Strategia lui Basescu contracarata in PE

Strategia lui Basescu contracarata in PE

0 220

Strategia lui Basescu contracarata in Parlamentul European
Liderii a trei din cele mai importante Grupuri politice din Parlamentul European au adresat o scrisoare Parlamentului Romaniei, prin care solicita respingerea catalogarii presei ca vulnerabilitate la adresa statului roman. In scrisoarea semnata de Martin Schulz – Liderul Grupului S&D, Guy Verhofstadt – Liderul Grupului ALDE si Daniel Cohn-Bendit – Liderul Greens/EFA, adresata presedintilor celor doua camere ale Parlamentului Romaniei si pentru informare, liderilor grupurilor parlamentare din Senat si Camera Deputatilor, se recunoaste dreptul suveran al Parlamentelor Nationale de a elabora legi. In acelasi timp, cei trei lideri reamintesc obligatia statelor membre de a adopta legi care sa nu vina in conflict cu valorile si normele juridice ale Uniunii Europene.

Deputatii europeni apreciaza ca includerea presei la capitolul vulnerabilitati in Strategia Nationala de Aparare „reprezinta nu doar un act nedemocratic, ci si o incalcare a art.11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a art.10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si a art. 6 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene”.

In scrisoare se mai atrage atentia asupra faptului ca „este in interesul bunei functionari democratice a institutiilor din Romania sa fie garantate si respectate drepturile si libertatile mass-media asa cum sunt ele definite in actele fundamentele ale Uniunii”. De asemenea „apreciem ca este interesul tarii dumneavoastra de a-si consolida credibilitatea in cadrul Uniunii Europene” se mai arata in scrisoare.

Scrisoarea Parlamentului European reprezinta un prim raspuns la cele doua petitii semnate de un grup important de jurnalisti romani si Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR), impreuna cu membrul sau afiliat Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind. Conform petitionarilor, includerea in Strategia Nationala de Aparare a presei ca vulnerabilitate la adresa statului reprezinta o incercare de rasturnare a sistemului democratic din Romania, fapt fara precedent in istoria recenta a Romaniei. Astfel, se solicita interventia institutiilor Uniunii Europene pentru retragerea prevederilor din SNAp, iar in cazul unui refuz din partea statului roman, petitionarii solicitau declansarea procedurii de infringement pentru incalcarea normelor europene.

Eurodeputatul Victor Bostinaru, membru al Comisiei de Petitii a Parlamentului European, considera ca „Parlamentul European a demonstrat inca o data faptul ca apara interesele cetatenilor in fata unor abuzuri si a unor abateri nedemocratice”.
„Am speranta ca Parlamentul Romaniei va lua in considerare pozitia Parlamentului European si va respinge acel paragraf din Strategia Nationala de Aparare. Pentru oricare alta decizie exista riscul ca Romania sa primeasca sanctiuni din partea Uniunii Europene” a conchis eurodeputatul.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.