, care şi-au însoţit familiile în România, până nu demult foşti elevi ai şcolilor din Germania, astăzi, prin forţa împrejurărilor, elevi în şcolile româneşti s-au exprimat: „[…] este mai greu decât am crezut, dar cunoştinţele şcolare sunt mult mai vaste, iar pregătirea este superioară celei din şcolile germane… regret că am venit aici abia acum…”.
Quod erat demonstrandum!

MDP: Informaţia cu caracter istoric naţional de toate gradele care circulă astăzi în societate satisface nevoia de cunoaştere a adevărului istoric?
IM: „Istoria o scriu învingătorii!” Aşa a fost fabricată – printre altele – şi istoria ultimei conflagraţii mondiale. Atunci când „înteresele… au cerut-o”, nu s-a făcut economie de vopsea neagră ori, după caz, busturile schimonosite au fost extrase din lada de gunoi a istoriei şi căţărate în poziţii nemeritate, pe piedestale înalte. Iată trei detalii istorice mai puţin cunoscute, cenzurate cu grijă şi ocultate astăzi, chiar mai mult decât înainte de 1989:
– legătura intimă între Regele Mihai şi spioana internaţională Dolly Chrissolegos – sensibilă atât la dolari, cât şi la mărci germane sau ruble – a fost o realitate de necontestat;
– Mareşalul Ion Antonescu a declanşat un război, justificat şi acceptat de întreaga populaţie a ţării, pentru recuperarea teritoriilor răpite prin diferite abuzuri și înţelegeri între puternicii Europei. Anexele secrete ale Pactului Hitler-Stalin au fost ascunse cu meticulozitate, iar după război, mareşalul a fost condamnat la moarte, de un „tribunal” aservit Moscovei. Împreună cu alţi trei martiri a fost victima unui veritabil măcel. Relativ recent, fără o mediatizare corectă, una din acuzaţiile aduse guvernării Antonescu de către „Tribunalul Poporului”, cea de declanşarea războiului nejustificat împotriva Uniunii Sovietice a fost retrasă, dar  condamnarea a rămas valabilă;
– mătuşa fostului rege Mihai, Principeasa Ileana, o Hohenzollern-Sigmaringen, verişoara a reginei Elisabeta a II-a a Angliei şi căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg era, în anii războiului, de o frumuseţe tulburătoare. Castelana de la Bran, nu s-a ruşinat să adăpostească în propriul buduar, un dezertor din armata română – Emil Bodnăraş – fugit la sovietici pe vremea regelui Carol al II-lea. Legătura principesei, ca şi locaţia spionului sovietic erau cunoscute doar de regele Mihai, de regina-mamă Elena şi de Lucreţiu Pătrăşcanu. După arestarea Mareşalului Ion Antonescu, la 23 august 1944, Emil Bodnăraş a plecat, de la Bran, direct la Bucureşti, pentru a prelua arestatul (Detaliile pot fi găsite în cartea prof. Șerban C. Andronescu, „Glorie, Adversitate, Infamie”, American Institute for Writing Research, New York, 1995, 175p.).
Nu găsiţi nimic relevant în aspectele prezentate?

MDP: Ce ne puteţi spune despre restituirea unor importante valori istorice naţionale?
IM: Încerc să conectez răspunsul la această întrebare cu o alta, precedentă: citez din imbecilul (iertată-mi fie exprimarea) manual de istorie pentru clasa a XII-a, al editurii Sigma, 1999, aprobat de Ministerul Educţiei Naţionale: – „Mihai Viteazul – Personaj preferat al istoricilor români” (atât); – Decebal – 46 cuvinte; – Ana Pauker – 127 cuvinte; – Doina Cornea – 155 cuvinte, fără a lua în seamă “importantele” personalităţi istorice în viaţă: Andreea Esca, Cristian Tudor Popescu sau Ion Cristoiu, prezentate in extenso de autorii manualului. Sunt ignorate unele descoperiri de mare importanţă pentru completarea istoriei naţionale, numele unor personalităţi româneşti, vechi sau contemporane. Sunt promovate evenimente de minoră importanţă pentru români, dar favorabile intereselor alogene: – s-a parafat un tratat cu Federaţia Rusă, însă Pactul Molotov-Ribbentrop nu a fost reclamat oficial de partea română, iar anexele sale secrete încă necunoscute integral);
– tezaurul depus la Moscova, în timpul Primului Război Mondial, nu a fost restituit României. Ruşii au făcut câţiva paşi de întâmpinare, însă din păcate, faptele dovedesc că tocmai România nu l-ar mai dori. De ce?  Qui prodest?… Să-i întrebăm pe Mihai Răzvan Ungureanu? Pe șefii de stat și miniștii de externe postdecembriști? Să întrebăm U.E.? Pe cine să întrebăm?

MDP: Ce este nociv şi trebuie evacuat din istoria prezentului?
Ion Măldărescu: Nociv sau benefic, elementul, evenimentul istoric a fost consumat. Din istorie nimic nu poate şi nu trebuie „evacuat”. Pot fi aduse corecţii în erorile constatate, în „rollerismele” fabricate, fie ele vechi ori de strictă actualitate. Se impune, în prealabil, o recercetare corectă, echidistantă a acestora şi o „atestare” oficială, altfel… nu mai este vorba de istorie, ci de o enumerare selectivă, dăunătoare şi abundând în intoxicări, în interesul politic al momentului.

MDP: În final, cum vede Ion Măldărescu, viitorul?
IM: „Îmi place să cred că nu sufăr nici de mania persecuţiei şi că nici nu văd pretutindeni doar complotişti şi comploturi”, însă constat că din nefericire, trăim în plin coşmar, iar viitorul îl văd în nuaţe predominant cenuşii… Fără voie şi fără posibilitatea de exprimare a opţiunilor, oamenii urmează fie transformaţi, într-un fel de mutanţi, de roboți. Amintiţi-vă de filmele S.F.: „Rețeaua”, „Robocop”, „Terminator”, „Demolatorul” (le-am numit pe cele mai cunoscute). Creaţiile scenariştilor şi ale regizorilor au prezentat o imagine foarte apropiată de cea a viitorului umanităţii.
De două decenii (estimarea din anul 2009 – n.r.) se urmăreşte cu obstinaţie distrugerea naţiunii române pe diverse căi: biologic, vaccinuri infestante cu boli incurabile şi alterarea ADN, iradiere controlată, intoxicare cu alimente toxice (stabilizatori, arome, E-uri ingerate în meniul zilnic). Intoxicare mediatică promoveaza un standard intelectual şi moral deplorabil, efectul ei soldându-se cu compromiterea identităţii umane şi alterarea ei, până la stadiul de subanimalitate. Spectacolul de circ mediatic servit din abundenţă în ultima vreme la posturile naţionale de televiziune şi în presa scrisă românească o demonstrează din plin.
Să fie o simplă coincidenţă faptul că după scandalurile din S.U.A., însăşi Madeleine Albright a impus aplicarea vaccinului „Silvergard” (Gardasil), o bombă cu efect întârziat, adolescentelor din România? (Despre ineficacitatea și de daunele aduse oamenilor de „vaccinurile” anti-Covid și-au spus cuvântul nu doar medicii specialiști în virusologie, ci chiar șeful statului român și ministrul sănătății, dar România importă din nou milioane de doze de vaccinuri – n.r. 2022).
Diferenţă între ceea ce se doreşte să perceapă populaţia manipulată şi intoxicată, astfel încât să primească noile „descoperiri” ca pe un act de progres tehnologic, cultural, civic sau de respectare a sistemului judiciar şi realitatea obiectivă este enormă. Oculta mondială deţine un important potenţial uman şi tehnologic, ceea ce îi oferă certitudinea atingerii scopului propus, rapid şi eficient: Noua Ordine Mondială‚. Redau câteva argumente care pledează în favoarea celor afirmate:
David Rockefeller, „Patriarhul” acestei oculte, fondator şi membru pe viaţă (din 1954) în Consiliul de Conducere al Bilderberg Group, declara la 5 iunie 1991, referindu-se la prestaţia presei „fidele” faţă de deciziile „Bilderberg”: „Suntem recunoscători conducerilor publicaţiilor « The Washington Post », « The New York Times », « Time Magazine » şi altor mari publicaţii ai căror directori au participat la intâlnirile noastre şi au respectat promisiunea lor de discreţie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul nostru global dacă am fi devenit subiecţi ai luminilor presei în toţi acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticată si mai pregătită acum să inainteze spre o guvernare globală”.
Acelaşi personaj rostea la 14 septembrie 1994, următoarea declarţie, în Consiliul de Afaceri al Naţiunilor Unite: „[…] Aceasta fereastră de ocazii, în care putem construi o ordine mondială interdependentă, nu va fi deschisă pentru mult timp. Deja sunt forţe puternice care lucrează şi ameninţă să distrugă toate speranţele si eforturile noastre de a ridica o structură rezistentă de interdependenţă globală”.
George Soros: „Lumea are nevoie de o nouă ordine mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Se potriveşte, nu?
O declaraţie de strictă actualitate (2009 – n.r.), aparţinând aceluiaşi David Rockefeller este mai mult decât edificatoare pentru zilele noastre: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”.
Un alt membru marcant al „Grupului Bilderberg”, Henry Kissinger susţinea, contând pe naivitatea oamenilor: „…dacă li s-ar spune că exista o ameninţare externă (o invazie extraterestră, sau de ordin terorist), fie ea reală sau doar declarată, care ar ameninţa existenţa Americii […] toate popoarele lumii ne vor ruga să îi scăpăm de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunăvoie în favoarea garantării bunăstării şi a siguranţei de către Guvernul Mondial”. (Aş întregi imaginea cu „ştirile” despre posibilitatea existenţei extratereştilor, emise aproape simultan de: N.A.S.A., Vatican şi M.I.5, spre sfârşitul anului 2008). Tot lui Henry Kissinger îi aparţin cuvintele: „Depopularea trebuie să fie cea mai mare prioritate a politicii externe pentru lumea a treia”.
La nivel mondial au fost identificate noi tipuri de probleme, printre care se regăsesc: deteriorarea continuă a mediului, a atmosferei, creşterea demografică accelerată, dar şi caracterul limitat al resurselor naturale. Exploatând aceste constatări, pe una din pietrele din Georgia (U.S.A.), monument ridicat de aceeaşi ocultă globalistă, există menţiunea că populaţia lumii nu trebuie să depăşească 500 de milioane! Da! Am spus corect: 500 de milioane. In acest sens indiferenţa birocraţilor însărcinaţi să contabilizeze, sec, „victimele colaterale”, aminteşte de afirmaţia lui I.V. Stalin: „Uciderea unui singur om este crimă, uciderea a câteva milioane, este simplă statistică!”. Fără nici un fel de îndoială, există elemente reale în raţionamentul „iluminaţilor” dar numeroasele fisuri, precum adevărul spus pe jumătate predomină. (Actualizare 2022: la 7 iunie 2022 ansamblul globalist „Georgia Guidestones” a fost parțial aruncat în aer și blocurile rămase au fost demolate[1] – n.r.).  
Deşi comparaţia nu este un argument, cu un strop de îngăduinţă şi păstrând proporţiile, am putem compara situaţia populaţiei umane cu cea a câinilor vagabonzi din România: se spune că şi unii şi ceilalţi sunt prea numeroşi. Dacă incompetenţa autorităţilor autohtone nu a găsit rezolvarea problemei câinilor străzii, pentru oameni, una din soluţiile „iluminaţilor” este practicarea eugeniei în masă, ca să nu amintesc de masacrele umane din diverse colţuri ale planetei, lăsate deliberat la voia întâmplării, „liberă să ucidă”.
În prezent ne aflăm într-o etapă avansată a războiului de, subordonare totală, a omenirii. Prin ignorare, participăm supuşi, la derularea unei evoluţii nefaste şi abil ocultate a umanităţii, la trecerea sub sclavie modernă a indivizilor umani prin: psihologia clasică, parapsihologia psihotronică, sistemul psihotronic nepersonalizat (telefonie mobilă, televiziune, radio, industrie pornografică, promovarea homosexualităţii, etc.), sistemul psihotronic personalizat (cărţi de identitate şi paşapoarte cu cip biometric, conţinând: configuraţia tridimensională a capului, clona virtuală tridimensională a capului, amprenta facială, irisul, starea medicală, amprente prin sistemul cu multiple surse laser de încriptare şi spaţializare tridimensională.
Toate acestea pot constitui surse de energie psihotronică a sistemului PSI. Rezultatul final al aplicării sistemului descris se va materializa prin controlul total asupra subiectului uman, urmat de depersonalizarea şi/sau alienarea acestuia, de apariţia bolilor neurovegetative şi/sau a celor mentale. Prin mijloace şi percepţii subtile, starea de normalitate va putea fi substituită, cu o alta, de conştiinţa psihoafectivă şi intelectuală alterată, atfel încât orice iniţiativă rebelă să fie anihilată din start. e se întâmplă cu mult trâmbiţatele drepturi fundamentale ale omului şi de încălcarea lor de către potentaţii planetei? Cât ştim despre actele anticonstituţionale şi antidemocratice, care ne privează de libertatea şi intimitatea personală? Pot fi sfidate acestea prin ocultare? Sunt întrebări la care va trebui să răspundă fiecare dintre noi, până nu va fi prea târziu.
Despre democrație, Platon – preluat printre alţii şi de Wilson Churchill -, spunea: „Democraţia nu-i bună de nimic, însă nu avem altceva la îndemână!”. Deşi mă aflu într-o postură mult diferită de a celor doi – pe unul din ei am suficiente motive să nu îl simpatizez – mă văd obligat să le dau dreptate; iar „Oculta” mă obligă. Intenţia mea nu este aceea de a crea imaginea dezolantă a unui viitor incert, ci de a conştientiza şi de a pune în balanţă avantajele şi riscurile descoperirilor ştiinţifice moderne, fără însă a ignora (pentru unii, aberantele, iar pentru alţii, realele) „Teorii ale conspiraţiilor”. Realizarea fuziunii nucleare a oferit crearea de resurse uriaşe de energie, utilizabile în folosul umanităţii, dar a permis şi apariţia infernului numit bomba atomică. Alegerea ne aparţine!
Nu intenţionez – nici nu aş avea competenţa -, să comentez aspectul „biblic” al celor prezentate. (Este regretabil că Sfântul Sinod al BOR a manifestat o atitudine ambiguă şi controversată. A omis să solicite autorităţilor anularea intenţiilor de trecere sub control şi de supraveghere a persoanei umane, în spiritul Noii Ordini Mondiale).
Al Treilea Război Mondial, pe care deja îl trăim, are reguli şi arme noi, pe „câmpul de luptă mental”, fiinţa umană poate fi agresată psihotronic în esenţa ei şi există posibilitatea – aşa cum am mai amintit – modificării subconştientului pentru transformarea fiinţelor umane în mutanţi fără voinţă (desigur, exceptate sunt şi vor fii doar „elitele” – pe perioada utilității lor, apoi…).
Desigur, pot fi invocate numeroase argumente, pro sau împotriva comentariului meu. Respect părerea altora, însă mi-am luat libertatea de a avea propriul raţionament şi propria părere. Acum, în al treisprezecelea ceas, subscriu reflecţiei bufonului din piesa lui Shakespeare, „A douăsprezecea noapte”: „Mai bine un isteţ nebun, decât un nebun isteţ!”.
Întrebări qvasiretorice: – cine a investit Guvernul Mondial cu puteri decizionale privind soarta omenirii? – oare ne găsim aproape de stadiul în care, asemenea civilizaţiilor dispărute, umanitatea a atins momentul autodistrugerii? – Quo vadis, Umanitate? Un mesaj criptat către omenire îl poate constitui, lansarea, zilele trecute (2009 – n.r.), a unei nave spaţiale, al cărei scop declarat este căutarea unui alt loc în univers, capabil să ofere condiţii de viaţă pentru supravieţuitorii pământeni… Îi las pe cei mai abilitaţi decât mine să întregească sau să corecteze imaginea prezentată.
Mulţumesc Domniei Voastre, stimată doamnă Maria Diana Popescu, pentru deosebita amabilitate, ca şi cititorilor răbdători care  sper că au suportat dialogul până la capăt.

[1] https://www.youtube.com/embed/Jk4Bd_NZlu8?wmode=transparent&controls=1&showinfo=1&rel=1&modestbranding=1&fs=1&loop=0&html5=1&theme=dark&color=red&autohide=2&sound=on

Sursa: art-emis.ro

NOTA
Asemenea titlului romanului „După douăzeci de ani” (1845) al lui Alexandre Dumas-tatăl (1802-1870) republicarea „După 13 ani” a interviului publicat ân Revista Agero-Stuttgard demonstrează statornicia și corecta viziune în timp a celor doi protagoniști. (Redacția)

BUNII NOSTRI VECINI… UCRAINENII
1. In 1918 au dorit anexarea Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forțat retragerea acestei cereri;
2. În 1945 au dorit anexarea Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții;
3. În 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru ei;
4. Din 1992 până în prezent au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;
5. În mod permanent au susținut poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile sa fie formale si sa eșueze;
6. Cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile; cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează separatismul la Bălti, Cahul si Gagauzia sunt ucraineni si nu ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului;
7. In mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici.
8. Timp ce câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru pierderea platformei continentale;
9. Una din problemele principale ce sta în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifesta o opoziție mai mare chiar decât Rusia;
10. Ea vede în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale țării noastre asupra teritoriului ucrainean;
11. Prima măsura luata de „europeniștii ucraineni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba româna 12. Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita Hrușciov în perioada sovietica, un gest mai mult formal si niciodată efectiv;
13. În Crimeea prezenta ucraineana era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din perspectiva dreptului istoric si nu cel internațional) din moment ce aceasta era un inel de nunta;
14. Sper ca nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok. UCRAINA NAZISTA Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început sa apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse.

Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război sa ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin. Documentele descriu crimele si atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației ucrainene si sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arata un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania nazista a fost un stat de drept.
Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si handicapatilor, ucrainenii exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Si nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama ca nu cumva rușii sa se revolte aflând conținutul lor si sa ceara exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid si sa-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin ca ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit si sub ce regimuri, nu puteau trai fără sa ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie si a refuzat sa ia masuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se sa aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost judecați si spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.

Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scara larga, așa ca președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante si arata ca Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazista decât Germania nazista si mai odioasa si mai fanatica decât SS-ul german si decât Gestapoul.
Armata Ucraineană avea regimente întregi de calai care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate si orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta si cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de a-i omorî. Asta în numele apărării Ucrainei.
Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele si orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia publica indusa azi în eroare de o propaganda mincinoasa nu știe ca rușii din Republica Populara Donețk si Republica Populara Lugansk si-au declarat independenta în acest an si cer ajutorul Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 sa nu se repete si rușii sa fie exterminați de ucraineni. Fasciștii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5.200.000 (cinci milioane doua sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusa) si au omorât aproape 900000 (noua sute de mii) de evrei.
Numărul polonezilor uciși a fost de 200.000 (doua sute de mii). Au fost executați peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră.
În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german si plasează Ucraina pe locul I între statele naziste. Cuprinși de fanatism si de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece în Al Treilea Reich ca sa muncească voluntar pentru nemți în fabricile si pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana sa poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știința cunoscuți pe plan mondial.
În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolica Ucraineană a binecuvântat toate crimele si masacrele diviziei naziste ucrainene „Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi Yar, o râpa din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50.000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de tigani si circa 40.000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei si fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început sa violeze femeile si fetele neținând cont ca parintii si rudele lor erau de fata. După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor si evreicelor le tăiau sânii si le presărau sare pe râni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar. Atrocitățile au atins o asemenea culme abominabila ca soldații germani, revoltați, au refuzat sa mai participe la masacru si s-au retras, lăsându-i pe călăii ucraineni sa duca la capăt genocidul.
Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca sa moara în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpa si râpa acoperita cu pământ. Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350.000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei si copii si peste 160.000 (o suta șaizeci de mii) de evrei.
La aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii ucraineni fasciști si muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ura atât de mare fata de evrei si ruși încât s-au dedat la acte de canibalism.
Pentru faptele lor ei au primit medalii si ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germana. Ucrainianul Sutnevici care ucisese si el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germana.
În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copii rușilor si polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i si dându-i cu capetele de pereți. Daca erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni si părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15.000 (cincisprezece mii) de persoane.
Ura ucrainenilor împotriva rușilor si a evreilor era așa de mare încât daca o fata ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat si s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse si spintecate de cei care le violaseră (adică de tații si frații lor) în felul următor: li se baga vârful cuțitului în vagin si erau spintecate de jos în sus. Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialista.
Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovata de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de primitiv si sălbatic precum oamenii cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de existenta sub deviza valorilor europene si în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor si rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile si spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.
Este limpede ca indiferent sub ce deviza ar trai poporul ucrainian, nazismul si fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant sa vezi ca român, ca întreaga noastră clasa politica si toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica ucraineana fără sa vadă ca Ucraina tine azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republica Moldova pe care ea, Ucraina o ocupa în mod nejustificat si cu binecuvântarea politicienilor din București, aserviți Occidentului.
Oare de ce nu sufla politicienii noștri români nici o vorbulița despre acest teritoriu? În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie sa crezi ca Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime si genocid.
În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui sa ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele sa se limpezească în Ucraina.
Adică sa vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei. Deocamdată, numai Crimeea, Donețk si Lugansk si-au declarat independenta si au devenit republici ruse libere. Acestea nu se considera parte a statului ucrainian si, evident, nu vor plăti despăgubiri. Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de manevra pentru politicienii din trecut ca si din prezent. Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă iar noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc!
Vezi și UCRAINA ARE CE ȘI-A DORIT (1)

Ion Coja
Sursa: IonCoja.ro