Statul român ar urma să achite o sumă colosală „investitorilor” de la Roșia Montana, firma canadiană Gabriel Resources”
Cei aflați acum la putere se lamentează toți că tocmai se pierde un proces la Curtea de Arbitraj din cadrul Băncii Mondiale (ICSID), de la Washington, în care Statul român ar urma să achite o sumă colosală „investitorilor” de la Roșia Montana, firma canadiană Gabriel Resources.
Eu, unul, nu am văzut încă pe site – ul ICSID vreo soluție. Deocamdată sunt doar zvonuri. Așadar, mass media propagă, în acest moment, știri false. Dar nu ne mai luăm noi de la d-astea …
Dar dacă nu ar fi zvonuri, ci fapte, atunci vina aparține multor politicieni, începând cu:
– Băsescu, Boc și Ponta, cei care nu mai pridideau prin 2006 – 2009 să susțină ce bine și minunat e ca aurul daco-roman de la Roșia Montana să fie exploatat cu cianură, fix de o societate care era, pe atunci, în stare virtuală de lichidare, pentru pierderi care depășeau de zeci de ori activul net contabil,
– miniștrii useriști ai culturii din guvernul zero, aka Cioloș,
– miniștri de finanțe din perioada 2016 – 2023, care nu au știut să aleagă avocații bunii și strategia corectă de apărare, precum și
– o sumedenie de tehnocrați care au visat la acel aur (pentru a-l pune în depozite la Londra și a-l uita acolo); de departe, cel mai notoriu și mai influent este eternul guvernator al BNR, Mugur Isărescu.
Eu nu mă îndoiesc că declarațiile publice de susținere a cianurării aurului de la Roșia Montana au fost utilizate ca probă în susținerea acțiunii reclamanților și că aceste probe au fost decisive.
Dacă va fi apărut catastrofala hotărâre arbitrală de care se vorbește pe înfundate și în orb (suma implicată este între 4 și 6,5 miliarde de dolari), atunci vina o să le incumbe tuturor acelora de mai sus, plus CSAT – ului, în frunte cu herr Iohannis.
Ca să nu mai vorbim că, retroactiv, bugetele enorme ale serviciilor secrete se vor fi dovedit complet inutile – nu se putea ca un asemenea proces să fie pierdut, nu se putea ca un asemenea continent de bani să se arunce în gaura neagră numită Gabriel Resoursces, căci procesul a fost o simulație de la începuturi. A fost făcut pentru a alimenta speculațiile de la bursa din Toronto, a fost finanțat de firme care se ocupă cu așa ceva și a fost clar uns pe la balamale (notă – un prim președinte al tribunalului arbitral, o tipă din China, a demisionat, probabil pe motiv de presiuni geo-politice). Iar aceste lucruri trebuiau știute de covârșitoarele servicii secrete „românești”, alea care se ocupă cu ingineria socială și cu combaterea corupției și cu evidența infectărilor cu covid și cu gestiunea alegerilor și cu selecția „elitelor” magistraturii care au dreptul exclusiv de a judeca procese în care sunt vehiculate „secrete de stat”. Și cu enorm de multe altele, minus siguranța națională.
Ce sper eu este ca, măcar acum, în cazul procesului cu Faizăr, unde ni se cer 550 de milioane de euro pentru 28 de milioane de doze de ser de “imunizare” complet inutil și în mare parte nociv, Statul român să nu mai selecteze „de urgență” aceleași veșnice case de avocatură care apar mereu fie ca avocați ai Statului român pierzător, fie ca avocați ai adversarilor Statului român, uneori sărind dintr-o barcă în alta pe parcursul aceluiași an.
Dacă vreți să știți despre ce/cine este vorba, dați un sărci pă gugăl: veți întâlni o sumedenie de anunțuri publice din care rezultă auto-laudele avocaților care au câștigat, pentru corporații, procese contra Statului român.
Bravo lor, dar există și o deontologie care spune că nu se poate suge de la n – șpe ugere, în același timp.
Hai Liberare!
Autor: Gheorghe Piperea
