Secretarul Primariei Predeal a fost numit abuziv in functie

Secretarul Primariei Predeal a fost numit abuziv in functie

0 162

Secretarul Primariei Predeal a fost numit abuziv in functie

Secretarul orasului Predeal, Adina Donosa s-a aflat in perioada , in perioada 2008 – 2010, in stare de incompatibilitate cu functia pe care o ocupa. Asa cel putin acuza consilierul local PNL, Liviu Cocos. El spune ca aceasta, nu indeplineste criteriile Legii 215/2001 adica nu are studii de administratie publica locala sau juridice, ci de management şi ca l-a atentionat pe primar despre aceasta stare de fapt inca din anul 2009. Liviu Cocos a declarat presei ca „Noi am sesizat acest lucru din 2009. Am solicitat Prefecturii Brasov sa o schimbe pe aceasta doamna. Am sesizat si Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Acum am primit un raspuns din partea acestei institutii in care se spune ca se analizeaza oportunitatea sesizarii instantei de contencios administrativ competente”, sustine Liviu Cocos. Mai mult, consilierul liberal din Predeal spune ca alaturi de mai multi colegi de ai sai va face plangere in vederea anularii tuturor actelor emise la Consiliul Local in perioada 2008 – 2010. Adina Donosa a lucrat pana in anul 2008 in cadrul primariei Brasov, dupa care a fost numita secretar in orasul Predeal.
Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.