Socurile electrice stimuleaza abilitatile matematice
Stimularea creierului cu un curent electric slab imbunatateste abilitatile matematice pe o perioada de pana la sase luni, fara sa influenteze alte functii, au descoperit cercetatorii de la Oxford, citati de LiveScience.
Aceste rezultate ar putea contribui la tratarea persoanelor care au dizabilitati matematice moderate sau grave si a celor care si-au pierdut abilitatea de a folosi numerele ca urmare a unui accident cerebral.
“Nu sfatuiesc oamenii sa-si faca socuri electrice, dar suntem foarte incantati de potentialul rezultatelor noastre”, a declarat cercetatorul Roi Cohen Kadosh.
Persoanele cu dizabilitati matematice nu se pot descurca in cele mai simple situatii, cum ar fi intelegerea etichetei unui produs sau numararea restului la magazin. “Stimularea electrica nu te face Albert Einstein, dar, daca avem succes, vom reusi sa ajutam unii oameni sa se descurce mai bine cu matematica”, a adaugat cercetatorul.
Cercetatorii au utilizat o tehnica non-invaziva de stimulare a creierului prin care se aplica un curent electric slab in mod constant de-a lungul unei perioade de timp pentru a accelera sau a reduce activitatea neuronilor. In ultimul deceniu, aceasta tehnica s-a dovedit benefica pentru o varietate de probleme a creierului, de exemplu in cazul celor care au suferit un accident cerebral.
In cadrul cercetarii, Cohen Kadosh si colegii sai au aplicat aceasta tehnica lobului parietal, o regiune a creierului esentiala pentru intelegerea numerelor. Cei cinci studenti care au primit acest tratament aveau abilitati medii la matematica si au fost rugati sa invete o serie de numere artificiale – noua simboluri pe care nu le mai vazusera si despre care li s-a spus ca reprezinta diferite magnitudini. Ei au fost stimulati electric de-a lungul a sase zile.
Cercetatorii au evaluat, apoi, abilitatea studentilor de a diferentia daca un numar artificial este mai mare sau mai mic decat altul si i-au pus pe subiecti sa aranjeze in ordine numerele. Experimentul a dovedit ca stimularea electrica a creierului a imbunatatit abilitatea studentilor de a procesa numerele, abilitate care a durat sase luni ulterior.