Supapa de siguranta functioneaza – Congres extraordinar PSD pe 11 octombrie!
Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat marți că marea majoritate a organizațiilor județene social-democrate au susținut ca data Congresului extraordinar să fie 11 octombrie.
„În cadrul BPN s-au adus argumente pentru ca Congresul să se desfășoare în prima jumătate a lunii octombrie, argumente legate de necesitatea organizării partidului pentru alegerile locale și obligativitatea realizării unui program serios de analiză și de stabilire a candidaturilor, care să se finalizeze până la 1 decembrie 2015.
La finalul discuțiilor s-a convenit să propunem Comitetului Executiv Național să se organizeze Congresul pe data de 11 octombrie, duminică, și sperăm să fie liberă Sala Palatului să putem organiza acolo”, a afirmat Dragnea, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.
El a adăugat că BPN a hotărât ca lunea viitoare să fie convocat Comitetul Executiv Național, la ora 11,00, unde se vor stabili principalele propuneri de modificare a statutului, modalitatea de alegere a structurilor de conducere, aprobarea regulamentului de alegere a președintelui PSD, pentru că în statut există o prevedere care stipulează că președintele trebuie să fie votat de toți membrii de partid.
„La Congres, dincolo de alegerea structurii de conducere — președinte, președinte executiv, vicepreședinți—, foarte importantă va fi lansarea și aprobarea programului politic al partidului, care să cuprindă elemente legate de o analiză a guvernării de până acum, de obiective guvernamentale pentru 2016, obiectivele politice, oferta politică, poziția PSD față de domeniile importante”, a precizat Dragnea.
Președintele interimar al PSD a anunțat că, până luni, Comisia pentru statut trebuie să definească cea mai bună formă de alegere a președintelui.
„Propunerea mea a fost ca în ziua de vineri, 9 octombrie, să fie ziua în care toți membrii de partid să voteze (n.r. — pentru alegerea președintelui PSD), vineri noaptea și sâmbătă se centralizează datele pentru ca duminică să existe acest rezultat, Congresul validează rezultatul, restul funcțiilor se aleg la Congres”, a încheiat Dragnea.
Congresul va stabili locul partidului – GUVERNARE sau OPOZITIE
Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat marți că tot partidul dorește să rămână în continuare la guvernare, iar dacă premierul vrea, la Congresul PSD se va formaliza această decizie.
„Am înțeles că domnul Ponta așteaptă această decizie de la Congresul PSD, toată lumea vrea la guvernare, tot partidul. Dacă se dorește să formalizăm printr-o hotărâre a Congresului, vom face și lucrul acesta.
Nu va fi niciun fel de emoție în privința asta. Nu au apărut elemente, voci în partid, păreri în partid care să dea cuiva nesiguranța guvernării sau care să dea cuiva impresia că cineva din partid nu dorește ca PSD să rămână la guvernare, în actual guvernare, cu actualul prim ministru”, a spus Dragnea la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.
Premierul Victor Ponta a declarat marți că este important ca, la Congresul PSD, dincolo de alegerea conducerii, să se dea un mesaj clar dacă se dorește continuarea guvernării sau dacă partidul decide să treacă în opoziție.
Dragnea fara concurenta la presedintia PSD?
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va anunța lunea viitoare dacă va candida pentru o funcție de conducere la viitorul Congres.
„Voi cântări, luni, după Comitetul Executiv, dacă se stabilește și data congresului. Voi anunța dacă voi candida pentru o funcție în conducerea partidului”, a spus Dragnea la finalul ședinței de marți a Biroului Permanent Național al PSD.
Întrebat dacă ezitarea în privința anunțării candidaturii are legătură cu dosarul său, Dragnea a spus că nu are această problemă. „Nu am problema la care vă referiți, dar mi se pare corect și onest față de toți colegii mei din partid să îmi anunț sau nu o candidatură în momentul în care se stabilește în mod formal data Congresului. Este singura motivație”, a spus Dragnea.
Marea majoritate a filialelor social-democrate au propus Congres extraordinar PSD pe 11 octombrie, iar data exactă a Congresului va fi decisă luni de Comitetul Executiv al partidului.