Stephan Ludwig Roth – un martir al Transilvaniei, executat de criminalii lui Kossuth!
Născut la Mediaş, a urmat studiile liceale la Sibiu şi cele superioare, de teologie, la Tübingen. Suplimentar a urmat cursuri de fizică, chimie, matematică, psihologie şi pedagogie. La 4 iulie 1820 a obţinut titlul de doctor al universităţii din Tübingen, susţinând o teza revoluţionară pentru vremea aceea, “Esenţa statutului”. Din 1818 până în 1820, fost colaborator pedagogului elveţian Johann Pestalozzi, la şcoala specială de la Yverdon, unde şi-a însuşit ideile iluminismului, dar şi o teză modernă atunci, a „egalităţii limbilor şi naţionalităţilor”.
Întors în Transilvania, Stephan Ludwig Roth a fost numit profesor şi director al liceului săsesc din Mediaş. Dar a fost înlăturat din învăţământ (1834) pentru convingerile sale. Apoi a devenit pastor. Aşa a cunoscut problemele ţărănimii, a a sărăciei iobagilor ideosebi romani.
A susţinut, în scrierile sale, o mulţime de soluţii pentru eficientizarea agriculturii, cum ar fi comasarea suprafeţelor agricole mici, metode noi de prelucrare a pământului, cultivarea plantelor industriale, introducerea plugului de fier, înfiinţarea de ferme-model, dar şi construcţia de drumuri sau căi ferate.
In 1842 Dieta de la Cluj era procupată (pentru maghiarizare) să legifereze limba maghiară ca limbă oficială de stat în Transilvania, în locul celei latine. Revoltat, Roth a scris în celebra broşură „Războiul limbilor în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.”.
Stephan Ludwig Roth a participat şi la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848 unde a văzut hotărârea zecilor de mii de ţărani da a sfărâma lanţurile iobăgiei şi de a cere drepturi politice pentru români. Articolul lui Stephan Roth despe Adunarea de la Blaj, purta titlul semnificativ, „Die Volksversammlung der Romanen in Blasendorf” (Adunarea romanilor de la Blaj), nefolosind termenul uzual german pe atunci, „Walachen” pentru „români”.
Când Dieta de la Cluj a votat, în 29 Mai 1848, unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând revendicările şi voinţa românilor majoritari în Transilvania, lui Roth i se părea „periclitată însăși existența națională a sașilor”. Într-o scrisoare adresată lui George Bariţiu, din 20 martie 1848, Roth sublinia: „Pentru mine, diversele naționalități nu sunt decât fragmente ale unui tot mai mare, iar furia luptelor pentru limbă o socotesc drept o decădere din umanitatea maltratată și pe cale de a apune în haosul atâtor rătăciri”.
În 21 octombrie 1848, Roth a fost numit în Comitetul de Pacificaţie de la Sibiu, din care făcea parte şi mitropolitul Şaguna, şi apoi comisar imperial plenipotenţiar în 13 sate de pe Târnave, fiind pentru frăţie, egalitate în drepturi, desfiinţarea iobăgiei fără răscumpărare plătită de ţărani, fără jafuri şi spânzurători.
Împreună cu protopopul Mediaşului, Ştefan Moldovan, a dispus încetarea obligaţiilor feudale (deziobăgirea) în 13 sate din zona Târnavelor. În faţa terorii dezlănţuite, chipurile în numele unei revoluţii , se comite primul genocid din Europa modernă – peste 40.000 de români sunt asasinaţi !! Un prilej impotriva lui Stephan Roth care este arestat în 21 aprili e 1849 şi condamnat de urgentza la moarte prin împuşcare de către „tribunalul de sânge” ale lui Kossuth, pentru asa -zisa „înaltă trădare”. Acest criminal a continuat să bată cărările lumii, «uitând» să mai aşeze câte o floare macar şi pe mormintele părinţilor săi, cu rădăcini slovaco-germane!! Ar fi trebuit să te reculegi şi-n Mediaş, la mormântul Eroului Sas, dar să si vizitezi, nu să ignori Monumentul «Stephan Ludwig Roth», ridicat la 20 mai 1853.
În semn de profunda căinţă. Şi tu,criminalule, dar şi comisarul tău guvernamental, Csányi László, şeful «Tribunalelor de sânge», alt călău, căruia i-ai transmis ordinul de arestare, petrecută chiar în timpul slujbei, în biserica din comuna Moşna! sa le spunem celor care se dau de ceasul morţii să-ţi facă statui, să dea numele tău unor străzi, să «boteze» chiar posturi naţionale de radio, in loc sa nu te evoce, să te lase să-ţi vindeci rănile vieţii, să-ţi ispăşeşti pedepsele lui Dumnezeu, pentru tot răul pe care l-ai făcut. Nu-ti meriti statui, şi nume de străzi, cărţi, şi roluri de erou în spectacole…” Deşi savantul Roth era văduv cu cinci copii minori, nu i-a acordat clementa fireasca marelui Erou sas, nedreapta sentinţa fiind executată la trei ore după pronunţare, ignorandu-se orice posibilitate de recurs !!
Asta au facut in 1848 revolutionarii unguri ai criminalului Kossuth Lajos in Transilvania!