Simona Halep s-a calificat cu emoţii în turul trei la Indian Wells
Simona Halep a început o nouă aventură, de data aceasta la Indian Wells, unde a debutat în turul al doilea. Adversară a fost ambiţioasa rusoaică Daria Gavrilova (106WTA), care a început foarte bine şi i-a provocat dureri de cap jucătoarei noastre, adjudecându-şi primul set, cu 6-2! A fost o evoluţie modestă a Simonei, care, surprinsă de tenacitatea adversarei, a pierdut, la un moment dat, patru game-uri la rând…
Din fericire, Simona Halep şi-a regăsit cadenţa rapid şi a luat apoi meciul pe cont propriu, adjudecându-şi la pas următoarele două seturi, cu 6-1 şi 6-2!
”Am fost nervoasă la începutul meciului, iar ea a jucat foarte bine. În setul al doilea, am fost mai relaxată şi am încercat să lovesc aşa cum ştiu eu. A fost un meci greu”, a spus Halep la interviul de după meci”.
Cu acest succes, Halep se califică în turul trei laIndian Wells’
Dorin Duşa