Simbolurile lunii aprilie (1) – pietrele pretioase – diamantul si safirul...

Simbolurile lunii aprilie (1) –
pietrele pretioase – diamantul si safirul

0 261
Numele lunii aprilie provine etimologic din verbul latin "aperire" (a deschide), si semnifica "deschiderea" florilor si frunzelor care are loc in cea de-a doua luna a primaverii. Intr-o alta varianta, se presupune ca denumirea de aprilie ar avea la baza numele grecesc al zeitei Afrodita, "Aphros ", sau cel etrusc, Apru, cu atat mai mult cu cat luna aprilie era dedicata in Roma antica zeitatii frumusetii, al carui festival (Festum Veneris et Fortunae Virilis) se desfasura in cea dintai zi a acestei luni. In traditia populara romaneasca, aprilie este intitulat "Prier" , intrucat zilele calduroase ale acestei luni erau considerate "prielnice" inceperii noului an agricol.
 
Pietrele lunii aprilie: diamantul si safirul Diamantul, supranumit si "piatra inocentei" este un simbol traditional al dragostei inca din antichitatea greceasca, semnificand, de asemeni, pacea, fidelitatea, linistea sau serenitatea.Odinioara , se credea ca diamantul il inzestra pe purtator cu farmec si capacitatea de a atrage iubirea celor din jur.
In Grecia antica, diamantelor erau considerate a asigura invincibilitatea, motiv pentru care erau purtate pe scuturile razboinicilor. Filozoful grec Platon descria diamantele ca fapturi vii, intrupand spiritele celeste. Evul Mediu a consacrat diamantul drept o amuleta pretioasa, gratie careia se putea detecta o otrava strecurata in bautura sau mancare.
De fapt, aceasta credinta a fost raspandita pentru a-i impiedica pe lucratorii din minele de diamant sa inghita astfel de pietre pretioase, pentru a le subtiliza. Pe de alta parte, otrava preferata a lui Catherine de Medici, regina a Frantei din secolul XVI, consta din pudra de diamant, utilizata adesea pentru a-i trimite in ceruri pe dusmanii ei personali.
In Evul Mediu occidental, se permitea, la un moment dat, ca diamantele sa fie afisate drept podoabe numai de catre barbati, ca un simbol al curajului si masculinitatii lor. Pentru a nu se face risipa de astfel de pietre rare, in secolul XIII, Louis IX al Frantei, a proclamat ca numai regii pot purta diamante, interzicandu-le cu desavarsire femeilor de orice rang. In secolul XV, in Anglia, inelele cu diamant erau numite, adesea, "inele de inscris", intrucat indragostitii le foloseau pentru a-si trimite mesaje romantice, afisate pe suprafata geamurilor. In India, oamenii din diferite caste aveau dreptul de a purta numai diamante de o anumita culoare: preotii si conducatorii – alb, taranii si militarii – maro, negustorii – galben, clasa de jos – cenusiu.
Numai regii puteau sa-si permita sa se orneze cu diamante de orice fel de culoare. O superstitie perpetuata pana in zilele noastre confera diamantelor puterea de a stimula intuitia; astfel, se crede ca un inel de logodna cu diamant, asezat de catre un pretendent pe degetul unei femei, ii daruieste acesteia capacitatea instinctiva de a sti daca petitorul este barbatul care i se potriveste. Pe de alta parte, diamantul este cadoul traditional pentru a saizecea aniversare a casatoriei.
 
Safirul, piatra a lunii aprilie specifica traditiilor stravechi grecesti, romane si evreiesti , al carui nume inseamna in limba latina “albastru”, a fost considerata , de-a lungul vremii, ca un remediu de vindecare a mintii si un ameliorator al procesului gandirii.
Potrivit persanilor antici, pamantul era asezat pe o gigantica piatra de safir, bolta cereasca fiind o reflectare a albastrului acestei geme.
Asemeni, diamantului, safirul era vazut ca un antidot contra otravurilor, motiv pentru care a fost purtat de numerosi regi pe parcursul istoriei. In India, oamenii investesc multi bani in pietrele de safir, intrucat aceasta gema este considerata un puternic simbol al adevarului, loialitatii sau credintei in dragoste; conform superstitiei, safirul isi pierde stralucirea atunci cand este purtat de o persoana infidela.
Se crede, de asemeni, ca safirul este capabil sa isi concentreze energiile vindecatoare asupra oricarui om, chiar daca acesta nu este constient de actiunea indreptata asupra sa. Potrivit unei stravechi traditii, Moise a primit cele zeci porunci inscrise pe o piatra de safir, fapt ce ii confera acestuia o sacralitate rara in domeniul pietrelor pretioase si semipretioase.
Datorita acestui aspect, safirul a fost considerat un fel de piatra divina, extrem de ravnita de familiile regale, nobilime si inalti prelati. In astrologia vedica, safirul albastru este un insemn al lui Saturn, iar cel galben marturiseste o conexiune cu Jupiter. Conform invataturilor stravechi, cele mai bune geme utilizate pentru amplificarea influentelor benefice ale planetelor sunt cele cat mai pure, transparente si lipsite de defecte. Din acest punct de vedere, safirele par a fi mai mult decat potrivite .
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.