Sfaturi pentru turiștii care vizitează Poiana Brașov sau alte locuri din județ

Sfaturi pentru turiștii care vizitează Poiana Brașov sau alte locuri din județ

0 11

Turiștilor care se vor afla în Poiana Brașov, în perioada următoare le sunt aduse la cunoștință următoarele informații, recomandări și sfaturi :

– în această perioadă foarte mulți turiști sunt cazați în Poiana Brașov, astfel că parcările de la hoteluri și pensiuni sunt ocupate;

– pârtiile din Postăvarul sunt cele mai bune din România, iar în această perioadă, în partea superioară a masivului se schiază în condiții foarte bune. Mulți brașoveni și turiști, iubitori ai schiului sau snowboardingului, vor fi pe aceste pârtii din primele ore ale dimineții, având în vedere că instalațiile pe cablu încep să circule de la ora 9.00. Rezultatul? Multe din locurile de parcare publice vor fi ocupate la momentul în care dorești tu să vizitezi Poiana, adică după ora 10.00;

– ca tine sunt alte mii de turiști care au același obiectiv, să se plimbe câteva ore prin aerul curat din Poiană și să se bucure de peisaje, unii chiar să urce în Postăvarul, într-o drumeție dus-întors cu telegondola, astfel că și ultimele locuri de parcare vor fi ocupate foarte repede;

– cei care nu au reușit să ajungă la timp vor bloca stațiunea în căutarea unui loc de parcare, care…nu va apărea foarte curând;

– lor li se adaugă cei care nu reușesc să intre în Poiană și formează o coloană lungă pe drumul spre stațiune.

Dacă nu vrei să faci parte din aceste categorii, ai mai multe soluții care să îți ofere o experiență plăcută și relaxantă:

  1. Ai la dispoziție două linii de transport în comun care fac legătura dintre Brașov și Poiană: – linia 20, Livada Poștei (unde ai la dispoziție mai multe locuri de parcare) – Poiana Brașov.

– linia 100, Gară – Poiana Brașov, care, pe lângă locurile de parcare de la gară, îți oferă oportunitatea de a parca în centrul civic, iar din stația Camera de Comerț poți lua autobuzul spre Poiană. Avantajul pentru a doua variantă este că, la întoarcere, autobuzul va opri chiar în fața mall-ului din această zonă, astfel că te poți bucura de încă o experiență;

  • Dacă totuși ești pe drumul spre Poiana Brașov, ai ajuns la parcarea multietajată din poiana de jos și sunt locuri libere, parchează-ți acolo mașina, iar noi te aducem GRATUIT în Poiană cu autobuzele de pe linia 60, care circulă cu o frecvență foarte mare. În acest caz, poți alege unde cobori – fie în centrul stațiunii, fie la baza pârtiei;
  • Dacă ești cazat în zona Bran – Moeciu și ai inclus Brașovul și Poiana Brașov în același pachet de vizitat, fie alegi una dintre opțiunile de mai sus, fie începi cu Poiana, pe drumul dinspre Râșnov, și apoi Brașovul, cu precizarea că spre seară vor fi șanse iextrem de mici să găsești un loc de parcare în centrul istoric.

Tarife:

– cu autobuzul pe liniile 20 și 100 : 4 lei, valabilitate bilet 1 oră;

– cu autobuzul pe linia 60: gratuit pentru toți ocupanții mașinii, dacă ai parcat în parcarea multietajată din Poiana de jos, pe baza tichetului de parcare;

– parcare multietajată din Poiana de jos: 2,5 lei/h;

– parcarea publică Livada Poștei: 3 lei/oră sau 24 de lei/24 h;

– parcările publice din Poiana Brașov: 3 lei/oră sau 24 de lei/24 h;

– parcările publice din centrul civic: 2 lei/oră sau 16 de lei/24 h;

Tarifele pentru parcări publice, cu excepția celei multietajate, se aplică de luni până sâmbătă, în intervalul 8.00-20.00.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.