Sfantul Vasile – traditie si religie
In prima zi a Anului Nou il sarbatorim pe Sfantul Vasile cel Mare.
Sfantul Vasile cel Mare este unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, cel care a avut un rol esential in delimitarea ritului rasaritean, al ortodoxiei, de cel apusean. In prima zi a anului nou, ziua Sfantului Vasile, se canta colinde specifice si se impart daruri, mai mult simbolice.
In unele zone, de Sfantul Vasile copiii si tinerii pleaca cu Plugusorul. Acest obicei reprezinta un rit precrestin de fertilizare, de invocare a spiritelor bune in casa si in gospodaria celui "urat".
In ziua de Sfantul Vasile, cerul este deschis si se considera ca rugaciunile sunt mai eficiente. Din punct de vedere al magiei, in aceasta zi li se prezice fetelor viitorul. Pentru aceasta, in vechime se foloseau mai multe tehnici de ghicit, cele mai cunoscute fiind cea cu ajutorul cartilor si cea cu oglinda. De asemenea, pentru ca fata sa-si viseze ursitul, ea trebuia sa-si puna sub limba, inainte de a se culca, putin busuioc.
La sate se coace si acum paine pentru toata familia, si se "citesc" evenimentele din anul abia inceput (prin felul in care se rupea painea, prin studierea norilor sau a felului in care bate vantul) si se incearca deducerea sortii rudelor si prietenilor.
In unele zone, copiii merg cu sorcova (care simbolizeaza sceptrul lui Hermes); atingerea acesteia, insotita de o urare, este considerata ca fiind aducatoare de noroc. In prezent, sorcova este confectionata de obicei din flori de hartie, in timp ce la originea sorcova era formata din nuiele inverzite. Copiii rostesc urari augurale, in timp ce lovesc usor cu sorcova umarul celui "sorcovit". Semnificatia acestui obicei este transmiterea de urari de vigoare si belsug.
Un alt obicei raspandit este atingerea unui miel in ziua de Sfantul Vasile, acest gest aducand noroc si bogatie. De asemenea, in ziua de Sfantul Vasile, in general la sate, se practica numeroase obiceiuri de descifrare a viitorului, obiceiuri cu vadita origine pagana.
Semnificatie religioasa
Sfantul Vasile cel Mare se naste in anul 330 intr-o familie evlavioasa la Cezareea Capadocsiei. A facut parte dintr-o familie cu 10 copii, dintre care 3 vor deveni episcopi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa si Sf. Petru de Sevasta.
Vasile primeste prima invatatura in casa parinteasca. Dupa aceea studiaza la Cezareea Capadocsiei si Atena. Se intoarce in patrie pe la anul 355. A profesat catva timp retorica, dar a fost castigat pentru misiunea bisericeasca de sora sa, Macrina. A renuntat la lume si a intrat in monahism dupa ce a fost botezat. A facut o prima impartire a averii sale la saraci.
A calatorit pentru cunoasterea monahismului in Siria, Palestina, Egipt si Mesopotamia. S-a intors hotarat sa organizeze viata monahala dupa criteriul obste si infiinteaza o manastire in Pont, pe malul raului Iris. Aici a scris el Regulile vietii monahale (Regulile mari si mici). In curand, a fost chemat de episcopul Eusebiu si hirotonit preot in 364, spre a i se incredinta pastoratia episcopiei.
In 368, cu prilejiul unei mari foamete, Sf. Vasile a a facut a doua impartire a averii sale saracilor. In 370, a fost ales episcop-mitropolit a Cezareei.
A infiintat institutii de asistenta sociala: azil, ospatarie, casa pentru reeducarea fetelor alunecate, spital (si de leprosi), scoli tehnice. Toate aceste asezaminte erau cunoscute sub numele de Vasiliada. A impodobit serviciul divin cu Sfanta sa liturghie.
In politica externa bisericeasca, Sf. Vasile a incercat sa impace bisericile orientale, facand apel la Sf. Atanasie si la papa Damasus. De asemenea a incercat o impacare intre Orient si Occident impartite pe tema schismei meletiene. Sf. Vasile a fost un mare animator in lupta contra arianismului, dand lovituri grele acestei erezii.
Pentru ca a fost mare preot, mare liturghisitor, mare pedagog, mare prieten, mare organizator, mare om de stiinta, dupa moartea sa, la 1 ianuarie 379, a fost numit „cel Mare”.
