Superliga : luptă strânsă în play-off

Superliga : luptă strânsă în play-off

0 183

Luni, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, s-a disputat ultimul meci al etapei a 3-a din play-off-ul SuperLigii de fotbal. CFR Cluj a învins cu 2-0 pe Universitatea Craiova, retrogradând formația olteană pe poziția a treia a podiumului. Este al doilea succes al trupei ardelene în mai puțin de o săptămână, deoarece joi, 3 aprilie, CFR a eliminat Universitatea, pe același stadion, cu 1-1 și 5-3 după executarea penalty-urilor, în sferturile de finală ale Cupei României. Runda SuperLigii a început sâmbătă, 5 aprilie, cu partida FCSB – U Cluj, rezultat 1-0, iar duminică, 6 aprilie, a fost programat jocul dintre Rapid București și Dinamo București, încheiat cu același scor, 1-0.

Pe primul loc a urcat FCSB (cu 35 de puncte), iar după campioană vin CFR Cluj (cu 33 de puncte), Universitatea Craiova (cu 32 de puncte), U Cluj (cu 29 de puncte), Rapid București (cu 27 de puncte) și Dinamo București (cu 26 de puncte).

Etapa a 4-a se va desfășura în 12, 13 și 14 aprilie.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.