SUA au transmis un avertisment Ungariei privind politic
Ungaria trebuie să restaureze bunele relații cu Ucraina și să nu încerce să blocheze cooperarea Kievului cu NATO, a declarat ambasadorul SUA la Budapesta, David Cornestein, citat de Reuters.
„Dacă Ucraina nu reușește, Ungaria va fi în prima linie a agresiunii rusești”, a declarat diplomatul american în fața unei Comisiei parlamentare maghiare.
Potrivit acestuia, Ungaria ar trebui „să determine prioritățile alianțelor”, deoarece Rusia reprezintă o nouă amenințare pentru Europa.
„Acum, mai mult ca niciodată, Rusia testează Occidentul”, a spus Cornestein.
„Suntem convinși că pentru aliații NATO cel mai bun mod de a promova reformele in Ucraina este dialogul cu Ucraina, nu blocarea participarii Ucrainei la Alianță”, a adăugat el.
Cornestein a spus că Ungaria, care depinde în mare măsură de petrolul și gazele rusești, se ”joacă cu focul”, flirtând cu președintele rus Vladimir Putin.
„Trebuie să ne gândim la imaginea de ansamblu: Putin nu este interesat de suveranitatea națională, viziunea lui este neoimperială, dacă Ucraina nu reușește, Ungaria va ajunge în prima linie a agresiunii rusești”, a spus el.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, Levente Magyar, a declarat comisiei parlamentare că diferențele dintre Statele Unite și Ungaria nu sunt strategice și speră că dialogul va ajuta la corectarea acestora, potrivit agenției de știri MTI.
Ungaria blochează întâlnirile în cadrul cooperării Ucrainei cu UE și NATO din cauza legii educatiei adoptate de Kiev, care a intrat în vigoare la 28 septembrie 2017.