Și ce dacă, „președintele e în grevă și cu asta basta!”

Și ce dacă, „președintele e în grevă și cu asta basta!”

0 184

Situația începe să se lămurească. Președintele Klaus Iohannis și-a precizat până la un punct intențiile. A intrat în grevă prezidențială. Și va rămâne în grevă cât vrea. Și va ieși din grevă doar atunci când se va forma o majoritate pentru „Guvernul lui”.
Cu alte cuvinte, nu mediază nimic. Nu propune absolut nicio soluție concretă. Ci doar în plan subliminal. Stă la pândă, până când se va degaja acea formulă de ieșire din criză pe care și-o dorește.
Mai întâi, Klaus Iohannis i-a comunicat din vârful buzelor unei populații supuse la nu mai puțin de cinci crize că le dă un timp de reflecție partidelor, până săptămâna următoare. El urmând, conform agendei prezidențiale, să efectueze o deplasare doar de o zi la o ședință a Consiliului Europei. Apoi, din străinătate, a aruncat cu buzduganul. Și a ridicat așteptarea și, respectiv, criza la un nou nivel. Cândva, pe parcursul săptămânii care vine, va iniția o consultare a partidelor. Dacă partidele nu vin cu soluția, nu e bai. Va programa după un timp a doua rundă de consultări. După care, se înțelege, ar mai putea urma din săptămână în săptămână și alte runde. Până la sfântu-așteaptă. O treabă bine făcută. Într-o Românie normală.

Și, până la urmă, făcând un efort de a pătrunde și în zona subliminală a gândirii prezidențiale, simplificând nițel lucrurile, tragem ușor o concluzie corectă. Klaus Iohannis șantajează clasa politică, anunțând grevă prezidențială. Stă pur și simplu cu brațele încrucișate până când, în urma diferitelor întâlniri și, cum a spus el, „combinații”, va rezulta o formulă convenabilă, prin care un nou Guvern, sugerează președintele, tot cu Cîțu la vârf, să meargă mai departe, susținut fiind de o majoritate parlamentară. Care va fi fix aceeași.
Sau, dacă nu, la limită, alcătuită din PNL și UDMR, la care se vor adăuga parlamentarii pe care în tot acest interval de timp, atât de lung cât va fi necesar, liberali vor reuși să-i racoleze. În paralel cu anihilarea grupului, de altfel din ce în ce mai mic, de susținători ai lui Ludovic Orban.
Nu contează faptul că acest Guvern Cîțu a fost respins de Parlament cu cea mai mare majoritate de voturi înregistrată vreodată. Nu contează că nu avem un proiect de buget pe anul viitor și că un guvern interimar nu are dreptul, conform Constituției, să elaboreze un buget pe care să-l propună Parlamentului spre aprobare. Nu are importanță că, între timp, societățile cu capital românesc mor pe capete, zi de zi și ceas de ceas, iar investitorii ezită din ce în ce mai mult să-și bage banii într-un stat instabil. Cu atât mai mult cu cât este inevitabil ca băncile să profite de ocazie pentru a mări dobânzile.

Președintele e în grevă și cu asta basta. Iar partidele nu au altceva de făcut decât să-și bage de urgență mințile în cap. Și să facă în așa fel încât să iasă cum vrea el. Costurile le suportăm noi.

Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: corectnews.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.