Sfanta Vineri – Paraschiva din basmele romanesti

Sfanta Vineri – Paraschiva din basmele romanesti

0 167
Cuvioasa Parascheva are un corespondent aparte in folclorul romanesc. Ea este, fara echivoc, Sfanta Vineri, trasaturile si atributele sfinteniei sale fiind transferate acestei divinitati ancestrale din mitologia autohtona. Acest fapt a fost facilitat si de faptul ca numele Cuvioasei inseamna in limba greaca "Vineri". In trecut, oamenii satelor respectau, deopotriva, traditiile ancestrale, practicile ciclurilor hristic, marianic, al Sfintilor Apostoli si Mucenici, precum si pe cele ale divinitatilor feminine ale saptamanii:
– "Sfanta Miercuri",
– "Sfanta Vineri"
– "Sfanta Duminica", dimpreuna cu tot cortegiul de semnificatii, credinte, practici si interdictii care intareau protectia divinitatii respective.
In viziunea unor cercetatori – Victor Kernbach, de pilda, "Sfanta Vineri" ar proveni din cultul zeitei romane Venus, raspandit in Dacia romana, trecut cu modificari semnificative de influenta slava in "crestinismul folcloric" si ramanand, prin execelenta, "o divinitate justitiara".
O semnificatie cu totul aparte au capatat cele doua "Vineri Mari" ale anului, "Vinerea din Saptamana Patimilor" si "Vinerea Mare de Toamna",  "zile insemnate, sarbatorite prin post, pocainta si rugaciune", care "semnificau o simetrie astronomica si cultica, cu mare semnificatie in ciclul spiralic al anului si al obiceiurilor care se derulau intre echinoctii si solstitii.
Sarbatorita de traditiile precrestine in luna octombrie, "pe luna plina", "Vinerea Mare de Toamna" se celebreaza in miez de toamna, cand desfrunzirea arborilor si "incaruntirea" campurilor, de brumele timpurii, anuntau "imbatranirea timpului" si incheierea ciclului calendaristic", spune dr. Maria Bocse, specialist in etnologie.
La romani, ziua "Sfintei Vineri de Toamna" sau Cuvioasei Parascheva este si praznic al mortilor pomeniti din neam in neam, motiv pentru care se impart ofrande (lipii din grau nou, vin sau must nou etc.) pentru cei plecati in "Lumea Neintoarcerii".
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.