Si daca Regimul Erdogan și-a înscenat lovitura de stat?

Si daca Regimul Erdogan și-a înscenat lovitura de stat?

1 498

Lovitura/palitura” de stat din Turcia a avut o desfășurare de neînțeles în cazul unei operațiuni planificate de strategi militari. Mai ales că Armata din Turcia avea experiența a patru lovituri de stat începând din 1960. Cine a dirijat operațiunea, cât din „lovitura de stat” este o diversiune televizată, cine câștigă după evenimentele stranii din noaptea de 15 iulie?
Preluarea prin forță a puterii de stat presupunea,dupa capturarea și izolarea Executivului, preluarea controlului asupra punctelor de comunicație.
În epoca modernă, sprijinul popular și controlul opiniei publice este important, susținerea de către manifestanți, în stradă, asigurând legitimitate noii puteri.
Nici unul dintre aceste obiective nu a fost atins de puciști. Imaginea pe care au lăsat-o a fost de mimare a unor lovituri de forță, sau a unor măsuri luate pe jumătate, care nu au zdruncinat regimul Erdogan, dar i-au activat susținătorii…

Greșeli în lanț ale puciștilorRecep Tayyp Erdogan
Gruparea puciștilor a ocupat podurile din Istanbul, transmițând un mesaj puternic în Vest, dar ...fără a obține un câștig strategic. De asemenea, a ocupat televiziunea de stat, dar nu a știut să o folosească drept armă propagandistică.
A înconjurat Parlamentul cu tancuri, alt semnal pentru occident, unde Legislativul este important, dar... in Turcia contează liderul suprem și guvernul care îi execută ordinele. Importantă era capturarea președintelui (dacă dețineau controlul spațiului aerian, iar Erdogan era în avion, cum s-a spus, puteau să-l doboare). De asemenea, trebuia ocupat sediul guvernului și tăiate comunicațiile între premier și serviciile speciale sau Poliție.
Planul militarilor: o strategie corectă, aplicată pe dos:Puciștii nu au reușit nimic. Totul s-a petrecut invers. Au ocupat televiziunea de stat, dar… nu au controlat televiziunile comerciale. Având acces la televiziunea de stat,dar… nu au lansat niciun mesaj politic, nu au mobilizat populația care se opune lui Erdogan (au fost mari mitinguri antiregim, în Istanbul, în urmă cu trei ani).
Puciștii nu au avut ”imagine”, dar…au lipsit personalități credibile care să explice gestul și să obțină sprijin popular. Blocada Internetului  a fost …intamplatoare, iar Erdogan, premierul și ministrul de Interne au continuat să transmită mesaje de mobilizare ale propriilor susținători. Atacarea… din elicopter a sediului serviciilor secrete a fost stupida!!… Având controlul radar și aerian, puciștii nu reușesc să-l localizeze pe președinte, care… este însă în contact permanent cu posturile media occidentale. Focurile trase împotriva manifestanților rănesc câțiva oameni, darinsuficient ca să-i sperie pe fidelii lui Erdogan,  cu impact emoțional uriaș, care revoltă toată populația împotriva militarilor.LOVITURA DE STAT IN TURCIA - SUB TANC

Regimul Erdogan și-a înscenat lovitura de stat
Două ipoteze pot fi avansate, pentru a explica bâlbele puciștilor și eșecul acestora.Amatorismul și lipsa de sprijin în Armată ar fi una dintre ele. Erdogan a epurat Armata de mai mulți generali incomozi și a numit oameni fideli în punctele cheie. Gruparea care a declanșat puciul nu a obținut sprijinul Marilor Unități  și nu a reușit să exploateze capturarea Șefului de Stat Major.Alt scenariu care poate fi luat în calcul este că Erdogan și regimul său au avut încontinuu controlul situației.
Președintele turc fie a manipulat un grup din interiorul armatei, lăsându-l să creadă că poate reuși schimbarea, fie a dirijat acest grup si… a creat o ”lovitură de stat”  pe care să o poată învinge.
Tentativa de lovitură de stat este un act de trădare şi un motiv pentru „a curăţa” forţele armate, a spus preşedintele turc.

Această întâmplare este un dar de la Dumnezeu pentru că ne dă posibilitatea să curățăm armata de astfel de elemente”, a spus Erdogan înconjurat de adepții săi, adunați în număr foarte mare la aeroport. Erdogan  a mai spus că hotelul unde se afla pe coasta turcă a fost bombardat… după plecarea sa.

IN FOTO SOLDAT DECAPITAT PE PODUL PESTE BOSFOR

COMENTARII

  1. Un om a avut rezerve faţă de lovitura de stat din Turcia: Constantin Degeratu, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, care, la TVR, în timpul evenimentelor, a atras atenţia că ar trebui să avem răbdare înainte de a ne pronunţa dacă în Turcia a fost sau nu o adevărată lovitură de stat. A fost însă acoperit de politicienii şi „experţii militari” care s-au băgat în seamă. Între aceştia a fost chiar „expertul militar” Adela Popescu, nimeni alta decît fosta secretară a lui Gabriel Oprea, decorată de doi preşedinţi, inclusiv Iohannis, care este şi pe lista plagiatorilor Academiei Naţionale de Informaţii, în teza de doctorat efectuată, evident, sub conducerea lui Gabriel Oprea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.