Sentorul Iorga si filozofia banului public
Aud cu stupoare cum un senator al Romaniei, brasovean de loc, se ambaleaza si se lamenteaza ca „unde se duc banii publici?”. Este vorba despre senatorul peremist Nicolae Iorga, care, dupa ce si-a intregit familia si la nivel politic (sotia senatorului, intr-un joc al conjuncturilor a ajuns presedinte al PRM Brasov – n.a.), s-a lansat in filozofia utopica. Si nu oricum, ci cu mare tam-tam, la conferinta de presa a partidului.
Chiar daca s-a referit la banii publici ai Brasovului, retorica senatoriala semana izbitor cu „unde se ascund mustele iarna?” sau „de ce stau casele afara?”, intrebari, ce apartin unui mult mai celebru filozof. Din cate se poate observa si locatarul de la Cotroceni cu a lui „iarna nu-i ca vara” a fost depasit, De altfel, mustele se ascund si in sesiunea parlamentara, de frica bazaielilor somnolente ale unor parlamentari, care, culmea dorm in bancile parlamentului pe bani publici. Iar casele, nu ar mai fi nevoite sa stea afara, ci ar trebui sa stea linistite in garsonierele lor, ca vor primi caldura subventionata de la CET, tot pe banii publici.
Spre deosebire de vilele falnice, construite de unii edili, din bani mai mult sau mai putin publici, care, fiind dotate cu incalzire centrala, pot sa suporte aerul prospat al Brasovului.
Marius OLA