Simona Halep a câştigat turneul de la Indian Wells!
Senzaţional meci între SimonaHalep şi sârboaica Jankovic, finala turneului de la Indian Wells! Cele două jucătoare au dat totul pe teren, pentru a se impune. Prima parte a meciului a aparţinut jucătoarei din Serbia, care a avut mai mult iniţiativa, în timp ce Simona a pierdut game-uri foarte uşor, după ce a condus cu 40-0 sau 40-15!
În această situaţie, primul set s-a încheiat în favoarea sârboaicei : 6-2. Setul secund a curs după acelaşi tipic, iar adversara Simonei a ajuns la 5-4 şi a servit pentru meci. Şi totuşi, aici a început partida pentru Simona Halep, care a strâns din dinţi şi a renăscut.
A reuşit să recupereze break-ul, apoi să câştige pe serviciul ei, după care a mai cules un break şi a ajuns să-şi adjudece setul, cu 7-5! În setul decisiv, Simona a luptat exemplar, Jankovic a continuat să se apre exemplar, aşa cum a făcut-o tot meciul, a ,,zburat”dintr-o parte în alta a terenului, dar Halep nu i-a mai lăsat şanse.
A fost 6-4 pentru Simona, care câştigă turneul, obţinând cea mai importantă victorie din carieră! A fost un meci al nervilor întinşi la maximum, un meci cu multe game-uri câştigate pe serviciul adversarei, un meci cu suspans şi o încleştare de zile mari, întinsă pe durata a 2ore şi 37 de minute.
Mai notăm şi faptul că Simona a solicitat prezenţa medicului, în setul secund, având probleme la un picior, însă a continuat şi a învins.
Pentru succesul de la Indian Wells, Halep va primi 1000 puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 900.400 de dolari.
Dorin Duşa