Sfantul Andrei si Noaptea Strigoilor

Sfantul Andrei si Noaptea Strigoilor

0 230
Sarbatoarea Sfantului Andrei sau Anul Nou Dacic in calendarul popular, sarbatoarea este denumita Santandreiul, fiind una la data fixa, in 30 noiembrie, ziua Sf. Apostol Andrei Cel Dintai Chemat, Ocrotitorul Romaniei, dar si Mos Andrei, Andrei de iarna, Indrea.
Hagiografia Sf. Andrei este legata de activitatea ecleziastica in crestinarea romanilor: „si a cazut in soarta apostolului Andrei, neamuri pana in partea Marii Negre, spre partea rasaritului … pana la raul cel mare, Istrul, care acum se numeste Dunarea, intru care voia sa semene samanta cuvantului lui Dumnezeu” („Vietile Sfintilor”).
Sarbatoarea pare a fi facut parte dintr-un complex ritual de innoire a timpului, Anul Nou Dacic, care, prin densitatea sacralitatii sale, devine „cap de iarna”, reper de sfarsitul toamnei si inceputul iernii.
Terminarea timpului autumnal este serbat la 30 noiembrie, cu unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, Ajunul Sf. Andrei. Este momentul cand se dezlantuie fortele malefice, dusmanii traditionali ai taranului, fie ca sunt oameni (strigoi vii si strigoi morti), fie ca sunt animale (lup, caini etc.) ei gasesc un impact profund in comunitatea sateasca. Noaptea strigoilor In satele de pe Valea Muresului credinta ca cei rai „batuti de Dumnezeu” se preschimba in caini sau lupi se pastreaza in memoria unor locuitori si in timpurile noastre.
Aceasta lycomorfie, celebrata de Sf. Andrei, raspandita mult in trecut, s-a largit in Calendarul oral al taranului si la alte sarbatori in care spiritele malefice atacau oamenii si animalele, intre Craciun si Anul Nou, in zilele fara soare sau in noptile cu luna plina.
Matusa Eugenia din Almas Saliste, comuna Zam, ne descria ce se intampla in „noaptea strigoilor”: „Sa zice ca unii uoameni ce aveau pe Satana in ei se faceau cani si lupi de rupeau animalele si uamenii din sat ce-i aveu dusmani. Zacea buna ca salasuiau laolalta cu alti moroni de Sf. Andrei, ase amestecati la uni stracau grajdurile, poiatele si cotetele, rodeau usale sa intre-nountru, sa manance oile si de alte”. Interesante sunt masurile de aparare inpotriva strigoilor.
Mentionam ca Santandrei nu pare a avea restrictii in intrarea spiritelor rele in gospodariile satesti din partea unor protectori divini ai oamenilor. Astfel strigoii au „libera trecere” din spatiul lor ocult in noaptea haotica, dominand ordinea si lumina. De aceea oamenii se apara singuri, incercand sa-si protejeze spatiul de locuit prin inchiderea tuturor iesirilor in afara.
Astazi, in Tara Zarandului, in satul Stanija, masurile de aparare, desi sumare, putin eficiente si de scurta durata, erau crezute de populatie ca infailibile. Baba Floarea, descantatoare din acest sat, spunea ca „Mosu’ din satu’ nost punea in noaptea de Sf. Andrei spini si maracini la casi si grajduri, sa nu intre moroii, ca se zicea ca vin, da’ nu pot intra ca sa intapa, s-apoi pleaca … da’ vezi ca Satana-i smecher (sic!) intra pe fereastra ori prin pod si face tat rau, daca nu ungem cu usturoi”.
Tot in acest spatiu folcloric se facea deosebirea intre „strigoii morti” si „strigoii vii”: „se-ntampla ca unii morti „sa se strice”, atuncea, sa fac moroni, ca la moarte nu se pune ai (usturoi) in gura si nu se facea slujba … alti sa faceau moroni de rai ce-or fost, fara credinta in Dumnezeu.
Asa spunea o batrana din Ocin, aratand si masurile de aparare a satului; „veneau barbati in putere, ii dezgropau pe ai rai si bagau furca-n iei si apoi puneau spini si lemne de-i ardeau sa se duca pe pustie”.
Prof. Marcel Laptes – etnolog – Articol publicat in ziarul Hunedoreanul
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.