Si Europa a devenit un „popor vegetal”!
Asa ziace Ana Blandiana, fost leader al Aliantei Civice!
Ana Blandiana a primit,intr-un gest de inalta apreciere, onorantul titlu de „Doctor Honoris Causa” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. In discursul de acceptare a distincției, poeta atat de patimas implicata in fenomenul social a conferentiat despre momentele de framantare pe care le traversează azi lumea și Europa, Desi alocuțiunea dumisale, intitulata „Istoria ca viitor”.
Poeta Revolutiei a declarat cu tristete si nostalgie că momentele prin care trece continentul european seamănă cu ultimele „clipe istorice” ale Imperiului Roman de Apus:
Trăim catastrofe și tragedii cu un obositor sentiment de deja-vu, ca și cum ni s-ar fi dat o istorie second hand. Nu e un secret pentru nimeni că epoca noastră seamănă izbitor cu cea de la sfârșitul imperiului roman. Același aer de sfârșit de sezon, de putere, de lume”, a afirmat la Cluj-Napoca domnia sa.
Poeta Revolutiei a declarat cu tristete si nostalgie că momentele prin care trece continentul european seamănă cu ultimele „clipe istorice” ale Imperiului Roman de Apus:
Trăim catastrofe și tragedii cu un obositor sentiment de deja-vu, ca și cum ni s-ar fi dat o istorie second hand. Nu e un secret pentru nimeni că epoca noastră seamănă izbitor cu cea de la sfârșitul imperiului roman. Același aer de sfârșit de sezon, de putere, de lume”, a afirmat la Cluj-Napoca domnia sa.
La varsta intelepciunii mature, Ana Blandiana apreciaza cu ingrijorare că Bătrânul Continent este prizonierul dogmelor „corectitudinii politice„:
„Tot ce i se întâmplă Europei în ultima jumătate de an este, dincolo de motivațiile de ordin politic, adesea oculte, un prilej de obligatorie meditație asupra ei însăși, asupra condiției ei spirituale, acoperită, și aproape pierdută din vedere, în umbra groasă a obsesiei intereselor materiale. O gravă interogație asupra definiției ei. Este evident că în implacabila ciocnire a civilizațiilor.
Europa pierde văzând cu ochii nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credință. Și nu mă refer numai la credința în Dumnezeu, deși evident și despre asta e vorba, ci pur și simplu la puterea de a crede în ceva. Încleștarea dintre unul care crede cu obstinatie în adevărul credinței sale, oricât de aberant ar fi acel adevăr, și celalalt, care se îndoiește pana si de adevărul milenar al idealurilor sale, oricât de strălucitoare, se va termina întotdeauna cu victoria primului”, susține poeta.
De ce crede Poeta ca Europa și-a infirmat propria istorie, negându-și rădăcinile creștine. „Să ne amintim dezbaterile de acum nu mulți ani în urma cărora Uniunea Europeană a optat să refuze sintagma „rădăcinile creștine al Europei”, infirmându-și astfel propria istorie și propria definiție culturală. Ni se va răspunde că Europa crede în libertate. E adevărat. Dar libertatea este o noțiune cu margini nesigure, în stare să producă orice, dar nu și să scuze orice. Din nefericire părinții democrației, când au scris Carta Drepturilor Omului, au uitat să scrie și o Cartă a datoriilor omului.
„Unde nu este datorie, nu este drept, spunea Carol I, și unde nu este ordine nu este libertate”, a continuat autoarea „…întâmplărilor din Grădina mea”.
„Unde nu este datorie, nu este drept, spunea Carol I, și unde nu este ordine nu este libertate”, a continuat autoarea „…întâmplărilor din Grădina mea”.
Blandiana a explicat si de ce țările din Est sunt mai suspicioase decât cele din Occident: din cauza traumelor prin care au trecut timp de zeci și sute de ani.
„Îmi amintesc cât de impresionată am fost când l-am auzit pe Lech Walesa mărturisind că, după ce ani de zile muncitorul care a fost a luptat pentru libertate, a descoperit, devenit președinte, că de libertate,tocmai răul profită mai mult decât binele.
Și nu pot să mă împiedic să consider acest tip de concluzie explicația faptului că țările membre ale Uniunii Europene, care au trecut prin experiența traumatizantă a comunismului, sunt mai reticente, mai suspicioase și mai sceptice decât colegele lor occidentale, a căror corectitudine politică, învățată de decenii pe de rost se întinde iresponsabilă între egoism și naivitate. Deceniile de represiune sălbatic organizată și de savante și diabolice manipulări i-au învățat pe estici să caute și să descopere răul programat, oricât de înșelătoare i-ar fi aparențele„, a spus ea.
Și nu pot să mă împiedic să consider acest tip de concluzie explicația faptului că țările membre ale Uniunii Europene, care au trecut prin experiența traumatizantă a comunismului, sunt mai reticente, mai suspicioase și mai sceptice decât colegele lor occidentale, a căror corectitudine politică, învățată de decenii pe de rost se întinde iresponsabilă între egoism și naivitate. Deceniile de represiune sălbatic organizată și de savante și diabolice manipulări i-au învățat pe estici să caute și să descopere răul programat, oricât de înșelătoare i-ar fi aparențele„, a spus ea.
În continuare, poeta a abordat tema corectitudinii politice, cea devenită „aproape religie și mai mult decât politică”, dar și despre absurditatea distrugerii statelor naționale.
„Laborioasa construcție a secolului 19 care a dat coeziune și sens statelor naționale a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura mondială a proletariatului,ieri, sau satul planetar,azi… Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie „, a spus cu trista ingrijorare Ana Blandiana.
Poeta a abordat apoi și subiectul căsătoriilor între persoane de același sex, coroborat cu lipsa nașterii de prunci, ca pași ai procesului de distrugere a familiei.
„Coeziunea familiară era privită ca un potențial oponent în cele mai irespirabile perioade ale represiunii , pentru că retragerea în interiorul familiei, ca în ultima redută împotriva nebuniei, a fost cea mai generală formă de rezistență, pasivă, dar de neînfrânt. Cu atât mai tulburător apare azi felul în care moleșirea, obosirea unei societăți prea bine hrănite, prea hedoniste, prea puțin spiritualizate se manifestă nu numai prin scăderea rigorilor morale și-a tradițiilor, ci și prin scăderea natalității, consecință directă a diminuării coeziunii familiale.
Curios, în cazul Europei de azi, este felul în care se reacționează la această situație agresiva,oarecum obiectivă și,evident,periculoasă : în loc ca statele să-și intensifice programele de stimulare economică a creșterii natalității (în condițiile în care cifra medie de copii pe familie este la europeni 1,2 iar la islamici 8 !) ultimul trend politically correct în Europa este… legalizarea căsătoriilor unor familii care în mod natural nu pot face copii.
Nu e singura dintre reacțiile europene care face să-mi vină în minte misterioasa psihologie a balenelor care, din când în când și din motive necunoscute, înoată spre câte un țărm și ies din lumea lor, sinucigându-se„, a declarat domnia sa.
Nu e singura dintre reacțiile europene care face să-mi vină în minte misterioasa psihologie a balenelor care, din când în când și din motive necunoscute, înoată spre câte un țărm și ies din lumea lor, sinucigându-se„, a declarat domnia sa.
Nepotul lui Rameau :
„Asa zeace (probabil…zice!) distinsa Doamna a poeziei frumoase! Dar cred ca … a inceput sa si creada „temeinic” poeta de azi, ce si-a gasit o noua vocatie in „militantism”
Care ii rascoleste, cu ecouri din familie, o perioada chiar la fel de trista a neamului romanesc.Vreau sa zic,la fel de trista ca azi!