Sinele de tramvai si-au gasit cumparator
Fierul vechi rezultat in urma lucrarilor de dezafectare a liniilor de tramvai din municipiul Brasov a fost scos la licitatie publica cu strigare, in vederea atribuirii contractului de valorificare a cantitatilor de metal.
Un numar de sase firme s-au prezentat la licitatia privind atribuirea activitatii de valorificare a 1.000 de tone de fier, rezultate in urma dezafectarii sinelor de tramvai. Firmele care realizeaza reparatii la strazi au demarat actiunea de indepartare a caii de rulare a tramvaiului, lucrarea fiind impartita pe zone, pentru a nu bulversa traficul rutier.
Criteriul utilizat pentru atribuirea contractului a fost pretul cel mai mare/tona. Acesta nu a putut fi, insa, mai mic decat pretul de pornire, respectiv 690 lei/tona, iar pasul de licitare pentru fiecare oferta a fost din 10% in 10%. Societatea care a fost desemnata castigatoare in urma licitatiei este Atra Eco SRL din Ceajna, care va avea de achitat pentru toata cantitatea de fier vechi suma de 863.000 de lei.
M.O.