Sprijinul pentru producatorii agricoli, suplimentat
Guvernul a suplimentat cu 85 de milioane de lei suma destinata acordarii ajutorului de minimis pentru producatorii agricoli care au infiintat culturi de toamna in 2008 si s-au incadrat in prevederile legale, stabileste o hotarâre adoptata in sedinta de astazi.
Resursele financiare necesare punerii in aplicare a deciziei de astazi a Guvernului vor fi asigurate de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), pe anii 2008 si 2009.
De prevederile actului normativ vor beneficia aproximativ 300.000 de fermieri, care vor primi un sprijin financiar de 200 lei/hectar pentru culturile agricole infiintate in toamna anului trecut.
Informatii de background:
Masura a fost necesara ca urmare a faptului ca HG nr. 1153/2008 stabilea valoarea resurselor financiare alocate ajutorului de minimis in 2008 la 235.715,0 mii lei, insa acelasi act normativ preciza, la alin (1) ca „se acorda sprijin financiar de 200 lei/ha pentru o suprafata pe care se infiinteaza culturi de toamna de minimum 1 ha, pâna la maximum 120 ha inclusiv, pe exploatatie”. Astfel, suma ajutorului de minimis, calculata la 200 lei/ha, era suficienta pentru o suprafata de totala de 1178,6 mii ha, in conditiile in care, in toamna anului 2008, s-au infiintat astfel de culturi pe o suprafata de circa 2850,0 mii ha, dupa cum reiese din datele operative ale MAPDR.
Ajutorul de minimis in sectorul productiei agricole se acorda de catre statele membre ale Uniunii Europene in baza „Regulamentului (CE) nr. 1.535/2007 privind aplicarea art. 87 si 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis in sectorul productiei de produse agricole”.