Știam ca noi românii suntem altfel…
Știam ca noi românii suntem altfel , dar acum mi-e mai clar de ce :
- Retragerea aureliana in 271 en si valurile succesive de migratori a disipat orice formă de organizare statală care sa înlocuiască Imperiul Roman
- Relativa stabilitate a Imperiului Bizantin (roman de răsărit ) a fost un dezavantaj deoarece acesta NU a fost interesat de controlul ținutului Carpato-Danubian decât târziu ( secXIII)
- Dispariția Imperiului Roman de Apus a lăsat loc ambitiei noilor veniti germanici să aspire la reconstituirea Imperiului sub denumirea de Romano-German si sa folosească institutia papală (de la Roma) ca sigiliu in numirea noului împărat precum si a regilor vasali.
- Catolicismul si regii vasali noilor imparati romano-germani s-au extins in sec VIII-XIII in Europa de vest, de sud, de nord si de centru până in Polonia, Cehia si Ungaria, inclusiv Transilvania, Banatul si Severinul
- Taratul Vlaho-Bulgar a dominat zona balcanica in sec X-XII dar invazia pecenegilor si cumanilor turanici (popoare turce și uralo-altaice – n.r.),in sec XII-XIV le-a permis sa fondeze doua formatiuni statale: Moldova si Valahia de confesiune ortodoxă cu patriarh la Constantinopol , nu catolice subordonate papalitatii.
- Regatul „apostolic” Ungar a perseverat in a catoliciza popoarele înconjurătoare ( romani,ruteni,sarbi,croati,slovaci ) si au atins varful de maximă expansiune in 1867 cand au intrat in dualismul Austro-Ungar finalizat cu dezmembrarea imperiului si formarea a numeroase state nationale , printre care si România Mare
- Moldova si Valahia au ramase ortodoxe dar neglijate de patriarhia ortodoxa de la Istambul (Constantinopol ) si au fost vasale aproape 500 de ani Imperiului Otoman căruia i-au plătit tribut până in 1878
- Cum universitățile s-au dezvoltat in jurul episcopiilor catolice, ca centre de pregatire teologică încă din sec XI , si cum statele românești nu au fost catolicizate, NU am avut universităti decat laice din secolul XIX… adica nu am avut nici profesori, nici studenti in Moldova si Valahia. In Ardeal doar dupa 1700 cand imparatul Leopold al Austriei a permis infiintarea de biserici greco-catolice, romanii au avut acces la școli si universităti si au apărut primii intelectuali romani.
- Cultura si educatia era un lucru rar printre români, majoritatea fiind analfabeti, fapt care a dus la o slabă dezvoltare economica si spirituala si a creat un decalaj enorm fata de tările vest europene (catolice), din ce in ce mai emancipate incepand cu secolul XIX
- Aparitia Imperiului German in 1866 si ulterior disparitia Imperiului Otoman a fost o sansa de schimbare a macazului istoriei romanilor, maximizata de incoronarea ca rege in 1881 a unui print de sange german Carol I. Acesta ar fi trebuit sa accelereze integrarea noastră in valorile vest europene ceea ce s-a intamplat de abia dupa intrarea in NATO si UE dupa 2007 (teoreric, deoarece cei 500 de ani de balcanism si lipsă de iluminism cultural ne împiedică serios sa fim la nivelul așteptărilor…)
Autor: Dan Ioan Popp
Sursa: facebook.com
Păcăliciul de Dan Popp crede că românii nu cunosc istorie și ne vinde castraveți. Vorbește de germani când ”german” înseamnă frate bun în latină și scoate din pălărie popoare germanice. Germania a avut stat după România, când Bismark i-a unut cu sabia pe DEUTSCH = DACI. ”Nu-şi cunosc provenienţa, începuturile alemano-deutscho-germano-nemetzko-tedesco-teutonii, nici francezo-celto-galii, nici italienii, nici polonii, nici hungaro-maghiarii, nici bulgarii etc., pentru că nu-şi cunosc istoria.
Omul devine el însuşi când îşi cunoaşte istoria (12, p.142), de unde rezultă că cine nu-şi cunoaşte istoria nu ajunge la existenţă, ci rămâne în indistincţiune, în non existenţă.” Teutonii nu şi-au spus niciodată germani. Ar fi fost un nonsens să te numeşti pe tine însuţi frate.
De aceea nu s-a auzit pînă astăzi decît Ich bin Deutsch = Dac. Olandezii se numesc şi astăzi Daci (Dutch).
Nu se ştie pînă astăzi ce criterii determină calificarea de romanic, germanic, slav. Un început de criteriu ar fi limba. Dar în antichitate şi evul mediu nu existau diferenţe mari de limbă. Vorbitorul de latină vulgară se putea înţelege cu vorbitorul de teutonică sau theodiscă