Secătura liberală cu batistuță amenință fermierii români

Secătura liberală cu batistuță amenință fermierii români

0 81

Speriați de o reluare a protestelor fermierilor români în special față de importurile incontrolabile de cereale de la statul beligerant din nord, liberalii și-au trimis cea mai scârbavnică secătură dezgustătoare, Rareș Bogdan, otreapa cu batistuță, să profereze amenințări către fermierii români. În sensul că li se vor tăia banii europeni dacă mai cutează să-și revendice drepturile și să protesteze în stradă și nu vor susține listele comasate ale europarlamentarilor antinaționali ai PNL și PSD.
De fapt acesta a fost și avertismentul celei mai corupte femei a Uniunii Europene(Megaescrocheria Pfizer n.n.), Ursula Leyen, care își vede afectată poziția pro-Ucraina de protestele fermierilor polonezi, la care s-ar putea adăuga cele românești. Lepădătura liberală, o eternă pată de rușine pe obrazul presei românești, a mai avut neobrăzarea să regurgiteze ziceri despre multitudinea fantasmagorică de spitale și școli, nemaivorbind de autostrăzi, pentru care am fi încasat de la UE 93 de miliarde de euro!!!. Bani care se regăsesc de fapt în conturile politicienilor și a clientelei lor de partid, nicidecum în obiectivele menționate.
La Brașov nu s-a finanțat niciun spital nou, de exemplu, nici cel Regional, nici cel de Pneumo-Infecțioase. Niciun spital nou Regional, sau vreo clinică atotcuprinzătoare, nu s-au construit în țară în ultimii 35 de ani.
În consecință, unde sunt banii despre care, ne-o azvârle în față țâfnos Rareș Bogdan, se spune că i-am fi primit de la UE, teză susținută de această vuvuzea liberală sulemenită, scufundată în lux și deșănțare?

Auzi tu, dacă nu mai e el, Rareș Bogdan, mâine fermierii români pierd banii europeni!!?
 „…între ce am plătit la Uniunea Europeană și ce am încasat este de mai bine de două treimi.
Am încasat 93 de miliarde de euro care se regăsesc în școli, spitale, drumuri, aducțiuni de apă, aducțiuni de gaz și am plătit 26 de miliarde… Noi n-am fost nici francezii(sic! Agramatule! N.n.) care să aibă o negociată, o subvenție în agricultură(…)
De unde aveți banii din subvenție? De la Bruxelles. Dacă mâine nu mai suntem membri ai Uniunii Europene, dacă mâine tensionăm relația cu Bruxelles, o pățim ca ungurii. Și ni se suspendă 20 de miliarde de euro. Adică dumneavoastră nu mai luați 2,3 miliarde de euro, bani care vă ajută să supraviețuiți sau să faceți profituri. Dacă mâine nu mai suntem, banii ăia îi pierdeți”.
Cereți-le politicienilor pe care îi veți vota pe 9 iunie să vă reprezinte cu succes, să se bată, să aducă argumente, să vorbească în fața Europei despre istoria fantastică pro-europeană a acestei națiuni…” a trâmbițat în netrebnicia sa Rareș Bogdan, preluat de Știri pe Surse.
Iar dacă tensionăm relația cu Bruxelles-ul ne ia mama dracului ca pe unguri, a mai regurgitat verbal sulfurosul europarlamentar liberal.
Ar fi corect, dacă n-am observa că dimpotrivă, ce șosele au ungurii, ce spitale, ce școli, ce stațiuni turistice și ce prestanță internațională curajoasă! Și-apoi, ce relație este aceea, cu un aliat, adică Uniunea Europeană, dacă în momentul în care avem diferende cu aceasta suntem maziliți precum odinioară fanarioții de trimisul măritului sultan? Probabil relația pe care o are o colonie cu imperiul care o posedă. Și-atunci, la ce ne mai trebuie să plătim aiurea becisnicii ăștia de europarlamentari români, dacă tot ceea ce putem face este să primim de la Comisia Europeană ordine care exprimă imperative categorice și obligatorii?

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.