Sfantu Gheorghe aniverseaza 550 de ani
Municipiul Sfantu Gheorghe implineste 550 de ani de la prima atestare documentara ca oras iar aniversarea va fi marcata printr-o serie de manifestari culturale, artistice, sportive si sociale care se vor desfasura pe parcursul intregului an. Autoritatile locale intentioneaza, cu acest prilej, sa demareze o colecta publica de fonduri pentru a ridica o statuie a Sfantului Gheorghe in centrul orasului, dupa modelul celei din Praga, a declarat joi primarul municipiului, Antal Arpad.
Propunerea este ca fiecare cetatean sa contribuie cu 5,5 lei, o suma aleasa in mod simbolic la aniversarea celor 550 de ani.
Statuia Sfantului Gheorghe din Praga este prima statuie ecvestra de for public datand din perioada medievala si a fost realizata in anul 1373, din bronz, de doi mesteri clujeni, la comanda imparatului Carol al IV-lea. Doua copii ale acesteia, realizate la initiativa imparatului Franz Joseph, au fost amplasate in Cluj, orasul natal al artistilor, si, respectiv, la Budapesta, in apropierea Bastionului Pescarilor.
Primarul Antal Arpad a declarat ca prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1332, dar in documentele istorice apare cu statutul de oras abia in anul 1461.