Șefa agențiilor de informații ale SUA condamnă anularea nelegiuită a alegerilor prezidențiale din România
Circul dezgustător asamblat de puterea totalitară de la București împotriva lui Călin Georgescu a ajuns și la urechile șefei Comunității de Informații a SUA(16 agenții și departamente, între care CIA și NSA sunt cele mai importante), Tulsi Gabbard, care a dat exemplu negativ România și alte țări ale Uniunii Europene la capitolul respectării drepturilor omului. Interviul importantului demnitar american a avut loc la Fox News după catastrofalul eșec al lui Zelensky de la Casa Albă și suspendarea legăturilor diplomatice ale SUA cu Ucraina, consecință a mitocăniei dezgustătoare și a demagogiei înfiorătoare demonstrate de dictatorul kievean în fața președintelui Donald Trump.
Reacția fermă și justificată a președintelui american, aceea de a-l da afară din Statele Unite pe mizerabilul ucrainean, a prilejuit ample polemici în America, readucând în atenție abuzurile Justiției românești și a puterii totalitare de la București împotriva candidatului independent la Președinția României, Călin Georgescu.
Este de așteptat, în urma semnalului dat de Gabbard, să fie retrasă ambasadoarea SUA în România, progresista LGBTQ+-istă democrată, Kathleen Kavalec, care a cauționat acțiunile represive ale judecătorilor CCR, ale președintelui Iohannis și ale guvernului Ciolacu, împotriva voinței poporului român la alegerile prezidențiale de anul trecut, determinând anularea nelegiuită a acelor alegeri.
Este de așteptat de asemenea să fie retrași și șefii stației CIA de la București, care au trimis la Washington rapoarte informative favorabile puterii totalitare de la București, șefii rețelei CIA din România fiind la acel timp încă fideli vechii administrații democrate a lui Joe Biden, deși acesta pierduse deja alegerile în fața lui Donald Trump.
Alegerile anulate din România, preocupare a comunității informative a SUA
„Ceea ce ar trebui să ne intereseze aici, în Statele Unite ale Americii, este poporul american, atât de mulți oameni din întreaga țară care sărbătoresc conducerea puternică pe care președintele Trump și vicepreședintele Vance au demonstrat-o în Biroul Oval – ceva ce nu am văzut în ultimii patru ani ai administrației Biden.
Cred că cei care critică eforturile lui Trump în acest fel arată că nu sunt angajați față de pace și, în cazul multora dintre aceste țări europene, că nu sunt angajați față de cauza și valorile libertății, chiar dacă vorbesc despre asta”, a spus Gabbard, potrivit rawstory.com, preluat de Știri pe Surse.
„Am auzit foarte clar în timpul discursului vicepreședintelui Vance de la München, diferite exemple despre modul în care acești parteneri europeni și aliați de lungă durată, în multe cazuri, implementează de fapt politici care subminează democrația, ceea ce arată că nu cred de fapt în vocile oamenilor care sunt auziți și pun în aplicare politici anti-libertate. Vedem asta în Marea Britanie, alegerile din România”, a mai declarat Tulsi Gabbard.
Dan Libiu Mateescu
[…] Comunicatul integral al SIE rus (SVR) – Există o înregistrare cu Ursula afirmând ”Fuck the USA”? Vă reamintim, șefa celor 18 servicii de informații ale SUA a condamnat ANULAREA ALEGERILOR din ROMÂNIA. Unele națiuni europene „nu sunt dedicate cauzei și valorilor libertății”, a spus Tulsi Gabbard la Fox News. (alte detalii vezi aici: Șefa agențiilor de informații ale SUA condamnă anularea nelegiuită a alegerilor prezidențiale … […]