Sine ira et studio Episodul 1

Sine ira et studio
Episodul 1

0 142

Cresterea alarmanta a numarului de copii abandonati, lipsa de interes a parintilor firesti care ii abandoneaza fara sa-si mai aduca aminte de existenta lor, dar si a rudelor pana la gradul al patrulea care nu sunt interesate sa ii ceara in plasament familial sau adoptie, la care adaugam refuzul categoric al tuturor de a declara in scris ca nu-si asuma raspunderea cresterii copilului, reduc la zero sansa acestor copii de a creste intr-o familie permanenta, cu parinti iubitori.
La fel de alarmanta este si cresterea numarului de persoane/familii atestate care renunta la adoptie din cauza asteptarii disperate, timp de 3-4 ani, a stabilirii compatibilitatii cu un copil eligibil la adoptie. Toate aceste motive ingreuneaza procedurile juridice ale adoptiei si conduc regretabil la reducerea anuala a numarului de copii adoptati.
Legea adoptiei a fost modificata de actualul Guvern in martie 2009 fara sa aduca vreo imbunatatire, fara sa incurajeze familiile de romani care pot oferi conditii optime de crestere si dezvoltare armonioasa copilului adoptat. Nici proiectul actual al Guvernului de modificare a aceleiasi legi, votat de Senatul Romaniei in 14 iunie 2011, nu modifica articolele care au ingreunat adoptia nationala. Daca si Camera Deputatilor va vota proiectul Guvernului in forma adoptata de Senat, fara a tine cont de propunerile facute de societatea civila, soarta orfanilor romani nu se va schimba cu nimic in viitor.
Ne intrebam: cine este responsabil pentru copilaria pierduta si pentru drama pe care o vor trai acesti copii la varsta maturitatii? Cei care i-au adus pe lume si i-au abandonat, fara sa se mai intereseze vreodata de ei? Familia extinsa care nu numai ca nu ii adopta, ba chiar le blocheaza potentiala adoptie refuzand sa-i recunoasca si sa-i mentina in familie? Actualul Guvern care a modificat legea adoptiei de doua ori, in martie 2009 si in martie 2011, dar nu a imbunatatit cu nimic procedura de adoptie interna si cu atat mai putin pe cea internationala? Guvernantii care au mentinut Moratoriul impus cu zece ani in urma de Emma Nicholson impotriva adoptiilor internationale? Actualul Guvern care a trimis Parlamentului proiectul de modificare a aceleiasi legi, in martie 2011 mentinand Moratoriul? Cei 94 de senatori care au votat proiectul Guvernului fara a se gandi la sufletele nevinovate ale copiilor blestemati sa-si traiasca copilaria si adolescenta in centre de asistenta sociala in timp ce multe familii sunt gata sa-i primeasca acasa? Ori Emma Nicholson care a blocat fara o motivatie reala de-a lungul celor 10 ani accesul orfanilor romani la o familie de romani cu resedinta in strainatate sau de straini cu resedinta in UE sau in state semnatare ale Conventei de la Haga? Sau Presedintele Romaniei care a declarat la Bruxelles: „In ceea ce priveste adoptiile, Romania are o lege nationala. Se poate face lobby oricat la Bruxelles si nu numai. Romania nu-si schimba legea adoptiilor cel putin cat voi fi eu Presedintele Romaniei”.

Punem intrebarea: ce fel de lege nationala este aceasta lege care nu incurajeaza nici macar adoptia nationala, chiar si dupa ultima modificare propusa in art. 22 in proiectul Guvernului si votat de Senat in 14.06.2011 dupa cum urmeaza:
… „(1) Planul individualizat de protectie, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile ulterioare are ca finalitate adoptia interna daca:
a) dupa instituirea masurii de protectie speciala a trecut un an si parintii biologici ai copilului ori, dupa caz, rudele pana la gradul al IV-lea ale acestuia nu pot fi gasite ori, in mod vadit refuza sa colaboreze cu autoritatile in vederea realizarii demersurilor pentru reintegrarea copilului in familie;
b) dupa instituirea masurii de protectie speciala parintii si rudele copilului pana la gradul IV declara in scris ca nu doresc sa se ocupe de cresterea si ingrijirea copilului si in termen de 60 de zile nu si-au retras aceasta declaratie. Directia are obligatia inregistrarii acestor declaratii, precum si a celor prin care parintii si rudele pana la gradul IV revin asupra declaratiilor initiale; …
(2) in termenul prevazut la al.1, lit. a), Directia este obligata sa faca demersurile necesare identificarii si contactarii parintilor biologici/rudelor pana la gradul IV ale copilului, informarea periodica a acestora asupra locului in care se afla efectiv copilul si asupra modalitatilor concrete in care pot mentine relatii personale cu copilul, precum si demersurilor necesare in vederea reintegrarii. ”
Acest articol explica faptul ca, din zecile de mii de copii abandonati, aproximativ 1.100 – 1.200 copii sunt adoptabili si, din nefericire, nici acestia nu sunt ceruti in adoptie nationala din cauza etniei, varstei sau starii de sanatate.
Il intrebam public pe presedintele Traian Basescu, daca si in cazul copiilor care nu au acces la adoptia nationala, „se remarca o lipsa de coerenta si de responsabilitate in alocarea resurselor publice destinate politicilor sociale”, asa cum afirma domnia sa la Conferinta „The Future of Social Change: 1989-2009. Visions and Perspectives after 20 Years of Transition”, din 2009. Cat de prioritara este problema copiilor abandonati, fara sansa reintegrarii in familia naturala sau intr-o familie de adoptie nationala? „Inseamna ca nu avem prioritati in alocarea banilor publici. Originea risipei se afla intr-un comportament politic de natura populista si in lipsa de transparenta a stabilirii prioritatilor bugetare. … Riscam sa devenim un popor de asistati social”, afirma presedintele Traian Basescu, cu acelasi prilej. De fapt, are dreptate Presedintele Romaniei: atat timp cat legea adoptiei se joaca cu destinul copiilor abandonati trimitandu-i de la Ana la Caiafa, adica de la maternitate la un asistent maternal, de la acesta la un altul si apoi inca la altul, dupa care, la un centru de plasament sau intr-o casuta de tip familial. Este momentul sa reamintim ca pentru cresterea si ingrijirea fiecarui copil abandonat, statul roman cheltuieste anual suma de 10.000 euro, fara a-i oferi parintii de care are nevoie, iar la varsta majoratului, tanarul este aruncat fara mila in strada, fiind expus pericolului marginalizarii.
Dificultatile intampinate in domeniul adoptiei reflecta carentele majore ale acestei legi, iresponsabilitatea celor care au elaborat-o, ignorand Conventia ONU care prevede in art.20 dreptul fiecarui copil de a creste intr-o familie cat si Conventia de la Haga care prevede acelasi drept pentru copiii care nu sunt ceruti in adoptie nationala. Reamintim ca Legea adoptiei nationale intrata in vigoare in anul 2005 a discriminat prin art. 39 copiii care nu sunt ceruti in adoptie nationala intrucat a permis doar bunicilor cu domiciliul in strainatate sa-si adopte nepotii abandonati:
„Adoptia internationala a copilului care are domiciliul in Romania poate fi incuviintata numai in situatia in care adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare care domiciliaza in strainatate este bunicul copilului pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurii adoptiei interne.”
La sesizarea facuta de mai multe ONG-uri, Guvernul Romaniei a „modificat” legea adoptiei in martie 2009, schimband art. 39 cu art. 45, care permite doar rudelor pana la gradul al treilea adoptia internationala:
„Adoptia internationala a copilului care are domiciliul in Romania poate fi incuviintata numai in situatia in care adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare care domiciliaza in strainatate este ruda pana la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurii adoptiei interne.”
Proiectul Guvernului de modificare a legii adoptiei din martie 2009 a mentinut art. 45, desi din 2009 pana in prezent nici un copil nu a fost adoptat de catre rudele din strainatate pana la gradul al III-lea.
Prin amendamentele aduse de Senat, art.45 extinde sfera adoptiei internationale pana la rudele de gradul al patrulea:
„(1)Adoptia internationala a copilului cu resedinta obisnuita in Romania de catre o persoana/familie cu resedinta obisnuita in strainatate poate fi incuviintata numai in urmatoarele situatii:
a ) adoptatorul sau unul dintre sotii familiei adoptatoare este ruda pana la gradul al IV-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurii adoptiei interne;
b) adoptatorul sau unul dintre sotii familiei adoptatoare este si cetatean roman;
c) adoptatorul este sot al parintelui firesc al copilului a carui adoptie se solicita.
(2)Adoptia prevazuta la al.1, lit. b) poate fi incuviintata numai dupa o perioada de 2 ani, termen in care se realizeaza procedura de adoptie interna, precum si cea prevazuta la al.1, lit. a). ”
Uluitor: discriminarea copiilor abandonati care nu au rude pana la gradul al patrulea in strainatate, continua si ne intrebam: De ce doar copiii care au rude pana la gradul al patrulea in strainatate pot fi adoptati international si de ce, nu toti copii care nu sunt adoptati intern? De ce doar rudele copilului pana la gradul al patrulea cu domiciliul in strainatate pot sa adopte din Romania, de ce nu si familiile de romani cu resedinta in strainatate, sau familiile de straini cu domiciliul in U.E. sau in state membre semnatare ale Conventiei de la Haga, pe care Parlamentul roman a ratificat-o prin Legea nr.84/1994? Romania este stat membru U.E. din ianuarie 2007, singurul stat care nu respecta recomandarile Parlamentului European privind adoptia.

Stefan Caraiman

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.