Senatul practica 69 cu jumatate de gura in cazul Voicu

Senatul practica 69 cu jumatate de gura in cazul Voicu

0 120

Nemaipomenita, senzationala si absolut in premiera situatie in care Senatul Romaniei isi da acordul pentru cercetarea in stare de arest a unuia dintre membrii sai era gata-gata sa nu mai fie o stire atat de bombastica. Au lipsit doar doua voturi pentru ca senatorul Catalin Voicu sa fie anchetat in stare de libertate, mediu in care, in ciuda gabaritului considerabil, se misca foarte lunecos si ar fi putut sa-si activeze retelele pe care le tot invoca pentru a se face chiar scapat de prigoana Justitiei.
Chiar daca cele doua voturi au decis, in final, trimiterea lui Voicu in arest pana la formularea de acuze solide si strangerea de probe temeinice impotriva lui, sistemul senatorial si-a dezvaluit mizerabila dar consistenta rezerva de resurse pe care le poate pune oricand la treaba pentru a-si proteja unul din membrii. In ciuda evidentelor si a claritatii probelor, rostite cu vocea inconfundabila de-acum a senatorului Voicu. Daca tot vorbim de faza orala, este greu sa nu remarcam faptul ca jumatate plus unu din voturile Senatului inseamna fix 69. Pozitia din care Camera Superioara a Parlamentului – asta pentru ca sta deasupra sistemului? – ia deciziile. Diferenta de doar doua voturi inseamna ca nu doar senatorii PSD – previzibil, si cei PNL – de asteptat, s-au impotrivit suspendarii imunitatii colegului Voicu, dar si senatori de-ai PDL au decis ca solidaritatea impotriva intruziunilor Justitiei in viata Senatului este mai importanta decat deblocarea mecanismului prin care unul dintre alesii superiori ai natiei poate fi adus in judecatorului pentru a-si dovedi eventuala nevinovatie.
Doua voturi si riscam sa pierdem stirea ca Senatul este transparent si intelege sa permita Justitiei sa-si urmeze cursul fara s-o obstructioneze cu perfidele imunitati inventate pentru alesii natiei. O situatie la fel de mizera precum discursurile jupanului Voicu in fata comisiei de audiere din Senat, unde nimeni nu l-a intrerupt cand aranjorul de dosare vorbea despre parinti bolnavi si batrani si copii pe seama carora barfesc colegii de scoala.
As fi curios cum arata, transpus in termenii medicali folositi de Voicu pentru a-si cifra convorbirile despre spagi in dosare, lesinul aceluiasi pe scarile Parchetului. „Pacientul” o fi cu adevarat bolnav? Sa fie cumva „cancer”, asa cum era in dosarele complicate si fara sanse de sentinte favorabile?
Pentru asta va trebui, insa, sa asteptam transa de inregistrari din spital. Inregistrari in registrul de garda, ce credeati?

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.