Siria Update – pentru o înțelegere mai bună a evenimentelor și situația actuală
După instaurarea conducerii jihadiste a țării, dacă am încerca să facem o categorisire a țărilor în funcție de implicarea lor acolo, am avea trei categorii: insiderii, adică cei care știu exact ce se întâmplă, indiferenții, adică cei care n-au nicio treabă cu Siria(de ex. Brazilia) și netoții, adică cei care au impresia că știu cu ce se mănâncă „ciorba siriană”, fără a înțelege absolut nimic din fenomen.
Siria din perspectivă… multipolară
O să vă descriu pe rând fiecare categorie pentru a înțelege mai bine care-i situația din Siria.
Începem, desigur, cu insiderii. Și aceștia, la rândul lor, se împart în două categorii: vizibilii și fantomele. Cel mai vizibil insider este Turcia. Ei au fost vioara principală. E interesant de înțeles că peste ceva vreme se va dovedi că Siria este punctul de pornire al resetării relațiilor internaționale.
Siria este primul teritoriu în care treburile s-au judecat din perspectivă multipolară. De aceea Turcia este vioara întâi: a tranșat o problemă în sfera sa de influență. Celălalt insider este Israelul care, în mare, face ceva similar. Cu toate că mulți văd în ceea ce se petrece „dovada” că se formează fantasma numită Marele Israel, în realitate Turcia a pus un mare stop Israelului. Desigur, profitând de instabilitate, Israelul s-a împins și mai adânc în interiorul Siriei, dar lucrurile nu vor rămâne așa.
Ce s-a întâmplat cu rușii și cu americanii?
Rusia a abordat cât se poate de pragmatic problema. Bashar al-Assad a mers pe o idee de „regim pur”, nemilos cu cei care au trădat. Problema sa a fost dată de faptul că susținătorii i se împuținau, iar adepții îi erau epuizați după o atât de lungă perioadă de război. Putem spune că inclusiv Bashar al-Assad era epuizat și, probabil, de aici venea și radicalismul său.
Care era perspectiva Rusiei?
O continuare cu linia președintelui legitim al Siriei ar fi condus-o către o situație de zugzwang, pe care a experimentat-o în Afganistan în perioada URSS, o greșeală pe care nu o mai poate repeta. De aceea a tranșat situația diplomatic. A acceptat tacit „sfera turcă de influență”, probabil cu negocierile de rigoare în ceea ce privește prezența sa acolo.
Mai e un aspect: Rusia a înțeles din experiența sa afgană că toate conducerile jihadiste, după delirul de început, pot fi parteneri viabili. De aceea acum preferă să tacă, dar, după cum vedem, trupele sale se mișcă destul de sigur pe teritoriul sirian și există contact diplomatic cu noua conducere de la Damasc.
Rămânem cu situația sub observație, însă vă spun cât se poate de clar că veți avea o surpriză în ceea ce privește cooperarea Rusiei cu regimul care se va instaura la Damasc(dacă se va instaura un regim stabil!).
Cu toate că americanii bagă capul în poză și clamează victoria, în realitate sunt exact cum erau de curând în Afganistan. Trebuie să apere o forță eterogenă și puțin populară printre puterile zonei – am numit kurzii – dar, în același timp, trebuie să-și justifice prezența acolo, prezență care e din ce în ce mai fragilă.
Cum Rusia nu mai e dușman ci, din contră, are canale directe de negociere la vârful jihadiștilor, americanii sunt cei care sug sângele Siriei, iar chestiunea aceasta nu poate fi acceptată prea mult timp.
Pentru a funcționa, noul regim are nevoie de bani, iar banii îi vin din petrol care, pe moment, se află sub exploatare americană.
Cât credeți că va mai fi tolerată situația?
Israelul pozează, de asemenea, în câștigător al ecuației siriene, doar că, pe termen mediu și lung se va dovedi o victorie amară.
Pe termen scurt observăm cum se împing arbitrar în teritoriul sirian, bazându-se pe controlul pe care-l au asupra unor membri de vârf ai jihadiștilor. Însă se va dovedi o iluzie.
Salafismul victorios este fix șarpele pe care l-au crescut la sân sau, dacă vreți, înșelătoria supremă a Arabiei Saudite. Abia acum, după eliminarea regimurilor din Siria și Libia – care nu puteau fi manipulate islamic – Israelul s-a înconjurat strict de dușmani, căzând într-o teribilă capcană istorică.
Eu unul cunosc bine cum funcționează viclenia orientală și cum arabul întoarce foaia radical atunci când și-a pietrificat poziția.
Cam asta urmează pentru Israel motiv pentru care încep să cred din ce în ce mai mult în linia grupurilor ultraortodoxe evreiești care au arătat permanent cu degetul spre greșelile conducerii, acuzând că toate erorile vor conduce spre împlinirea „profeției noului genocid al evreilor”.
Practic, bucurându-se de victorii futile, Israelul a intrat într-o capcană istorică din care nu știu cum va ieși.
Iranul pare pe moment un perdant clar deoarece, prin tranșarea situației de către Turcia, își pierde, în primul rând, culoarul către Liban, dar și protecția șiiților de pe teritoriul sirian. Părerea mea este că încă se negociază menținerea unei sfere de influență iraniene în Siria. Urmează inclusiv o întâlnire la nivel înalt la care se va discuta situația.
Chiar dacă Erdogan e „sevrat” de puterea care simte că-i crește, știe că în zonă e un echilibru sensibil. De asemenea, unitățile de elită ale statului sirian, împreună cu mai multe grupări paramilitare șiite, deja au edificat o gherilă siriană care luptă împotriva jihadiștilor. Cumva, acum Erdogan se vede atacat cu tacticile pe care slujbașii săi le-au folosit împotriva lui al-Assad.
Pentru a nu-și complica situația trebuie să cedeze către Iran Siria șiită, la pachet cu un traseu terestru necesar comunicării cu Libanul. Oricum, ca idee, pe moment Iranul are un rol perdant, iar asta a condus la radicalizarea sa. De partea cealaltă, Israelul se crede puternic și nu m-ar mira dacă s-ar apuca, la modul absolut aberant, să mai facă vreo operațiune în Iran. În acest caz, vă spun sincer că Orientul ar exploda. Nervii sunt întinși la maxim în Iran și nu e deloc bine!
Am epuizat situația insiderilor? Nicidecum deoarece n-am vorbit despre fantome. Vă voi spune că cea mai importantă fantomă a actualei stări de fapt este China. Existența unei facțiuni uigure i-a atras atenția și monitorizează situația cu extrem de mare atenție. Aici se vede echilibrul precar: cu toate că Turcia e vioara întâi în zonă, China și Rusia pot distruge instantaneu Turcia din punct de vedere economic. De aceea baletul lui Erdogan e unul cu multă echilibristică!
Despre indiferenți nu are sens să discutăm, dar e extrem de important să vorbim despre netoți. Care sunt aceștia? Uniunea Europeană și Regatul Unit. Nici UE și nici Anglia nu înțeleg ce se petrece în Siria, nu au contacte în zonă, dar chibițează prostește de pe margine.
De altfel, sunt cele două zone care vor fi lovite radical de noua ecuație orientală. Trecerea inconștientă a jihadiștilor din zona nefrecventabilă în cea frecventabilă – operată la nivel politic atât în UE cât și în Anglia – este o prostie fără margini. Confruntate cu o imigrație musulmană din ce în ce mai radicalizată, cele două așa-zis sfere de influență și-au cam semnat condamnarea la moarte.
Nu pot să înțeleg bucuria tâmpă a europenilor în fața picării lui Bashar al-Assad. Cât timp el a fost la putere, în Siria a existat stabilitate. Acum Siria se alătură celorlalte zone care exportă în Europa și Anglia salafism radical, chestiune care se va dovedi explozivă în viitorul apropiat.
Tot Vestul Europei este sortit unei înfrângeri istorice din partea Islamului. De-a lungul timpului Islamul a avut mai multe părți din Europa, dar o invazie precum cea la care asistăm în prezent n-a existat niciodată.
Charles de Gaulle a intuit-o, dar a avut urmași idioți care n-au făcut altceva decât să se afunde în capcana istoriei. Sunt ferm convins că „Marea revanșă islamică” se va produce în timpul vieții noastre, la fel cum sunt convins că Vestul nu mai are nicio armă capabilă să-l protejeze.
Creștinismul era principalul său scut, principalul vector care i-a asigurat fulminanta dezvoltare.
Abandonând creștinismul, Vestul a jucat rolul prostului care-și taie creanga de sub picioare.
Ce trebuie să reținem din articolul de azi?
În primul rând că Siria este prima zonă din lume care se negociază după principiul multipolarității.
În al doilea rând că ceea ce urmează este o redefinire a sferelor de influență. Nu vor mai fi puteri mondiale, ci regionale, de putere mai mare sau mai mică.
Apoi trebuie să înțelegem că o mare parte din Europa urmează să devină nu sferă de influență, ci aflată sub sfera islamică de influență. Va fi, probabil, cea mai mare răsturnare de situație din istorie.
Noua lume care se așează unora li se pare mai justă, dar să știți că poate fi uneori chiar mai necruțătoare decât cea care a fost.
Credeți-mă, nu exagerez. Iar pentru noi e o veste proastă, teribil de proastă!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com
