Sport : Brașovul, sub perspectiva de avea CINCI ECHIPE în viitoarea ediție a cupelor europene intercluburi!
Senzațional : acum, Clubul Sportiv Corona Brașov are CINCI echipe cu mari șanse să se claseze, în sporturile de echipă, în ediția viitoare a cupelor europene!
Este vorba despre hamdbal, volei feminin, masculin, baschet și, desigur, hochei.
Toate echipele sunt în partea superioară a clasamentelor și după felul cum joacă, sunt susceptibile să reprezinte Brașovul și România în ediția viitoare a competițiilor europene. Aceasta, în ciuda faptului că managerul sportiv general de la Corona, Alexandru Dedu, a fost ALUNGAT (i s-a ordonat să plece până la sfârșitul anului), fără discuții, imperativ, autoritar, de la echipă, cu toate că acest club sportiv obținuse rezultate senzaționale, cu echipele formate cu numai un an și jumătate înainte de performanțe…Este vorba despre două titluri naționale, un titlu de Cupa României, plus prezențe în play-off-urile campionatelor! Nicăieri și nicicând în România, o echipă a câștigat titlul național la un an și jumătate de la apariție (Corona Brașov, volei masculin) ! Ca să nu mai vorbim despre o sumedenie de medalii la scrimă, partinaj artistic, patinaj viteză, înot etc…
Să fie foarte clar…aici vorbim strict despre SPORT și performanțe. Despre eventuale încălcări ale legii, instituțiile abilitate vor trebui să facă lumină…Ori, performanțele au fost unicat, pentru că Brașovul sportiv nu le-a mai atins. Au fost și (încă) sunt sportivi de excepție, antrenori și conducători de secții de mare valoare și cu experiență, cu toții făcând istorie…Din punct de vedere sportiv, Brașovul a înregistrat un boom inegalabil, clubul având un buget, întrecut ca valoare de multe alte cluburi naționale! Dar, toate acestea nu se văd, pentru că există o incredibilă înverșunare, întreținută și de presa obedientă, arondată sistemului, după tipicul bramburelii naționale din ultimul timp! Se aude ca aceste sporturi vor fi decapitate, pentru că nu-i așa, nu sunt destui brașoveni în echipele respective…Așa ceva nu există! De-a lungul anilor, sportivii brașoveni au plecat spre alte zări, pentru că aici nu aveau ce să facă! Credeți că vor reveni acasă pentru doi lei? Au prins contracte bune pe oriunde și le este bine! Bravo lor! Credeți că echipa CSM București, campioana națională la handbal, pe care am văzut-o acum două zile în lupta aprigă cu Corona Brașov, are un buget de 2 lei? Credeți că toate jucătoarele de acolo sunt din București??? Așa ceva nu există, nu se poate și nu se poartă…Dar, așa ceva nu se vrea știut sau cunoscut. Sportul brașovean de performanță se va topi, încet dar sigur….Cum va fi asta, dacă vom avea la primăvară-vară, să zicem, patru echipe calificate în cupele europene? Și vă spun asta, ca unul care simte aceste lucruri, după peste 30 de ani de activitate în presa sportivă? Totul se va face pe nesimțite, pe șest, fără resentimente, doar pentru a satisface propria voință și obediența calificată! O întrebare : cu ce se va ,,mobila’’atunci viitoarea sală polivalentă din Brașov, cu ce sporturi, cu ce echipe de performanță?? Sau, se va opri construcția obiectivului respectiv, pentru că, nu-i așa, nu mai sunt finanțe….
D.D.
marș mă.