SECOLUL XXI – U.E. SI IREDENTISMUL MAGHIAR!
Cum va gestiona Uniunea Europeană iredentismul maghiar în expansiune, fie de tip „soft” (FIDESZ), fie „hard” (JOBBIK)? Sunt suficiente ignorarea continuă a derapajelor iredentiste ÅŸi veÅŸnica "scuză" a campaniilor electorale din Ungaria? Câte voturi le mai poate duce astăzi discursul obraznic , politicienilor maghiari, veniÅ£i periodic „la pescuit” electoral în Transilvania?
De ce nu s-a cerut încheierea imediată a misiunii diplomatice a ambasadorului Ungariei la BucureÅŸti, după comentariile impertinente privind necesitatea schimbării ordinii constituÅ£ionale a României?
O precizare pentru început: n-aÅŸ fi scris acest articol dacă aÅŸ fi avut cel mai mic indiciu că iredentismul ÅŸi revizionismul maghiar se opresc doar la Jobbik. Dar nu, să nu-ÅŸi facă nimeni iluzii, e mai mult decât atât! Pentru mulÅ£i maghiari care dealtfel nu simpatizează miÅŸcarea Jobbik, Trianonul ÅŸi consecinÅ£ele tratatului din 1920 nu sunt acceptate nici astăzi ca „subiecte închise”, : unii o spun explicit (inclusiv preÅŸedintele Ungariei, János Áder), alÅ£ii o sugerează în subtext, alÅ£ii doar o gândesc. Deci, problema există, este reală, chiar dacă nimeni nu ÅŸtie cum ar trebui gestionată, corect ÅŸi eficace (altfel decât electoral,), o frustrare istorică de asemenea proporÅ£ii.
La începutul anilor’ 90, Ungaria părea copilul răsfăţat al Europei Centrale ÅŸi de Est, exemplul bun, modelul de urmat la toate capitolele: economie, democraÅ£ie, stat de drept, modernizare, occidentalizare, europenism, drepturile omului etc. Astăzi, regimul politic de la Budapesta este criticat sistematic în Europa ÅŸi Statele Unite ÅŸi este ameninÅ£at tot mai frecvent cu sancÅ£iuni, fie că este vorba de revizuirile constituÅ£ionale repetate ale majorităţii parlamentare FIDESZ, care limitează libertatea presei sau independenÅ£a Băncii Centrale, fie de politicile economice propriu-zise care ignoră criteriile UE legate de deficitele acumulate, fie de rasism, fie de antisemitism. Dar acestea nu sunt, se pare, singurele „schimbări la faţă” ale Ungariei cărora Uniunea Europeană va trebui să le găsească un răspuns în timp util, adecvat secolului XXI.
La începutul tranziÅ£iei postcomuniste, lobby-ul maghiar din Europa de Vest ÅŸi America de Nord funcÅ£iona la turaÅ£ie maximă. În principal pe baza diasporei foarte active politic, apărute după emigrarea masivă din 1956 , imaginea poleită a Ungariei a sensibilizat niveluri politice de top, de la cancelarul Helmut Kohl la congresman-ul Tom Lantos sau secretarul de stat Madeleine Albright, reflectând totodată în cancelariile occidentale, prin antiteză, imaginea unor ţări „primitive” din regiune (România, Slovacia, Iugoslavia, deficitare ca forţă a lobby-ului extern), care „asupreau” minorităţile naÅ£ionale de pe teritoriul fostului imperiu austro-ungar. CoincidenÅ£a face ca însăşi revolta populaÅ£iei împotriva regimului caduc al lui Nicolae CeauÅŸescu să fi avut ca punct de pornire ostracizarea unui pastor reformat de etnie maghiară din TimiÅŸoara, care ulterior se va dovedi cel mai virulent duÅŸman al ordinii constituÅ£ionale postcomuniste a României…
Combinate cu episodul straniu Tg. MureÅŸ – martie 1990 ÅŸi apoi cu tragedia destrămării sângeroase a Iugoslaviei, care a coalizat pentru multă vreme Occidentul împotriva Serbiei lui MiloÅŸevici, ingredientele istorice ÅŸi etnico-politice ale „afacerii Transilvania" păreau, acum mai bine de două decenii, să fie decisive pentru relaÅ£ia viitoare a României cu Europa. Nu e prima dată când românilor le-a trecut glonÅ£ul istoriei pe lângă ureche. Dar, din fericire, percepÅ£iile s-au schimbat treptat ÅŸi semnificativ în Occident, în special după semnarea Tratatului de bază între România ÅŸi Ungaria, în 1996. Desigur, participarea directă sau indirectă a UDMR la aproape toate guvernările din ultimii douăzeci de ani, împreună cu toate partidele politice semnificative din România, a întărit ideea că nu există nicio discriminare etnică împotriva maghiarilor sau a altor minorităţi etnice. O dovedeÅŸte popularitatea primarului din Sibiu, ales de patru ori de marea majoritate a cetăţenilor acestui oraÅŸ, evident de altă etnie decât apreciatul edil. După ce a devenit clar că Uniunea Europeană nu are cum să susÅ£ină procese politico-administrative iredentiste ÅŸi revizioniste, oprind practic discuÅ£ia „la nivelul standardelor europene în domeniul minorităţilor etnice” (standarde atinse de toate statele membre ale Uniunii Europene, prin adoptarea acquis-ului comunitar), demersurile maghiare au continuat pe linia conceptului inacceptabil de autonomie etnică. Altfel spus, o formă edulcorată a iredentismului, secesionismului ÅŸi enclavizării etnice.
Cine mai poate susÅ£ine enclavizarea etnică, în Europa secolului XXI? Cât de retrograd poÅ£i să fii ca să crezi că e mai bine „separat” decât „împreună”, în aceeaÅŸi Å£ară (cu referire la ÅŸcoli, licee, universităţi, administraÅ£ie publică etc.)? Trăiesc în Cluj, sunt cadru didactic al Universităţii BabeÅŸ-Bolyai ÅŸi ÅŸtiu foarte bine că maghiarii nu mai au de mulÅ£i ani niciun drept nesatisfăcut, nimic justificat de cerut ÅŸi nimic justificat de primit, pe baze etnice. Au, în schimb, ca ÅŸi etnicii români, o mulÅ£ime de aÅŸteptări legitime legate de nivelul de viaţă, de locurile de muncă, de salarii, de infrastructura publică etc. Åžtiu, de asemenea, că o parte a studenÅ£ilor de etnie maghiară abia reuÅŸesc …,să dea răspunsuri inteligibile în limba română, la examene sau alte activităţi didactice (cum au promovat oare bacalaureatul?), ceea ce le diminuează substanÅ£ial ÅŸansele unei cariere profesionale de top în România, exceptând rutele periferice din judeÅ£ele deja enclavizate. Este o autoizolare dezamăgitoare.
La nivelul concitadinilor mei etnici maghiari, oameni obiÅŸnuiÅ£i, din interiorul sau din afara comunităţii academice, tema privind „drepturile minorităţilor” nu mai există de mulÅ£i ani. Toată tevatura este pur politică ÅŸi este menită să legitimeze partide ÅŸi politicieni pe baze etnice, care altminteri ar trebui să dispară dintr-un sistem democratic, adaptându-se la o piaţă globală, competitivă.Dacă, de exemplu, vrei facultăţi separate în limba maghiară, înseamnă că singurul lucru care te interesează cu adevărat sunt funcÅ£iile de conducere din universităţile sau facultăţile nou create (distribuite unei clientele etnice), fiindcă cine doreÅŸte să înveÅ£e în limba maghiară o poate face demult, fără probleme. Nu e aÅŸadar pentru studenÅ£i, e pentru liderii comunităţii, ceea ce este altceva. În marea majoritate a democraÅ£iilor liberale avansate (Statele Unite, Canada, FranÅ£a etc.), politica pe baze etnice este interzisă explicit, prin lege, naÅ£iunile fiind definite civic, pe bază de cetăţenie. Pentru exprimarea identităţilor ÅŸi nevoilor specifice, culturale ÅŸi spirituale, există desigur biserici, teatre carti ÅŸi reviste,mass-media,etc. dar nu partide ÅŸi locuri în Parlament, funcÅ£ii ÅŸi demnităţi politico-administrative, posturi în ministere sau universităţi separate.
Åžansele indivizilor de a concura pentru resurse publice sau private trebuie să fie egale, indiferent de etnie (rasă, sex, etc…, ÅŸtim formula constituÅ£ională consacrată), iar discriminarea pozitivă (cu excepÅ£ia persoanelor cu dizabilităţi) nu este acceptată nicăieri, la fel ca ideea drepturilor colective, respinse de doctrina liberală a lumii moderne.În mod paradoxal, votul etnic ÅŸi partidele etnice îi vulnerabilizează în primul rând pe etnicii minoritari, menÅ£inându-i captivi de-a lungul vieÅ£ii în „statutul lor de minoritari”. În absenÅ£a acestui tip de vot ÅŸi a acestor partide, respectivii ar putea fi votanÅ£ii unor partide cu vocaÅ£ie naÅ£ională ÅŸi, implicit, s-ar putea defini ca parte a unei majorităţi politice a societăţii, constituite pe baze doctrinare: liberali, social-democraÅ£i, creÅŸtin-democraÅ£i etc. În felul acesta, minoritarul etnic este privat indirect de dreptul la opÅ£iune politică personală, fiind presat pe toate canalele comunităţii să-ÅŸi voteze etnia căreia îi aparÅ£ine prin naÅŸtere. Singurul rol al votantului etnic este în prezent să legitimeze scaunele de deputaÅ£i, senatori ÅŸi miniÅŸtri ai partidului etnic, căci problematica etnică este, pe fond, epuizată în Uniunea Europeană.
Închei spunând că admit o înfrângere ÅŸi o limitare, prin însăşi scrierea acestui articol: cu cât vorbim mai mult despre obrăzniciile înalÅ£ilor sau micilor demnitari ai Ungariei care se perindă în tabere de vară alternative (iredentismul soft alternând cu cel hard, ca în butada cu poliÅ£istul bun ÅŸi poliÅ£istul rău) prin Å£inuturile pitoreÅŸti ale României, incitând spiritele în căutare de voturi, cu atât le facem un serviciu mai mare. Iar ei ÅŸtiu asta: doar obÅ£inând riposta societăţii româneÅŸti îÅŸi ating scopul ultim, să arate în Europa că există o dispută (care, eventual, să fie… analizată internaÅ£ional ÅŸi să se caute o soluÅ£ie negociată) De fapt nu există nicio dispută ÅŸi nimic de negociat, ci doar o mare obrăznicie a regimului actual de la Budapesta, care n-ar fi fost tolerată atâta timp de niciun stat cu tradiÅ£ii democratice îndelungate. Dar culpele, complicităţile ÅŸi ipocriziile sunt, aÅŸa cum bine ÅŸtim, implicate, iar jocul a fost ÅŸi este electoral, în ambele capitale, după cum a bătut vântul interesului: spre pustă sau dinspre pustă.
UDMR este, la rândul ei, prinsă într-o dilemă morală ÅŸi politică fără ieÅŸire rezonabilă: ce să facă acum, să tacă mâlc, să încuviinÅ£eze sau să se dezică de obrăzniciile Budapestei pe teritoriul României? Ce le este mai drag ÅŸi mai aproape? Desigur, votul din 2016 ÅŸi supravieÅ£uirea în generosul Parlament de la BucureÅŸti, mai numeros astăzi decât Congresul Statelor Unite ale Americii, eventual o nouă participare la guvernare,sunt mai importante după prezidenÅ£ialele din 2014, bineînÅ£eles … „în folosul comunităţii maghiare din Transilvania”.
Conf.univ.dr.Valentin Naumescu, Univ.Babas-Bolyai Cluj-Napoca
