SRI trebuie reconstruit de la 0 cu sprijinul specialiștilor patrioți aflați în...

SRI trebuie reconstruit de la 0 cu sprijinul specialiștilor patrioți aflați în slujba României!

1 39

„Observ că domnul general Rog s-a ținut de cuvânt cu promisiunea că Serviciul Român de Infractori va intra cu bocancii peste alegeri”, Dinu Popescu.

Observ că domnul general Rog s-a ținut de cuvânt cu promisiunea că Serviciul Român de Infractori va intra cu bocancii peste alegeri dacă vor apărea candidați incomozi pentru Sistemul Securist.
Astfel, deși în ultimul an majoritatea clipurilor mele de pe TikTok au trecut lejer de câteva mii/zeci de mii de vizualizări/clip, unele ajungând la +1milion, de când am anunțat că am acceptat să candidez la alegerile parlamentare din acest an pe listele Partidul PPR, locul 1 la Camera Deputaților, județul OLT, postările mele se ridică tot mai greu, ultima având sub 100 de vizualizări.
Îmi propusesem să mă ocup de un proiect de reformare a SRI-ului, astfel încât să devină, cum ar fi firesc, o structură a statului aflată sub control democratic (nu un stat în stat), o instituție în folosul DEMOCRAȚIEI, suveranității noastre și siguranței naționale a României și românilor, însă acum înțeleg că la acești odioși securiști n-ai ce să reformezi. Urlă securismul în ei!
Actualul SRI trebuie demantelat, reconstruit de la 0 cu sprijinul unor specialiști patrioți aflați în slujba României, nu prosternați în fața șlițului „partenerului strategic”.
Este imperios ca actualii generali aflați la conducerea Sistemului Securist, dar și foștii (alde Coldea&Dumbravă), să fie anchetați și condamnați pentru toate sinistrele turpitudini comise din birourile de pe Strada Jandarmeriei, pentru că au transformat România în Securistan și au contribuit la acest lugubru festival al trădării României și românilor. Curând, aceste patibulare personaje vor înlocui epoleții cu treningul de deținut.
Băieți, pe mine NU mă intimidați, NU mă puteți nici șantaja, nici cumpăra. Pe mine NU mă opriți. Asta e promisiunea mea, băi, generalilor securici.
Sunteți doar o gloată de țuțeri speriați, frustrați și penibili. Hai sictir!

Autor: Dinu Popescu 
Sursa: facebook.com

COMENTARII

  1. daramat , dat cu var nestins , si adusi patrioti nu moluste slugarnice , felicitari dinu popescu ! rusine dinu patriciu !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.