Si Brasovul isi ucide handbalistele
Nu cu cutitul, ce-i drept, asa cum s-a intamplat la Veszprom, in Ungaria, unde Marian Cozma a fost injunghiat de o banda de tigani unguri. La Brasov, uciderea e mai lenta si ceva mai chinuitoare. Conducerea clubului Rulmentul Urban isi permite inconstienta ucigasa de a nu plati salariile a doua dintre cele mai valoroase jucatoare din lotul rulmentistelor. Cristina Neagu si Patricia Vizitiu, doua din sperantele Romaniei, nu si-au mai primit banii din vara anului trecut. Disperate, cele doua sportive au depus cate un memoriu la federatia de specialitate. Daca nu se va gasi o solutie ca jucatoarele sa fie platite in acest sfarsit de saptamana, luni ele vor deveni libere de contract. Cristina Neagu este considerata – si nu doar la Brasov – cea mai mare speranta a handbalului romanesc; Patricia Vizitiu este si ea cea mai importanta componenta a lotului de tineret. Impreuna, cele doua ar putea fi baza unei echipe extrem de puternice, cu care Rulmentul ar putea domina handbalul romanesc si european.
Din pacate, conducerea clubului Rulmentul Urban se confrunta cu mari probleme financiare, insa nici alte firme nu s-au oferit sa ajute echipe. Ar putea fi urmat exemplul din tarile nordice, unde fiecare jucatoare are cate un sponsor care ii plateste salariul, iar clubul ii ofera doar primele de joc. Pe Cristina Neagu orice echipa din lume ar dori-o in randurile ei. In putin timp si Patricia Vizitiu va putea ajunge o jucatoare la fel de cunoscuta. Chiar in conditiile crizei actuale, este o rusine ca un oras ca Brasovul nu este in stare sa gaseasca resurse pentru a pastra doua jucatoare de asemenea valoare.
Vifor Rotar