Silviu Predoiu: Iohannis, Ciucă și Ciolacu – nesimțire colectivă în scandalul „Palatul...

Silviu Predoiu: Iohannis, Ciucă și Ciolacu – nesimțire colectivă în scandalul „Palatul Împăratului”

2 64

Breaking-news-ul zilei, cel cu casa pregătită pentru Iohannis(în foto) este cea mai recentă probă de nesimțire colectivă pe care ne-o servesc primii bărbați ai țării. În februarie a.c., când ancheta Recorder ne dezvăluia că președintele nostru cel navetist, cu nenumărate case în Sibiu, își pregătea pentru restul vieții, cu complicitatea guvernului, și o reședință bucureșteană de 9 milioane de euro – evident din banii noștri, toată lumea a negat scrie, pe Facebook, fostul șef al SIE, gen(r).Silviu Predoiu.
„Ciucă a dat asigurări că “nu este absolut deloc adevărat”, Ciolacu nu știa nimic iar Iohannis declara fără ezitare că „nu am solicitat locuință, nici nu mi s-a oferit”.
Asta era atunci când „Nicu” și „Marcel” încă erau prieteni și mergeau de mână la președinte.
Acum, că s-au certat, Ciolacu a desecretizat documentul de a cărui existență a știut tot timpul, cel prin care se aproba „atribuirea destinației imobilului respectiv ca reședință oficială pentru persoane care au avut calitatea de șef al statului român” și surpriză, acesta este aprobat de chiar Ciucă, același care se jura în fața lui Prelipceanu că „nu este absolut deloc adevărat“.
Ciolacu este atât de pornit pe Ciucă încât pare să nu realizeze că nota de fundamentare desecretizată, cea înaintată către premier în iunie 2022 – notă în care se preciza explicit că nu este cazul să fie informată societatea civilă în legătură cu acest act normativ, este semnată de secretarul general al guvernului Ciucă, adică de dl Marian Neacșu.
Fix același Marian Neacșu care astăzi este viceprim-ministrul și mâna dreaptă a domnului Ciolacu.
Mint, ne mint pe noi, se mint între ei, se șantajează, se amenință, încalcă legile, pentru că ei asta înțeleg prin politică. Aceștia sunt cei care astăzi vă cer încrederea pentru fotoliul de șef de stat!
Este timpul ca această bătaie de joc la adresa românilor să înceteze! Este timpul pentru schimbare! mai scrie fostul spion-șef. (B.T.I.)

Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.