Spitalul Județean de Urgență Brașov beneficiază, cu rezultate foarte bune, de ,,Programul de tromboliză”
Programul de tromboliză este o noutate în domeniul medical, el servind pentru recuperarea pacienților afectați de accident vascular – cerebral. Tehnica a fost extinsă la nivel național, după cum a precizat Sorina Pintea, ministrul Sănătății : ,,Programul și-a dovedit eficiența, mulți pacienți care au beneficiat tratament intervențional în caz de AVC fiind recuperați. Din această cauză, împreună cu specialiștii am decis extinderea acestuia la nivel național. Tratamentul acut farmacologic și intervențional reprezintă principalul mijloc de reducere a dizabilitatii importante asociate accidentului vascular celebral (AVC)”
În cadrul acestui program, medicii introduc practic o substanță în artera de la nivel cerebral înfundată (ceea ce cauzează AVC-ul ischemic), care dizolvă cheagul, iar funcțiile afectate sunt recuperate. Datorită acestei tehnici medicale, 17 pacienți care au ajuns paralizați la spital, după ce au prezentat simptomele specifice unui accident vascular cerebral au fost salvați, de medicii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în ultimele trei luni.
Simptomele unui accident vascular cerebral
Potrivit dr. Cristian Falup Pecurariu, șeful secției de Neurologie din cadrul spitalului, vital în cazul unui AVC este timpul. Adică, încă de la primele simptome, pacientul trebuie să ajungă la spital, iar dacă se intervine în primele 4 ore și jumătate, maxim, recuperarea are un procent foarte mare de reușită. Simpotomele care trebuie să îi pună în alertă pe pacienți și pe cei din jurul lor sunt: paralizie – cel mai important simptom, probleme de vorbire (sau dacă pacientul nu poate vorbi deloc), probleme de sensibilitate, amorțeli pe o parte a corpului, precum și probleme de coordonare (pacientul nu poate, de exemplu, să țină un pahar în mână). Dacă un pacient este adus după 5 ore de la primele simptome manifestate, pacientul nu mai este eligibil pentru programul de tromboliză.
Din toamnă, după ce va ajunge și Angiograful bi-plan, se va putea interveni și în cazul pacienților aduși la spital după 4 ore și jumătate de la primele simptome. În aceste cazuri se va face tromboliză mecanică, respectiv artera înfundată se va putea desfunda cu ajutorul unui instrument, o procedură asemănătoare stentării.
D.D.