Seres a dat ochi cu acuzatiile DIICOT!

Seres a dat ochi cu acuzatiile DIICOT!

0 282

Ieri, s-a desfasurat prima intalnire de gradul III a ex-ministrului Industriilor si Economiei, conservatorul Codrut Seres, cu procurorii care instrumenteaza dosarul privatizarilor „strategice”. Audierea a durat putin mai mult de doua ceasuri, timp in care fostul ministru al economiei si comertului a luat la cunostinta de acuzatiile din rezolutia de incepere a urmaririi penale in cazul sau. Seres a cerut procurorilor sa-i permita studierea actelor din dosar, lucru care, de altfel, s-a si intamplat. In acest context, conservatorul a spus ca faptul ca procurorii i-au permis sa vada actele din dosar „dovedeste temeinicia solicitarii” sale. Cererea formulata de Codrut Seres se refera la documentele enumerate in rezolutia prin care a fost pus sub invinuire penala. Fostul ministru a spus ca are incredere deplina in justitie si in faptul ca „procurorii isi vor dovedi profesionalismul” prin rezolutia ce va fi pusa in cazul sau. Totodata, Seres a anuntat ca se va mai intalni cu anchetatorii saptamana viitoare.


?


Acuzatii de tradare


?


Codrut Seres a fost pus sub invinuire in 20 decembrie anul trecut, fiind acuzat de savarsirea infractiunii de tradare prin divulgare de informatii secrete si de sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational, adica a retelei de spionaj organizate de Stamen Stanchev. Potrivit anchetatorilor DIICOT, in calitate de ministrul al economiei si de presedinte al Comisiei de privatizare a SC Electrica Muntenia Sud, Seres ar fi contribuit intelectual si material la culegerea, obtinerea si tarnsmiterea de date si informatii confidentiale, secrete economice si comerciale, care prin caracterul si importanta lor sunt de natura sa pericliteze securitatea statului, privind societatile comerciale din domeniul strategic al economiei aflate in portofoliul MEC si OPSPI, precum si din domeniul elaborarii proiectelor de acte normative aflate in procedura de adoptare la nivelul Guvernului Romaniei. Mai mult decat atat, procurorii sustin ca fostul ministru „ar fi transmis date si informatii confidentiale care, prin caracterul si importanta lor sunt de natura sa pericliteze securitatea statului, unei grupari infractionale organizate cu caracter transnational”.


?


Marius OLA

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.