Steagul Covasnei oficializat de ÎCCJ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJ) a anulat, printr-o hotărâre definitivă, decizia în primă instanţă prin care Tribunalul Braşov a anulat Hotărârea Guvernului privind aprobarea modelului pentru steagul judeţului Covasna, adoptată în iunie anul trecut, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Minuta sentinţei pronunţată, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a fost publicată, marţi, pe site-ul instituţiei.
ÎCCJ a admis recursurile formulate de pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Covasna împotriva sentinţei Curţii de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în primă instanţă.
A constatat că acţiunea formulată de reclamantul Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, prin care se contestă steagul judeţului Covasna, este neîntemeiată şi a anulat hotărârea Curţii de Apel Braşov. ÎCCJ admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Asociaţia “Sepsireform”, în schimb respinge cererea de intervenţie formulată de intervenienta în nume propriu Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), care luptă împotriva utilizării limbii şi simbolurilor maghiare.
Sándor Tamás, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că hotărârea pune capăt mai multor ani de luptă într-un caz simbolic, în care “cuţitul a ajuns deja la os”.
Potrivit acestuia, Consiliului Judeţean Covasna şi-a adoptat simbolurile cu mulţi ani în urmă, pe baza Legii drapelului, adoptată în timpul unei foste guvernări a UDMR.
„În timp ce constatam cum Guvernul aproba rând pe rând simbolurile comunelor, oraşelor şi judeţelor cu majoritate românească, al nostru a fost lăsat la fundul unui sertar, de unde nu a mai fost scos timp de şase ani.
Prezenţa UDMR la guvernare a fost importantă, nu doar pentru dezvoltare, ci şi pentru că Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, a scos aceste dosare îngropate şi le-a adus în faţa Guvernului, unde au fost luate deciziile necesare. După care, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, într-un mod ruşinos, a intentat un proces împotriva Guvernului, puţin şi împotriva noastră, şi am mai stat în instanţă încă un an până am ajuns la hotărârea de faţă. Bunicul meu m-a învăţat să fiu modest şi reţinut în astfel de cazuri. Dar când văd ce ne-au făcut de-a lungul deceniilor, le răspund acuzatorilor cu vorbele scriitorului Tamási Áron: Vă puteţi obişnui şi cu adevărul!”, a declarat politicianul UDMR.