Sfântul Andrei o sărbătoare a creștinismului, o mare sărbătoare a creștinismului românesc
Ziua de 30 noiembrie este trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. Astfel, se uneste spiritual sarbatoarea Bisericii romane cu sarbatoarea Romaniei.
Crestinismul nostru, al romanilor, este de origine apostolica, iar aceasta i se datoreaza Sfantului Andrei. Asa se explica si faptul ca el este unul dintre cei mai populari sfinti ai nostri si ca numele lui este viu nu numai in evlavia, ci si in folclorul romanesc.
Cine a fost Sfantul Apostol Andrei
Sirul „sfintilor nationali” ar putea incepe cu unul din apostolii Mantuitorului Isus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-deaci, si anume in teritoriile situate pe tarm apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).
Cine era Sfantul Andrei, „cel intai chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte.
Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre „ucenicii” Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia.
Sfantul Andrei – primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci
Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: „Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni”. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).
Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti, iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-l vada.
Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire. L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile.
In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre.
„Sf. Andrei serbandu-se intre novembre si decembre, adeca in luna lupilor, deci: el este peste lupi; unii oameni avand fire lupeasca, anume strigoii, deci: e si peste strigoi; epidemiile fiind strigoaice, mai ales ciuma, deci: e si peste ciuma; de lupi, de strigoi, de ciuma, omul aparandu-se prin vraji, deci: este ziua vrajilor, vrajile servind la a inlatura paguba, deci: usturoiul, macul, sorcovii de la Sf. Andrei sunt cu noroc, si nu trebui sa dai nemic din mana in acea zi; peptenele insa simbolizand padurea, de unde vin fiare salbatece, deci: de peptene sa nu te atingi….” (B. P. Hasdeu).
Ziua Lupului
Ziua Sfantului Andrei se cheama si Ziua lupului sau Gadinetul schiop. Se stie ce a simbolizat lupul pentru daci, daca insusi steagul lor avea infatisarea unui balaur cu cap de lup.
Se credea si inca se mai crede si acum ca in ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, isi poate indoi gatul teapan si nimic nu scapa dinaintea lui. De aici si credinta ca „isi vede lupul coada”.
Ziua se serbeaza prin nelucru in casa, ca sa nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci si pentru oamenii care indraznesc sa plece la drum, in ziua cand porneste si luparia.
Credinte populare
In credintele poporului roman de pretutindeni, in noaptea de catre Sf. Andrei, 30 Noiembrie, ies sau umbla strigoii. Strigoii si strigoaicele sunt duhuri de barbati sau femei moarte, care in aceasta noapte se intruchipeaza aievea si ies din morminte. Tot strigoi se mai cheama si unii oameni sau femei vii, care au coada si care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara ca sa aiba vreo stiinta despre aceasta, si ies sau umbla pe afara.
Prin unele parti se crede ca acesti strigoi iau coasele si limbile de melita pe care le gasesc pe afara, prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se bat cu ele. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii – e grija gospodinelor mai ales – mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, in spate, si pe la incheieturile trupului. La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii, si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea se crede ca strigoii pot intra si iesi din casa.
Traditii de Sfantul Andrei
In seara de catre Sfantul Andrei, fetele si vaduvele isi fac „pe ursita” vrajind de petire, de dragoste, cautandu-si de noroc sau facand farmece de rautate, care trebuie sa se lipeasca de dusmani si de casele lor.
Intr-o casa de gospodar se aduna se strang 10 -12 fete, avand fiecare o paine, trei caciuli de usturoi, un fir de busuioc legate cu un gaitan rosu, si o sticla cu rachiu. Lucrurile se pun pe o masa intr-un colt al camerei, intr-o covata si se acopera cu o broboada rosie. Langa lucruri, pe masa, sta un sfesnic c-o lumanare aprinsa, care arde de cu seara pana in ziua. Langa masa, – una in dreapta si alta in stanga, – stau de straja doua babe, cari baga bine de seama sa nu se fure din lucruri, ori sa nu puna cineva mana pe ele. La datina aceasta, pe langa fete, se strang si flacai; ei tocmesc lautari, canta si joaca cu totii.
La miezul noptii fetele pun masa flacailor. Lautarii canta, glumele curg, ochii scanteiaza intre cei ce «traiesc bine», si jocul reincepe. Se joaca usturoiul catre ziua, fetele luand cu ele usturoiul, pe care-l seamana. Usturoiul de Sf. Andrei e bun de leac, si aduce noroc la ursita, la casa si gospodarie. Daca se fura din usturoi nu-i a bine; la casa aceea nu-i «Doamne ajuta», si fetei careia i se fura din usturoi nu-i merge bine. Furatul usturoiului se face de unii flacai ghidusi, ca sa rada sau sa faca in ciuda vreunei fete.
Alte fete merg afara la gard si pun mana pe un par. De la acesta incepea numara noua pari si pe al noualea il leaga cu stramatura rosie. A doua zi dimineata merg, se duc si vad cum este parul.
Daca este drept si neted, cred ca ursitul, viitorul barbat, le va fi tanar, insa sarac. Daca parul legat va avea coaja groasa, ursitul va fi bogat.
Daca parul va fi scurt si noduros, viitorul barbat va fi batran si sarac. Daca parul va avea mai multe craci, ursitul va fi vaduv, avand copii.
Alte fete fac in aceasta noapte masa, pe care pun bucate facute cu usturoi pazit.
Cand fata se pune la masa, spre miezul noptii bate in usa si zice:
Urs, ursitul meu,
Care-i dat de Dumnezeu
Vin de sta cu noi la masa!
Atunci ursitul vine, rasarind ca din pamant, si se pune la masa langa fata, de mananca si bea ca oricare, si care adesea, plecand, lasa cate un semn.
40 de fire de grau
Prin Bucovina, in unele parti, fetele, ca sa-si vada ursitul, pun sub capatai inspre Sf. Andrei, 41 de fire de grau menindu-le in chipul urmator:
Voi, 41 de fire de grau
Eu voi adormi
Si voi hodini,
Dar eu ma rog lui Dumnezeu,
Sa-mi trimita ingerul meu
Sa-mi arate pe ursitorul meu
Cel ce mi-i dat de Dumnezeu!
Peste noapte, fetele cred ca-si vad in vis ursitul aratandu-li-se. Mai multe fete aprind lumanari; fata a carei lumanare arde mai intai se va marita prima.
Iza M.
