Sindromul broaștei fierte sau cum poți să-ți distrugi viața
Atunci când pericolul e evident, când vedem moartea cu ochii, cum se spune, reacționăm imediat pentru a ieși din acea situație periculoasă ori pentru a ocoli dezastrul. Instinctul de conservare e prompt. Arde, fugi. Vin apele revărsate, o tai pe un loc mai înalt, unde să nu ajungă puhoaiele. E furtună, închizi geamurile casei și pui lucrurile din curte la adăpost, ca să nu le distrugă vântul și ploaia. E cutremur, stai în cadrul ușii, nu te repezi pe casa scărilor, și încerci și o rugăciune.
Reacționăm rapid la pericolele evidente și nu le conștientizăm adesea ori le bagatelizăm pe cele nevăzute, care ne afectează în timp, an cu an, din natură, alimentație și relațiile cu semenii. Când însă răul ne este servit în doze mici, nu-l luăm în seamă sau îl observăm, dar alungăm gândul care ne spune “Fugi!“ și încercăm să ne adaptăm la rău pentru a merge mai departe. Pe un drum greșit, după cum a demonstrat experimentul expus mai jos.
O teorie care ni se aplică și nouă
Totul a pornit de la un experiment de laborator din secolul al XIX-lea. S-a observat atunci că o broască aruncată într-o oală cu apă fiartă va sări imediat din oală ca să-și salveze viața. Însă dacă broasca este pusă într-o oală cu apă rece, iar temperatura apei este crescută progresiv, organismul broaștei se va adapta, încet, încet, la temperatura tot mai ridicată. Și când apa va ajunge fierbinte de nesuportat, broasca va muri, pentru că nu va mai avea energie să sară din oală.
Toată energia ei a fost consumată în procesul de adaptare la mediul tot mai agresiv.
In timpurile moderne, psihologii au preluat acestă teorie a broaștei fierte, constatând că are multe în comun cu felul în care reacționează oamenii în mediile agresive. Și noi, exact ca broscoiul din experimentul biologic, reacționăm prompt în fața unei amenințări clare: fugim, țipăm, lovim, ne apărăm cumva. Dacă amenințarea este tăcută, oarecum îndepărtată sau de o intensitate suportabilă, ne adaptăm. Este vorba despre sindromul broaștei fierte.
Ducem astfel pe picioare boli care nu dor foarte tare, rămânem în relații toxice sau care nu ne mulțumesc îndeajuns, la gândul că ne vom descurca cumva, acceptăm, la munca, sarcini care nu ne plac sau pentru care nu suntem plătiți, pentru că ele nu ni se impun brusc – poate așa am reacționa prompt! – ci ni se pun în spinare, rând pe rând, cărămizi ușoare. Și când simțim că am ajuns la capătul puterilor, clacăm, pentru că toată energia ne-am consumat-o în procesul de adaptare. Nu mai avem putere, nici fizic, și nici psihic, să sărim din „oala cu apă fierbinte”.
Cum să recunoști situațiile periculoase?
Procesul de adaptare la un mediu ostil nu este, în esență, un lucru rău. Totul e să știm când să spunem „stop“, pentru a nu atinge faza critică, faza în care ne simțim storși de energie, incapabili de a mai lua decizii ce pot duce la schimbări în bine.
Sănătate
Pericole care ne ucid lent: poluarea atmosferică, fumatul, consumul de alcool, hrana intens procesată, soarele, aditivii din mâncare și din cosmeticele de proastă calitate. Evită-le, pe cât posibil, pentru că pot duce la cancer și la alte afecțiuni grave care, odată instalate, sunt dificil sau imposibil de vindecat.
Psihic
Pericole care ne ucid lent: oamenii toxici, vampirii energetici, iubirile neîmpărtășite, umilințele pe care le acceptăm din dragoste, prieteniile din interes, violența verbală, prejudecățile, complexele. Îndepărtează-te până nu e prea târziu de tot ce simți că-ți face rău. Nu căuta scuze, nu aștepta să se schimbe în bine ceva – șansele sunt mici, iar energia ta psihică nu e inepuizabilă.
Apelează, la nevoie, la un psiholog.
Carieră
Pericole care ne ucid lent: munca pe care nu o facem cu plăcere, bullyingul, tăierile de salariu, posturile pentru care suntem subcalificați sau supracalificați, atmosfera de lucru încordată, sentimentul de epuizare fizică și/sau psihică, violența verbală, hărțuirea sexuală, lipsa satisfacțiilor sufletești și bănești. În timp, aceste elemente generează frustrări tot mai mari, subminează încrederea în propria persoană și în propriile abilități profesionale. Apar sentimentele de ratare, de blazare, se instalează frica de schimbare, senzația că orice ai face nu va fi mai bine, că oricum nu-ți vei găsi altceva de lucru, că nu ai valoare pe piața muncii și mai bine reziști și te mulțumești cu ce ai.
Te recunoști în vreunul dintre aceste portrete? Dacă da, schimbă cât mai repede ceva! Sari din oală! Nu te obișnui cu răul, salvează-ți viața!
România sindromului broaștei fierte
Autor: Alexandru Petria, Scriitor
PS
Să zicem că broasca-i broască, fără inteligență, proastă. Dar și noi suntem proști în proporție de masă?
