Spovedania lui Vantu din Joia Mare
Oferta in exces la puscarie in ajunul Pastelui. Desi pentru un montaj pascal reusit in interpretarea justitiei ar fi fost suficienti doi talhari, numarul celor candideaza la rastignire mediatica a dat pe-afara in aceste zile. Din Statele Unite tocmai a sosit pachet Necolaiciuc, devalizorul CFR, pe care procurorii l-au adus cu avionul. Curat afront, cand omul isi castigase dreptul sa calatoreasca tot restul vietii intr-un tren personal poleit cu aur. Ca numai asa s-ar justifica achizitiile demente pe care le-a facut din banii companiei, cu care a cumparat la preturi exorbitante nimicuri de infrastructura feroviara pana a ajuns la fundul sacului. Din Jakarta a sosit de curand si fosta mana dreapta a lui SOV in devalizarile de la FNI, Nicolae Popa, pe care Sorin Ovidiu Vantu il intretinea in strainatate, la mare distanta de justitie. A fost recuperat de pe calea pierzaniei si fostul militian Dinel Staicu, cel caruia actualii militieni la fel de imbecili din sistem i-au permis sa-si schimbe numele si sa o stearga din tara cu doar cateva zile inainte de data la care trebuia sa fie umflat pentru o gaura de vreo 11 milioane de euro data statului. Tripleta a fost contemplata pe nedrept inainte de sosirea la loc racoros a lui Vantu, care chiar a jucat, daca nu cumva mai joaca inca rolul de Dumnezeu al afacerilor subterane din Romanika. Fragmente din conversatia pe care SOV a avut-o cu Sebastian Ghita, managerul postului Realitatea TV, sunt edificatoare si pot oricand scrie Biblia mogulului de pe la noi. Franturi din intelepciunea si expertiza mediatica a (inca) patronului Realitatea ne-au parvenit cu ocazia unor scurgeri precedente din convorbirile avute cu diversi angajati. S-au gasit atunci unii comentaci care sa declare ca ar putea preda cursuri la universitatile media numai cu dialogurile mogulului si directivele acestuia catre supusi, mustind de arta jurnalistica si geniu managerial.
Ultimele spicuiri din zicerile d-lui Vantu, wiki-likefiate de procurori catre presa, nu mai sunt la fel de joviale ca primele. Invataturile magistrului Vantu catre invatacelul Ghita, inregistrate pe ascuns de acesta, vor fi, la finalul anchetei, parte a unui gros manual de practici mafiote, pe care SOV le-a dezvaluit cu un aplomb la fel de imbecil ca fuga lui Dinel Staicu tocmai in Ungaria, ca sa scape de mana legii romane. Se prea poate ca amenintarile cu moartea, adresate lui Ghita in limbajul metaforico-interlop al lui Vantu sa nu fi starnit curiozitatea procurorilor cat a facut-o recapitularea faptelor criminale pe care le-ar fi savarsit Vantu. Racketi impuscati cu sutele, dusmani ingropati pe dealurile Moldovei, gloante suierand pe la urechile celor care au stat in calea marilor lui interese de afaceri – ar putea fi doar un thriller de Ferentari din mintea cavernoasa a lui Vantu. Dar ar putea fi si o confesiune nesperata, facuta cu siguranta unuia convins ca n-are ce sa i se intample din partea unor autoritati de care si-a ras toata viata.
Revenind la sceneta pascala cu rastignirea lui Vantu, ultimul lucru pe care si l-ar putea dori mogulul confesiv ar fi un procuror cu frica lui Dumnezeu. Habotnic fiind, anchetatorul ar putea sa ia delirul verbal al lui SOV nu ca pe o turuiala de rechin batran balacindu-se in spa-ul personal cu pestisorul Ghita, ci ca pe spovedania din Joia Mare.
Vifor Rotar
