Suntem ,,mondiali” la patinaj artistic pe role, dar n-avem bani de deplasări!

Suntem ,,mondiali” la patinaj artistic pe role, dar n-avem bani de deplasări!

0 619

La Geneva  (Elveția) a avut loc ediția a VIII-a a Campionatelor Mondiale de patinaj artistic pe role,  la care a participat și reprezentativa României, prin sportivele de la Clubul Sportiv Universitar Brașov . Cele trei sportive brașovence , pregătite de antrenorul coordonator Ernest Ulrich și de antrenoarea  Luminița Ancuța, au obtinut două medalii de aur și una de bronz.

La categoria ,,Novis Advena”, într-o concurență cu 15 sportive, Cristina Ștefan a cucerit titlul suprem, iar la ,,Novis A”, titlul a revenit brașovencei Diana Cimpoca. La categoria junioare, Iris Petrea s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului, cucerind ,,bronzul” campionatelor.

Cum Federația Română de Patinaj nu a avut posibilitatea de a plăti prezența  delegației la mondiale (!), cheltuielile deplasării au fost realizate de clubul brașovean.

Sportivele de la CSU Brașov au fost la a patra participare la un campionat  mondial, de fiecare dată, prezenţa lor la întrecerile supreme, concretizându-se cu medalii!

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.