Start în ediţia a 44-a a ,,Raliului Braşovului”

Start în ediţia a 44-a a ,,Raliului Braşovului”

0 763
A devenit o tradiţie ca ,,Tess Rally”, adică ,,Raliul Braşovului”, să fie an de an prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri. Aşa se întâmplă şi acum, când a 44-a ediţie a competiţiei găzduită cu regularitate de oraşul de sub Tâmpa, ia startul.
Raliul propriu zis începe astăzi, 27 martie, odată cu prima probă specială, ,,Ludovic Balint”, pe traseul Braşov – Poiana Braşov, în lungime de 10,4 km, prima maşină urmând să ia startul la ora 16,33.
La ediţia din acest an, Raliul Braşovului are nouă probe speciale, cuprinzând zone de tradiţie în acestă competiţie, precum Pârâul Rece, Râşnov, Babarunca, Cheia. Raliul se va încheia sâmbătă, odată cu festivitatea de premiere, la Aro Palace ) ora 21,00). Organizatorii, oficialităţile locale, reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei, ISU şi sponsorii, au susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia au detaliat măsurile care au fost luate, pentru ca această competiţie să se desfăşoare normal, fără incidente.
De asemenea, au fost prezenţi trei piloţi, printre care şi braşoveanul Dan Gârtofan, care şi-a reafirmat intenţia de a lupta pentru un nou titlu naţional.
La startul competiţiei vor fi prezente 45 de echipaje.
 
Restricţii de circulaţie
Cu ocazia desfăşurării Tess Rally 44 prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, mai multe segmente de drumuri naţionale din judeţele Braşov şi Prahova vor fi închise traficului rutier, în intervalele orare ce coincid cu desfăşurarea probelor speciale.
 
Vineri, 27 martie
* Drumul Naţional 1E, tronsonul dintre Braşov – Poiana Braşov, va fi închis circulaţiei publice, în intervalul 15:00 – 18:00
* Drumul Naţional 73A, tronsonul dintre Predeal – Râşnov, va fi închis circulaţiei publice, în intervalul 15:30 – 18:30
* Bulevardul Eroilor şi strada Piaţa Teatrului din Braşov, circulaţia va fi restricţionată în intervalul 19:00 – 23:00
 
Sâmbătă, 28 martie
* Drumul Naţional 73A, tronsonul dintre Predeal – Râşnov, va fi închis circulaţiei publice, în intervalul 08:00 – 11:00 şi 15:30 – 18:30
* Drumul Naţional 1E, tronsonul dintre Râşnov – Poiana Braşov, va fi închis circulaţiei publice, în intervalul 08:30 – 11:30
* Drumul Naţional 1A, tronsonul dintre Săcele – Cheia, va fi închis circulaţiei publice, în intervalul 10:15 – 16:00
* Drumul National (DN) 1E, tronsonul dintre Braşov – Poiana Braşov, va fi închis circulaţiei publice, în intervalul 16:00 – 19:00.
 
Dorin Duşa
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.