Sfanta Vineri – Paraschiva din basmele romanesti

Sfanta Vineri – Paraschiva din basmele romanesti

0 132

Praznicul Sfintei Vineri impune si interdictii: munca la camp, chinuirea bobului de grau, care are chipul lui Hristos, melitarea canepei, toarcerea ei cu fusul, spalatul rufelor, facerea focului in cuptor, coacerea painii, consumarea pepenelui rosu sau a poamelor negre, a porumbelor.
In practicile pastorale, sarbatoarea Sfantei Vineri are si conotatii premonitive, stabilindu-se felul in care va fi iarna, functie de cum dorm oile in stana: adunate una langa alta, semn de iarna grea, iar rasletite, semn de iarna blanda.
Chipurile Sfintei Vineri din mitologia romaneasca
Cand este prezentata ca divinitate intransigenta, justitiara, este imaginata in chip de vaduva foarte batrana, uscativa, rea, aducatoare de napasta, iar cand devine ocrotitoare, poarta chipul unei batrane veghetoare la sanatatea oamenilor si la fertilitatea campurilor. Ea insasi ar poseda la curtile ei o catea de paza cu trup de fier si dinti de otel, numita adesea Leica-Boldeica.
Ca personificare a zilei, „Sfanta Vineri” este cea mai batrana sfanta dintre surorile ei, care protejeaza femeile casatorite si pe care le ajuta la nastere, care casatoreste fetele si poarta de grija animalelor salbatice. Ea ar umbla imbracata in alb sau, negru si ar locui in munti, asa cum se crede, in Arges sau Suceava, in paduri, cum spun buzoienii, nemtenii sau tecucenii, in pustiu, cum se crede in unele zone din Neamt sau Iasi, in ostroavele marii, in cer, in lumea cealalta etc.
In calitate de personaj oniric, apare in visele femeilor si ale barbatilor pentru a le comunica retete de medicina populara sau pentru a-i inghionti cu toiagul, mai ales pe femeile care cos in aceasta zi, pentru ca ” ti se coc degetele si-ti cad unghiile”, ori pe cei ce mananca de dulce sau pentru a-i stropi cu apa vie dintr-o cupa tinuta in mana dreapta pe cei care o respecta pentru a fi fericiti.

Va urma…

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.