Superstitii populare de Ziua Crucii – 14 septembrie

Superstitii populare de Ziua Crucii – 14 septembrie

0 256

Ziua Crucii (14 septembrie) este data ce vesteste sfarsitul verii si inceputul toamnei. Principalele obiceiuri si practici de schimbare a anotimpului calduros (vara) cu unul rece (toamna) sunt concentrate in jurul echinoctiului de toamna si se manifesta cu ocazia unor sarbatori religioase sau populare ce ating maximul la Ziua Crucii.
Calendarul popular consemneaza aceasta zi si sub alte denumiri cum ar fi Carstovul Viilor sau Ziua Sarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscuta mai ales in zonele deluroase si sudice ale tinutului, in zonele viticole, marcand inceputul culegerii viilor, iar sub denumirea de Ziua Sarpelui este cunoscuta pretutindeni.
Acum se crede ca serpii si alte reptile incep sa se retraga in ascunzisurile subterane, hibernand pana in primavara urmatoare, la 17 martie ( Alexiile ). In lumea satelor inca se mai crede ca serpii, inainte de a se retrage, se strang mai multi la un loc, se incolacesc si produc o margica numita „piatra nestemata”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.
De Ziua Crucii se strang ultimele plante de leac (boz, micsunele, matraguna, navalnic) ce se duc, impreuna cu buchetele de flori si busuioc, la biserica, pentru a fi puse in jurul crucii si a fi sfintite. Plantele sfintite se pastreaza, apoi, in casa, la icoane sau in alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie in vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste (navalnicul). Se considera ca acum florile se plang una alteia pentru ca se usuca si mor iar cele ce infloreau dupa aceasta zi (brandusa de toamna) erau socotite flori ale mortilor.
Busuiocul sfintit de Ziua Crucii se punea in vasele de apa ale pasarilor, pentru a le feri de boli, in lautoarea fetelor, pentru a nu le cadea parul, si la stresinile caselor, pentru a le feri de rele, in special de trasnete.
In aceasta zi, in Bucovina se savarseau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De exemplu, oamenii atarnau in ramurile pomilor fara de rod vite de castraveti si cruci de busuioc sfintit crezand ca, in modul acesta, vor beneficia de rod bogat in toamna viitoare.
In aceasta zi se bat nucii, dar nu se mananca miezul lor pentru ca sunt in forma de cruce si nici samburele altor fructe care au aceasta forma.
In fiecare an, pe 14 septembrie, se sarbatoreste Inaltarea Sfintei Cruci, ziua in care imparatul Constantin si mama sa, Elena, au gasit crucea pe care fusese rastignit Iisus si o multime mare de oameni din Ierusalim s-au adunat pentru a cinsti Sfanta Cruce.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.