Si bulgarii au parte de imagine tendentioasa

Si bulgarii au parte de imagine tendentioasa

0 228

Nu doar Romania este prezentata uneori tendentios in reportaje ale unor canale straine de televiziune. Si vecinii bulgari au parte de un tratament asemanator, doar ca ei, fata de noi, riposteaza rapid, prin voci autorizate, spre deosebire de noi, care luam atitudine doar in presa. Tema favorita a multor televiziuni o reprezinta tiganii saraci, pe care ii prezinta in reportaje referitoare la tarile din estul Europei, lasand impresia ca sunt locuite exclusiv de tigani. Asa s-a intamplat nu demult cand pe o plaja din Bulgaria au fost filmati reprezentanti ai etniei rome, in cazul respectiv dintre cei avuti, grasi, purtand lanturi groase de aur la gat. Atunci respectivii erau prezentati ca romani. A venit randul Bulgariei sa-si ia “portia de imagine”. Intr-un reportaj al CNN, realizat in timpul crizei gazelor, era prezentata o familie de romi foarte saraci, zgribuliti in jurul unei sobite de carbuni darapanate. Ideea era ca bulgarii sunt grav afectati de stoparea livrarii de gaze din Rusia. Romii au marturisit postului bTV ca jurnalistii britanici le-a cerut sa pozeze astfel, adaugând ca ei nu au avut vreodata incalzire centrala, nici chiar inainte de criza gazelor.
In acest context, premierul bulgar Serghei Stanisev a protestat vineri impotriva reportajului, care, spune el,”prezinta Bulgaria intr-o maniera simplista, prin minciuni si stereotipuri”.
Intr-o scrisoare adresata directorilor generali ai ITN si CNN, citata de serviciul de presa guvernamental, Stanisev a calificat reportajul drept o “minciuna veritabila”. El a apreciat ca profesionalismul ITN “a fost sacrificat, deoarece scopul corespondentului nu corespundea realitatii, trebuind ca realitatea sa fie adaptata intentiei lui”.
Stanisev a invitat cele doua televiziuni sa revina in Bulgaria “pentru a acoperi onest si fidel ceea ce vad”. Ar putea sa dea o tura si pe la noi. Nu ca nu ar fi si romii saraci o realitate, dar este doar o parte infima a unei alte realitati decat cea pe care vor unii sa o scoata la vedere.

Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.