Statul vrea să garanteze o parte din finanţarea proiectelor pentru PNDR

Statul vrea să garanteze o parte din finanţarea proiectelor pentru PNDR

0 239
 
Secretarul de Stat în Ministerul Agriculturii (MADR), Valentin Soneriu, a susÅ£inut în plenul Camerei DeputaÅ£ilor un proiect de lege care propune ca fermierii să beneficieze de garanÅ£ii de la stat pentru proiectele cu finanÅ£are nerambursabilă din Programul NaÅ£ional de Dezvoltare Rurală (PNDR) ÅŸi Programul OperaÅ£ional pentru Pescuit.
Proiectul de lege prevede posibilitatea ca o parte a garanţiilor solicitate beneficiarilor Fondului European Agricol (FEADR), de către Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit să fie acordate de fondurile de garantare naţionale.
„Acest proiect rezolvă probleme stringente legate de scrisorile de garanÅ£ie în sensul că le permite acestora ca o parte din garanÅ£iile solicitate să fie acordate de fondurilor de garantare naÅ£ionale”, spune Valentin Soneriu.
Sumele alocate garanÅ£iilor se stabilesc prin convenÅ£ii încheiate între MADR ÅŸi fondurile de garantare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare din domeniul achiziÅ£iilor publice.
Vor putea primi garanÅ£ii beneficiarii privatÅ£i ai măsurilor 121 “Modernizarea exploataÅ£iilor agricole”, 123 „CreÅŸterea valorii adăugate a produselor agricole forestiere”, 312 „Sprijin pentru crearea ÅŸi dezvoltarea de microîntreprinderi” ÅŸi 313 „Încurajarea activităţilor turistice” din PNDR.
Garantiile acoperă maximum 80% din valoarea finanţării acordate, iar diferenÅ£a până la valoarea acesteia se asigură de beneficiar.
 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.