SIRIA, PRĂBUȘIRE SAU RETRAGERE CONTROLATĂ?
Pentru a lămuri oarecum situația din Siria va prezentam două analize a unor autori români total deosebiți.
Ceea ce s-a petrecut în Siria pare o retragere controlată și un armistițiu.
Războiul sirian avea legătură cu cele două conducte de gaz care trebuiau să alimenteze Europa, conducta qatarezo-americană și cea iraniano-ruso-siriană.
Aparent, prin plecarea lui Assad, prima echipă a câștigat.
Lucrurile pot fi, însă, înțelese diferit, pornind nu de la capătul conductelor, ci de la coada lor, adică de la cei care ar trebui să primească gazul.
Aici, în Europa, se confruntă aceleași două echipe.
Faptul că războiul e în plină desfășurare în Europa arată că ultimele aranjamente nu sunt făcute.
Dar, într-o formă sau alta, Siria trebuie pacificată și e foarte posibil ca cele două părți să fi ajuns la o înțelegere.
Vom vedea.
Autor: Cristi Pantelimon
Sursa: facebook.com
Ați auzit de „Leul din Damasc”?
Da, așa era alintat Bashar al-Assad, cel care a primit cea mai înaltă distincție a Franței din partea lui Sarkozy, cel invitat cu pompă de către regina Elisabeta, cel pentru care Nancy Pelosi a zburat în Siria sau pentru care însuși Papa s-a deplasat acolo.
Superba și distinsa sa soție era denumită „A Rose in the Desert” de celebra revistă Vogue.
Brusc, toate acestea au căzut, undeva prin 2011. N-a mai contat nimic, nici măcar faptul că sub conducerea sa absolut toate minoritățile siriene trăiau în pace.
La un moment dat s-a luat decizia ștergerii sale de pe fața pământului.
Așa s-a umplut Siria de jihadiști – numiți pompos rebeli – trimiși din toate colțurile lumii, înarmați de americani și israelieni și având suportul logistic deplin al Turciei.
Așa arată istoria: infectă.
Singura vină a lui Bashar al-Assad a fost aceea de a se afla la putere atunci când stăpânii lumii au hotărât că mai au ceva crime de făcut. Păcat!
Încă un erou care va muri necunoscut.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: facebook.com